– Sunteti ultimul condamnat la moarte de catre regimul Ceausescu. Pentru ca in ultimii ani in Romania au existat multe comentarii in legatura cu circumstantele condamnarii dv., unii acuzandu-va in continuare de tra-dare, va rugam sa raspundeti si acestei acuzatii.
– Raspunsul la aceasta intrebare
l-a dat Curtea Suprema de Justitie pe 23 octombrie 2000, care admitind recursul in anulare promovat de procurorul general al Romaniei, Mircea Criste, a anulat sentinta ce mi-a fost data de regimul comunist. De asemenea, Curtea Suprema de Justitie a acceptat argumentatia procurorului general potrivit careia prin activitatea desfasurata eu nu am „facut deservicii tarii”, ci, dimpotriva, am „servit interesul national”. Asa cum am declarat in repetate randuri, activitatea mea nu a fost indreptata impotriva intereselor nationale si de securitate ale Romaniei, ci a fost dusa impotriva regimului totalitar de dictatura impus tarii din afara de un sistem si de o ideologie straina poporului roman. Este vorba de regimul comunist.
– Cine credeti ca sunt cei care continua sa va acuze?
– Sa fiu sincer, i-am ignorat intotdeauna, dovada ca niciodata in ultimii 15 ani nu am considerat necesar sa raspund acuzatiilor si calomniilor lor. Dar, pentru ca m-ati intrebat, sunt convins ca este vorba de cei care au impus, promovat si sustinut pana la capat si fara rezerve sistemul comunist din Romania si care astazi nu se pot impaca cu gandul ca de fapt au pierdut partida cu istoria.
– V-ati referit in mai multe randuri, si mai ales in cartea dv. „INFERN '89,” aparuta in anul 2000, la ofiterii de securitate din cadrul Ministerului roman al Afacerilor Externe. Acum, dupa 15 ani, ne puteti da si alte detalii despre aceste nume?
– Numele persoanelor mentionate in „INFERN '89” vorbesc de la sine si nu cred ca este nevoie de alte detalii. Cum am precizat si in trecut, nu este vorba de „lista lui Raceanu”, cum s-a scris si s-a vorbit in Romania, ci este vorba de o lista a organelor de ancheta ale Securitatii ce mi-a fost aratata in timpul interogatoriilor la care am fost supus la Rahova, „Citadela Securitatii”, cum o denumesc eu, sub diferite forme: liste, fotografii sau dosare. Faptul insa ca aceste nume
mi-au fost prezentate de organele de ancheta spune foarte mult, de fapt esentialul, si anume: existenta unei colaborari a persoanelor
respective cu organele de securitate.
– Credeti ca in actualul MAE mai exista ramasite ale Securitatii, avand in vedere ca ministrul Mihai Razvan Ungureanu a amintit ca au ramas 7% din vechiul aparat?
– Imi este greu sa raspund la aceasta intrebare pentru simplul motiv ca, fiind plecat din tara in ultimii 15 ani, nu cunosc deloc componenta actuala a aparatului Ministerului Afacerilor Externe. Ca o pura speculatie: procentul de 7 indicat de dl ministru Mihai Razvan Ungureanu ma face sa cred ca ceva ramasite ale securitatii tot mai misuna prin centrala ministerului sau la oficiile diplomatice si consulare romane din strainatate.
– Atunci cand a fost elaborata legea privind deconspirarea fostei Securitati s-a facut distinctia intre „cei care au facut politie politica” si „cei care nu au facut politie politica”, adica intre „securisti buni” si „securisti rai”. Printre „securistii buni” au fost evocati de nenumarate ori ofiterii fostei Directii de Informatii Externe, care nu ar fi facut altceva decat sa „serveasca Patria si ar trebui onorati ca eroi nationali”. Din experienta dv. de diplomat specialist in relatiile cu Statele Unite, credeti ca DIE a servit patria sau dictatura? Exista „securisti buni”?
– In opinia mea, Securitatea a fost un tot unitar, care a avut un singur obiectiv, si anume sa serveasca regimul comunist din Romania in toate domeniile de activitate. A fost stalpul si paza regimului totalitar de dictatura, cunoscut ca cel mai opresiv in Europa de Rasarit, un regim care a impus tarii un cult al personalitatii fara precedent in istoria poporului roman, concomitent cu incalcarea drepturilor si libertatilor propriilor cetateni si un nivel de trai extrem de scazut, la care se adauga si izolarea in care
s-a gasit Romania pe plan international la sfarsitul anilor '80. Toate aceste „performante” ale regimului de dictatura nu ar fi fost posibile fara existenta aparatului de opresiune care a fost Securitatea, cea mai fidela institutie a regimului comunist, care si-a depasit cu mult atributiile pe care o astfel de institutie le are intr-o societate democratica. Securitatea, in numele cultului personalitatii, controla intreaga societate romaneasca. In aceste conditii a vorbi de doua securitati, „una buna” si „alta rea”, este o aberatie. Cum se poate vorbi, de exemplu, ca aparatul DIE a servit „patria” cand economia Romaniei era la pamant, cand austeritatea a ajuns la limita infometarii populatiei, cand Romania nu mai avea parteneri nici in lumea libera si nici printre aliatii sai traditionali din Tratatul de la Varsovia, cu alte cuvinte cand tara era complet izolata pe plan international? DIE a servit nu Romania, ci patria dictaturii si a sistemului comunist. Nu este nici un secret ca principala preocupare a ofiterilor DIE la oficiile diplomatice si consulare romane din strainatate nu era – in anii cei mai teribili ai dictaturii – sa culeaga date si informatii privind tarile unde se aflau, ci sa-i urmareasca pe asa-zisii „dusmani” ai regimului comunist de la Bucuresti, din randul comunitatilor romanesti din strainatate in vederea anihilarii si uneori lichidarii acestora. Si astazi, dupa 15 ani de la evenimentele din decembrie 1989, se mai simt in comunitatile romanesti din SUA urmarile acestei nefaste activitati. De asemenea, misiunea reprezentantilor DIE era de a promova cultul personalitatii dictatorului si politica falimentara a regimului totalitar. In acelasi timp, nimeni nu poate nega faptul ca in randul aparatului de Securitate, atat cel intern, cat si cel cu atributii pe plan extern, au existat oameni care nu au agreat dictatura si caracterul represiv al institutiei din care faceau parte, unii dintre ei chiar angajandu-se in activitati impotriva regimului totalitar. Pe unii dintre ei i-am cunoscut si apreciat. Dar acestea au fost cazuri individuale si izolate si nu au reprezentat aparatul de Securitate, care in ultima instanta va fi asociat, chiar identificat in istoria Romaniei – indiferent de intensitatea cu care unii vor incerca sa promoveze teza dublei securitati, „una buna” si „una rea” – cu regimul comunist de dictatura, impus tarii din afara, contrar vointei poporului roman.
– Cand ati fost arestat, pe 31 ianuarie 1989, asupra dv. s-a gasit un document despre Tratatul de la Varsovia pe versoul caruia aveati notate informatii privind arestarea ziaristilor si tipografilor de la „Romania libera” care scosesera o publicatie ilegala anticeausista. Ce intentionati sa faceti cu informatiile despre „Romania libera”?
– Intentia mea era sa pun aceasta informatie la dispozitia partii americane. Principala concluzie pe care o desprindeam in materialul respectiv se referea la faptul ca opozitia impotriva dictaturii ceausiste incepuse sa imbrace, spre deosebire de trecut, forme colective, ceea ce in opinia mea constituia un salt calitativ in lupta impotriva regimului totalitar. In context dadeam ca exemplu activitatea grupului de ziaristi si tipografi de la cotidianul „Romania libera”.
– In 1993 Procuratura Generala a incercat reincarcerarea dv. A fost o comanda politica? Din partea cui?
– Fara indoiala. Se dorea reincarcerarea mea pana in anul 2009. Din partea cui? Aceasta intrebare trebuie sa o puneti celor care au initiat-o. In ceea ce ma priveste, am ignorat-o complet, iar la o intrebare a unui ziarist am raspuns ca este vorba de „un spectacol vechi si prafuit, avand la baza un scenariu scris in spiritul realismului socialist, care nu ma intereseaza si in consecinta il ignor”, ceea ce am si facut.
– De ce v-a decorat Iliescu in 2002?
– Raspunzand la aceasta intrebare nu pot decat sa citez cele scrise in decretul ce a insotit Ordinul National „Pentru Merit” in grad de „Comandor” care mi-a fost conferit si in invitatia de participare la ceremonia decorarii ce a avut loc la Centrul International al Institutului Woodrow Wilson din capitala SUA. In decret se afirma ca ordinul este acordat „pentru sprijinul constant acordat Romaniei in eforturile sale de democratizare si dezvoltare” iar in scrisoarea de invitatie se sublinia ca acordarea distinctiei respective „reprezinta recunoasterea contributiei semnificative si a angajamentului dumneavoastra in promovarea si apararea libertatii, drepturilor omului, impotriva abuzurilor fostului regim totalitar”. Multi prieteni, americani si romani, considera ca acordarea decoratiei vine sa confirme spiritul hotararii Curtii Supreme de Justitie, data in perioada guvernarii presedintelui Emil Constantinescu, despre care am vorbit mai sus.
– Cum comentati intentia presedintelui Basescu de a orienta politica externa a Romaniei spre SUA si Marea Britanie si de a se implica mai mult in democratizarea regiunii Marii Negre?
– Eu nu cred ca este vorba de o intentie. Asa cum inteleg eu, este deja o decizie a presedintelui Traian Basescu de a pune un accent deosebit pe relatia Romaniei cu SUA, pe care, ca fost diplomat roman, care m-am ocupat de aceasta relatie de 45 de ani, nu pot decat sa o salut. Este in interesul national al Romaniei sa aiba o relatie solida si durabila cu Statele Unite. Si in trecut au existat perioade de relatii apropiate intre cele doua tari iar in anii '70 si inceputul anilor '80 chiar relatii speciale. Atunci insa aceste relatii s-au desfasurat in conditiile in care SUA si Romania se aflau in sisteme politico-ideologice si aliante militare opuse. Astazi este pentru prima data in istoria relatiilor romano-americane cand cele doua tari fac parte nu numai din aceeasi familie a tarilor democratice, ci si din aceeasi organizatie politico-militara, care este NATO, existand astfel toate premisele pentru un viitor optimist al acestor relatii. In acelasi timp, nu trebuie neglijate relatiile Romaniei cu tarile europene, avand in vedere obiectivul integrarii. De altfel eu vad accentul pus pe relatia cu SUA si eforturile legate de integrarea europeana nu ca doua politici opuse, ci mai degraba complementare, promovarea carora va servi cel mai bine interesele Romaniei pe plan politic, economic si militar. Initiativa legata de democratizarea regiu-nii Marii Negre este extrem de importanta pentru ca indica intentia Romaniei de a juca un rol de lider pe plan regional. Realizarea acestor obiective majore ale politicii exter-ne romanesti va depinde in ultima instanta de consecventa si perseveranta cu care vor fi promovate si aplicate in mod concret.
– In Romania exista pe rolul instantelor un proces al comunismului prin care se solicita ca institutiile statului sa-si ceara scuze pentru nelegiuirile acestei perioade. Nimic mai mult. De ce credeti ca autoritatile de la Bucuresti evita aceste minime reparatii?
– Refuzul principalelor institutii ale tarii (Presedintia si Parlamentul) de a condamna oficial si public regimul comunist din Romania si nelegiuirile acelei perioade constituie cea mai neagra pata care planeaza asupra societatii romanesti de la prabusirea dictaturii din decembrie 1989 si pana in prezent. Cred ca cei in responsabilitatea carora intra realizarea acestui important deziderat moral al timpurilor noastre trebuie sa se gandeasca serios la modul cum vor fi judecati de viitoarele generatii si in general de istorie.
– La ce carte mai lucrati, dle Raceanu?
– La o carte care se va referi la diferite situatii si intamplari din viata mea de diplomat.
