32.2 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSpecialMinistrul Apărării: Marinarii militari sunt veritabili ambasadori ai României

Ministrul Apărării: Marinarii militari sunt veritabili ambasadori ai României

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a mulţumit marinarilor, în discursul ţinut la Constanţa cu ocazia Zilei Marinei, pentru tot ceea ce au făcut până în prezent şi a susţinut că aceştia sunt veritabili ambasadori ai României, potrivit Mediafax.

El a subliniat că viaţa de militar nu este una uşoară nici pentru cei angrenaţi în cadrul Armatei Române, şi nici pentru familile lor, dar că le oferă numeroase satisfacţii.

„Aceşti veritabili ambasadori ai României, care prin faptele lor vorbesc despre onoare şi profesionalism, sunt mândria Armatei Române. Vreau să vă mulţumesc în mod special astăzi pentru tot ceea ce faceţi şi să vă asigur că întreaga societate înţelege tot mai bine şi apreciază la justa valoare eforturile pe care le faceţi. Nu este uşor să fii militar, dar la fel de greu este să ai în familie un militar, mai ales când este din Forţele Navale. Toţi aceşti bărbaţi curajoşi şi toate aceste femei curajoase merită din plin respectul nostru. Câte mame nu şi-au aşteptat fiii să vină de pe mări, câte soţii nu au numărat zilele până la întoarcerea din misiune ? Cei care nu au militari în familie nu ştiu ce înseamnă să trăieşti aşa, dar nici nu ştiu ce înseamnă să vezi steagul tricolor fluturând mândru la catarg, nu cunosc fiorul care te străbate când auzi imnul naţional intonat la o ceremonie militară. Dumneavoastră ştiţi aceste lucruri, ştiţi cum e viaţa de militar, cu bune, cu rele, cu bucurii, cu greutăţi şi mai ştiţi că tocmai aceste bucurii şi tocmai aceste greutăţi ne unesc şi ne fac membri ai unei mari familii şi frumoase familii a Armatei Române”, a spus Gabriel Oprea.

Ministrul Apărării nu i-a uitat nici pe marinarii care şi-au pierdut viaţa în diverse misiuni şi a precizat că amintirea lor va dăinui peste timp.

„Acest moment aniversar este un moment de bucurie, dar şi unul de pioasă aducere aminte. Aşa cum facem în fiecare an la data de 15 august, aducem un omagiu camarazilor care nu mai sunt printre noi şi rememorăm fapte de arme pe care marinarii militari le-au săvârşit în luptele pentru apărarea ţării şi în misiuni de instruire pe teritoriul naţional. Preţuirea şi recunoştinţa pe care o datorăm eroilor marinari este neştirbită, iar amintirea lor va rămâne veşnic în inimile noastre. Pentru aceşti temerari, care de-a lungul timpului şi-au dat viaţa respectând jurământul suprem pentru apărarea ţării şi pentru gloria navigaţiei româneşti nicio mulţumire nu este de ajuns. Exemplul lor stă veşnic scris în inimile noastre”, a mai afirmat Gabriel Oprea în discursul său.

El a mai amintit şi de recenta misiune din Marea Mediterană la care a participat fregata Regele Ferdinand şi a spus că aceşti militari şi-au îndeplinit cu succes îndatoririle în zona respectivă şi că Forţele Navale sunt cunoscute şi respectate în întreaga lume.

În încheierea discursului, Gabriel Oprea le-a urat marinarilor „Bun cart înainte!”.

Ministrul Apărării a participat, luni, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, care s-au desfăşurat pe faleza din faţa sediului Comandamentului Flotei, din Constanţa.

Cele mai citite

Risc de proteste și atentate la JO de la Paris

Franța intenționează să desfășoare aproximativ 35.000 de polițiști în fiecare zi în timpul Jocurilor și 45.000 pentru Ceremonia de deschidere Milioane de vizitatori și mii...
Ultima oră
Pe aceeași temă