Numai universitățile vor putea analiza și retrage lucrările suspectate de plagiat, a precizat ministrul Educației, Adrian Curaj, într-o conferință de presă, potrivit Mediafax.
Guvernul a decis modificarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, astfel încât demnitarii acuzaţi de plagiat nu vor mai fi verificaţi de Consiliul Naţional de Etică din subordinea Ministerului Educaţiei, cazurile lor urmând să fie analizate, la fel ca toate tezele de doctorat, de universităţi.
Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare prevede abrogarea articolelor prin care demnitarii erau exceptaţi de la normele generale ale legii. De asemenea, ministrul Educaţiei Adrian Curaj a precizat doar universităţile vor putea retrage titlul de doctor în cazul demnitarilor care au plagiat.
Concret, este vorba despre abrogarea art. 4 – 2 (3) din lege, potrivit căruia „se exceptează de la prevederile alin. (1) lit. a) sesizările sau contestaţiile care vizează conducători de instituţii şi unităţi de cercetare-dezvoltare ori de instituţii publice, membri ai consiliilor de administraţie, ai comitetelor de direcţie, ai consiliilor ştiinţifice sau ai comisiilor de etică ale instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare ori persoane cu funcţii de demnitate publică, care sunt analizate direct de Consiliul Naţional de Etică”.
„Am modificat două articole, acela care stabilea că sunt două categorii de deţinători de titluri de doctorat – am anulat acest articol – şi în doilea articol, articolul 14 acolo unde sunt reglementate sancţiunile, am scos două reglementări – una legată de retragerea titlului de doctor şi cealaltă legată de retragerea conducerii de doctorat – foarte clar, nu sunt în atribuţia Consiliului Naţional de Etică, aşa cum am şi anunţat, vor fi în atribuţia universităţilor şi al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU)”, a declarat, marţi, la finalul şedinţei de Gvern, ministrul Educaţiei Adrian Curaj.
În acelaşi context, Curaj a anunţat că după modificarea Legii eticii va urma promovarea unei Ordonanţe de Urgenţă care va modifica Legea Educaţiei, pentru a crea noul cadru de verificare a plagiatelor.
„Vom avea Ordonanţă de urgenţă pentru Legea Educaţiei şi după acea OUG vom veni cu Hotărâri de guvern şi Ordine de minsitru care depind de această Ordonanţă de urgenţă. (…) În acest moment am putut să modificăm Legea eticii. Va fi o OUG privind legea Educaţiei, după OUG vom mai da cele necesare pentru a avea un cadru total funcţional”, a precizat ministrul Educaţiei.
Adrian Curaj a menţionat că Legea educaţiei ar urma să fie modificată după începrea activităţii parlamentare.
„În prima şedinţă de Guvern după începerea activităţii parlamentare, sau în cea de a doua, în cel mai rău caz, vom avea OUG. Noi lucrăm la ea, o avem pregătită, (…) lucrăm la ea până când vom avea tot cadrul funcţional”, a adăugat Curaj.