E parca un blestem ca ministerului mediului sa i se atarne de coada tot soiul de activitati ce n-au nici o legatura cu sarcinile sale firesti. Dupa ce PSD-ul l-a numit, absolut aiurea, Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, uitand ca apele si padurile fac parte din Mediul Natural, in care intra si pamantul, si aerul, actuala putere a mai scurtat coada pisicii, botezandu-l Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor. Si noua denumire este ilogica, pentru ca pune pe acelasi plan SFERA (mediul) ca o actiune ce se petrece in interiorul ei – gospodarirea apelor. In mod normal, si logic, aceasta institutie ar trebui sa se numeasca pur si simplu Ministerul Mediului Natural, pentru ca altfel se confunda cu… mediul urban, mediul rural, care se supun altor reglementari si n-au nevoie de un minister anume.
Ministerul Mediului Natural nu ar trebui sa aiba atributii de natura economica sau administrativa, acestea cazand in sarcina altor institutii, ci doar atributii de normare a consumurilor si de stabilire a masurilor de refacere durabila a dezechilibrelor provocate de om sau de… natura. Cu alte cuvinte, nu ar trebui sa fie in sarcina Ministerului Mediului gospodarirea apelor sau padurilor, a aerului sau pamantului, ci sa abordeze masuri si recomandari Ð obligatorii Ð privind protectia si reconstructia acestora, precum si norme de consum si de regenerare. Una este sa ceri Ministerului Mediului solutii de protejare si refacere a mediului natural, si alta e sa-i incarci organigrama cu atributii de executare a masurilor de protectie, cum ar fi digurile sau refacerea padurilor defrisate! Prin garda de mediu si prin inspectoratele regionale, ministerul urmareste ca masurile propuse si aprobate sa fie indeplinite, de cei insarcinati cu astfel de treburi, intocmai cum au fost prevazute. Altfel, va dati seama cate mii de santiere ar trebui sa coordoneze biata doamna ministru? Chiar si in conditiile actuale, Ministerul Mediului indeplineste unele din atributiile considerate prioritare, dar se „jeneaza” sa ia taurul de corne si sa spuna raspicat colosilor din Guvern: stop risipei de resurse, stop consumului exagerat din resursele Naturii, stop excesului de ingrasaminte in agricultura, atentie la biodiversitate, atentie la conditiile de mediu natural din orase si sate, atentie la cat consumam din resursele neregenerabile, atentie la inputuri etc, etc. Ministerul Mediului Natural ar trebui sa aiba ultimul cuvant cand se stabilesc normele si conditiile de taiere a copacilor, de pescuit, de vanat etc., nu companiile sau asociatiile care se ocupa de ingrijirea si exploatarea acestor resurse.
Ministerul Mediului n-ar trebui sa se intereseze de igiena oraselor, asta e treaba Ministerului Sanatatii, a primariilor etc., si nici de repararea digurilor (Am vazut-o pe doamna ministru, in tinuta de santier, indemnand oamenii sa repare digurile distruse de ape, si am asistat, nu odata, la „linsarea” sa pentru ca nu s-a implicat mai mult in stavilirea apelor, in vreme ce aceia care aveau abligatia sa respecte normele de protectie contra inundatiilor, stabilite de minister, mustaceau pe margini.) In aceste conditii, e necesara o noua Lege a mediului natural, care sa puna lumina in acest domeniu, pe care, din motive de neinteles, Parlamentul si Guvernul il trateaza cu mare superficialitate, ca sa nu spun altfel.
Ministerul Mediului Natural ar trebui sa aiba toate resursele naturale care intretin existenta noastra in aceasta lume. Iar daca denumirea din titlu nu reflecta complet sfera lui de interes, propun o alta, mai explicita: Ministerul Relatiei Omului cu Natura. Poate asa va intelege si Omul ca, el nu este altceva decat o parte, nu element al Naturii si nu stapanul ei!
