Poliţia britanică a primit informaţii că minore de 14 ani din România sunt forţate să se prostitueze şi să aibă relaţii sexuale chiar şi de 30 de ori pe zi în bordeluri unde sunt ţinute captive de traficanţii de carne vie, relatează Realitatea TV, citând săptămânalul News of the World.
Astfel, potrivit unui raport primit de poliţia din Strathclyde, fetele sunt închise în apartamente închiriate în cartierul Govanhill din Glasgow, o zonă în care locuiesc circa 14.000 de imigranţi.
Fetele au fost aduse în Marea Britanie de un misterios „domn Bigs”, care are nu mai puţin de şase bordeluri în zonă.
„Este absolut îngrozitor. Am auzit că fetele vin în Scoţia cu aşa-numiţi membri ai familiilor lor. Dar aceste rude sunt escroci, sunt gangsteri. Odată ajunse în Scoţia, aceste fete sunt trimise să lucreze în bordeluri din Govanhill”, a declarat un informator al poliţiei.
Poliţia spune că acordă foarte mare atenţie informaţiilor pe care le primeşte şi încearcă să-i identifice pe aceşti gangsteri, alocând cât mai multe resurse în Govanhill. „Aceste fete au nevoie de ajutorul nostru. Ar putea fi zeci de fete în această situaţie îngrozitoare. Este oribil prin ce trec”, au declarat forţele de ordine.
Traficanţii români ar fi pus la punct bordelurile în ultimele şase luni, iar vestea s-a răspândit repede. În zonă s-a constatat o creştere a infracţionalităţii, aşa că au fost trimişi mai mulţi poliţişti.
Comportamentul antisocial al românilor din Govanhill variază de la mica infracţionalitate stradală, cerşit lângă un foc aprins în stradă sau cântece cântate la ore nepotrivite până la crime sinistre.