Fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj Mircea Radu a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, după ce între iulie 2010-noiembrie 2011, a îndeplinit simultan funcţiile de consilier local şi comisar-şef al CJPC, el spunând că va contesta decizia, informează Mediafax.
Conform unui comunicat de presă transmis, vineri, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj Mircea Radu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 iulie 2010 – 10 noiembrie 2011 întrucât a fost, în acelaşi timp, consilier local în comuna Chinteni, judeţul Cluj, şi comisar-şef adjunct, respectiv comisar-şef al CJPC Cluj.
Potrivit sursei citate, Mircea Radu a încălcat dispoziţiile articolului 94 alineatul (1) şi alineatul (2), litera a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit […] Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate […] în cadrul […] instituţiilor publice”, cât şi dispoziţiile art. 97, alin. (2) lit. b) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „[…] Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă […] până la încetarea funcţiei eligibile […] în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit”.
Reprezentanţii ANI afirmă că Mircea Radu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Mircea Radu s-a aflat la conducerea CJPC Cluj între 2009 şi septembrie 2012.
Mircea Radu a declarat, vineri, că va contesta decizia ANI.
„Nu am primit nimic oficial de la ANI, dar voi contesta decizia. Eu eram consilier local din anul 2008 şi nu am ascuns acest lucru. Ce e strigător la cer e că am depus declaraţii de interese şi nimeni de la ANI sau de la ANPC nu m-a anunţat că aş fi fost incompatibil. Eu am fost destituit din funcţia de şef al CJPC Cluj în 2012 tocmai în baza motivului de incompatibilitate, dar am contestat în instanţă şi am câştigat şi m-am reîntors în instituţie pe funcţie de comisar şef, şef serviciu”, a spus Radu.