Fostul lider al PSD Gorj Nicolae Mischie a fost audiat ieri de procurorii anticoruptie in legatura cu o vioara valoroasa pe care ar fi primit-o, in urma cu cativa ani, de la artistul plastic Ovidiu Paraianu. La sfarsitul anului trecut, Ovidiu Paraianu a depus plangere impotriva lui Mischie la Parchetul de pe langa Tribunalul Gorj, insa procurorii si-au declinat recent competenta in favoarea Biroului Teritorial Targu Jiu al DNA. Paraianu sustine ca i-a oferit o vioara Amati lui Mischie in perioada in care era presedinte al Consiliului Judetean Gorj, pentru ca acesta sa-l ajute cu bani pentru o operatie la ochi, dar nu a primit nici banii promisi, nici vioara inapoi. Mischie a declarat miercuri, la iesirea de la DNA, ca Paraianu are la dispozitie o luna pentru a-i restitui 5 milioane de lei vechi, suma cu care l-a imprumutat in 2003 si inca 5 milioane de lei pentru ca a avut grija de vioara sa mai bine ca la o consignatie. Mischie a spus ca, in cazul in care nu va primi banii, va distruge vioara si i-o va trimite bucati fostului proprietar. Nicolae Mischie se plange ca vioara respectiva i-a adus numai necazuri si sustine ca aceasta nici macar nu este functionala. La randul sau, Ovidiu Paraianu sustine ca nu i-a cerut niciodata bani cu imprumut lui Mischie.
(Mediafax)