9.8 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul Mediului, Grațiela Gavrilescu: "Statul trebuie să dea în judecată Volkswagen"

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu: „Statul trebuie să dea în judecată Volkswagen”

Ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu a spus că statul român trebuie să dea în judecată Volkswagen pentru a-și recupera prejudiciul, estimat la 30 milioane euro, creat în urma comercializării pe piața românească a 105.000 mașini cu emisii mai mari decât cele oficiale.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Mediului, Administraţia Fondului pentru Mediu a calculat prejudiciul cauzat statului român prin vânzarea aici a 105.303 autovehicule ale căror emisii poluante ar fi fost subevaluate, prin montarea unor dispozitive de manipulare a emisiilor. Estimarea a fost făcută în absenţa informaţiilor oficiale de la compania germană, considerându-se că maşinile vândute ca Euro 5 erau de fapt Euro 4. 

Citește și Scandalul Volkswagen: Statul român a estimat prejudiciul la peste 30 milioane euro

Astfel, prejudiciul cauzat prin plata unui timbru de mediu mai mic, ca pentru norma de poluare Euro 5, se ridică la 123.616.827 de lei, echivalentul a peste 30 de milioane de euro. Dacă, în urma furnizării datelor oficiale de către companie, se constată că sunt maşini care se încadrează în norma de poluare Euro 3, atunci prejudiciul va creşte.

Compania Volkswagen şi autoritatea de omologare din Germania sunt singurele care pot furniza datele privind emisiile reale ale maşinilor unde s-a intervenit cu softuri pentru subevaluarea emisiilor, au mai arătat reprezentanţii ministerului.

După comunicare şi stabilirea prejudiciului, statul român va trebui să acţioneze în instanţă firma pentru recuperarea sumelor pierdute prin plata unui timbru de mediu necorespunzător, a spus ministrul Graţiela Gavrilescu.

„Să sperăm că nu sunt maşini sub Euro 4”, a mai spus aceasta.

Gavrilescu a atras totodată atenţia că proprietarii celor peste 105.000 maşini din România dintre cele cu emisiile subevaluate nu au de ce să plătească nicio diferenţă la timbrul de mediu, întrucât ei au fost de bună-credinţă şi nu au nicio vină.

Este aşteptat în continuare planul de măsuri al companiei Volkswagen privind aceste autovehicule.

Maşinile Volkswagen cu probleme care au fost vândute în România ar putea fi rechemate în service în perioada următoare, susțin surse din domeniul auto.

La sfârşitul lunii septembrie, Registrul Auto Român (RAR) a anunţat că verifică dacă pe maşinile pentru care a acordat constructorilor certificate de omologare privind emisiile poluante există dispozitive de manipulare a emisiilor şi a cerut reprezentanței Volkswagen în România o listă cu tipurile de vehicule pentru care s-au folosit astfel de dispozitive.

„Conducerea Registrului Auto Român a contactat conducerea reprezentanței grupului Volkswagen în România și a cerut transmiterea, în cel mai scurt timp, a listei tipurilor de vehicule ale mărcilor care aparțin Grupului Volkswagen, pentru care s-au folosit astfel de dispozitive sau tehnici, precum și actualizarea listei tipurilor de vehicule, pe măsură ce aceste informații vor fi comunicate de către constructor/autoritatea de omologare responsabilă”, arăta RAR într-un comunicat.

Potrivit acestuia, pentru certificatele de omologare acordate de RAR referitoare la emisiile poluante, Registrul Auto Român a contactat titularii acestor certificate și a lansat o acțiune de verificare, referitoare la probabilitatea existenței pe vehiculele fabricate până acum a unor dispozitive de manipulare a emisiilor poluante.

Măsurile au fost luate în urma solicitării Comisiei Europene referitoare la efectuarea unor verificări de către toate statele membre cu privire la probabilitatea folosirii dispozitivelor de manipulare a emisiilor poluante, de către producătorii ce comercializează în Europa autovehicule omologate de tip.

Scandalul emisiilor poluante a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă