7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialMinisterul Sanatatii se plange de saracie, dar ignora finantarile UE

Ministerul Sanatatii se plange de saracie, dar ignora finantarile UE

» Autoritatile din sanatate n-au fost in stare sa depuna nici macar un proiect pentru a atrage bani din fondurile europene, arata un raport al Societatii Academice Romane (SAR) lansat astazi.

» Raportul arata cauzele saraciei sisetemului de sanatate: opacitatea factorilor de decizie si dezinteresul statului pentru clarificarea reglementarilor.

» Principala concluzie: numai transparenta, folosirea inteligenta a bugetului si atragerea fondurilor UE pot pune ordine in sistem.

Una dintre cele mai grave probleme constatate in raportul SAR, intitulat retoric "Sfarsitul medicamentelor?", este lipsa de interes a autoritatilor pentru rezolvarea problemelor financiare cu care se confrunta constant sistemul de sanatate, in conditiile in care Ministerul Sanatatii (MS) si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) au anuntat ca din octombrie nu mai au bani de medicamente – nici compensate, nici pentru spitale. De o importanta majora pentru gestionarea corecta a resurselor sistemului este intocmirea bazelor de date cu indicatorii din sistem – precum registrele nationale de pacienti si cheltuielile reale cu medicamentele compensate – , atrag atentia specialistii.

 

"Daca ar exista interes, s-ar gasi imediat si resurse pentru a pune bazele de date la zi: nu mai departe decat in Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Capacitatii Administrative (POS-DCA), finantat de Uniunea Europeana si administrat de Ministerul Administratiei si Internelor", precizeaza autorii raportului. In cadrul acestui program, sanatatea este desemnata ca sector prioritar, iar ministerul de resort si institutiile subordonate acestuia sunt beneficiari preferentiali. Cu toate ca responsabilii din MS desemnati sa se ocupe de POS-DCA "sunt convocati periodic pentru a fi instruiti" sa vina cu propuneri de proiecte pentru a fi finantate, "pana la jumatatea anului 2009 nici un astfel de proiect viabil nu fusese propus de Ministerul Sanatatii", au constatat specialistii Societatii Academice Romane.

 

Aceasta fiind realitatea, banii europeni special alocati pentru imbunatatirea sectorului prioritar sanatate raman necheltuiti, iar Romania se mentine codasa pe continent ca eficienta a sistemului sanitar si pe penultimul loc in UE in ce priveste cheltuielile pentru medicamente: 100 euro/cap de locuitor pe an, inaintea Bulgariei (85 euro/cap de locuitor), in timp ce media in Uniunea Europeana este de 430 euro pe cap de locuitor.
Romania nu are o politica transparenta si coerenta a medicamentului, reglementarile inca sunt contradictorii si nu exista criterii clare de stabilire a prioritatilor pentru medicamentele ce se vor finanta din bani publici, se mai precizeaza in documentul ce urmeaza a fi publicat astazi. "Mai grav decat atat – scrie in raport –, colectarea datelor necesare unor astfel de calcule este absolut dezastruoasa.

 

Nu stim nici macar cate persoane sunt bolnave sau cati pacienti au fost tratati in sistemul public. (…) Datele pleaca din unitatile medicale catre nivelul judetean, dar se pierd undeva pe parcurs, astfel incat la nivel central incertitudinea este totala, desi costurile centralizarii lor ar fi minime", au constatat expertii SAR.
Sistemul de sanatate scartaie din incheieturi si din cauza coruptiei omniprezente: au existat plangeri de-a lungul timpului ca unii membri din comisiile de specialitate din Ministerul Sanatatii – acele comisii care au rol in stabilirea componentei listei de medicamente compensate – se aflau in conflict de interese, beneficiind in acelasi timp de sponsorizari sub diverse forme de la firme producatoare, atrage atentia raportul SAR, care abordeaza si problema preturilor la medicamente: reglementarile in aceasta privinta "sunt ambigue sau netransparente (a se vedea, de pilda, faimoasa expresie «pretul se stabileste de obicei pe baza pretului din anumite tari», o potentiala sursa de subiectivism care a existat pana de curand in lege)".

Raportul critica si mecanismul de distributie si eliberare a medicamentelor, in care "apar stimulente perverse pentru a se promova anumite produse, (…) oferirea de discounturi de catre producatori distribuitorilor si de catre acestia din urma farmacistilor". Analizand situatia sistemului de sanatate, specialistii SAR au ajuns la concluzia ca problemele curente ale  pietei romanesti de medicamente se datoreaza mai putin trendurilor globale legate de criza economica si mai mult deciziilor opace si distorsionate ale autoritatilor. Reprezentantii Ministerului Sanatatii nu au putut fi contactati ieri pentru a comenta constatarile din acest raport.

» Reguli si transparenta in haosul din sanatate
Principala constatare este aceea ca din politicile haotice, impredictibile si arbitrare nimeni nu castiga pe termen lung: nici pacientii, nici medicii, nici producatorii sau distribuitorii de medicamente si nici farmacistii, se arata in concluziile raportului intocmit de SAR. Raportul mai arata ca este nevoie de transparenta si de instituirea unor reguli care sa stimuleze tratamentul corect, cum ar fi restrangerea serviciilor oferite de stat pana la nivelul sustenabil financiar in limitele bugetului, prin stabilirea prioritatilor de tratament la nivel national. Alte recomandari ale specialistilor SAR sunt: instituirea unor ghiduri terapeutice pentru a evita subiectivismul in prescrierea medicamentelor, reducerea costurilor prin licitatii si limitarea riscurilor de practici.

Tatiana Dabija
Tatiana Dabija
Tatiana Dabija, sef departament Eveniment
Cele mai citite

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...

Elon Musk, sprijin public pentru AfD în campania electorală din Germania. Declarația controversată a miliardarului

Elon Musk, miliardarul american și CEO al Tesla și SpaceX, a intrat în atenția opiniei publice din Germania prin sprijinul declarat pentru partidul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă