Lungmetrajul de animaţie „Minionii/ Minions”, de Kyle Balda şi Pierre Coffin, se menţine pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, pentru a doua săptămână consecutiv, cu încasări de 830.458 de lei şi 41.381 de spectatori, relatează Mediafax.
Distribuită de Ro Image 2000, povestea minionilor, creată de Universal Pictures şi Illumination Entertainment, îşi are originea la începutul timpurilor. Minionii au început ca organisme unicelulare, pentru ca mai apoi să evolueze de-a lungul vremii, mereu ca slujitori ai celor mai ticăloşi stăpâni.
Niciodată n-au avut norocul să-şi păstreze în viaţă acei stăpâni, de la T. Rex la Napoleon, aşa că acum se trezesc că nu au pe cine să slujească şi sunt afectaţi de o depresie profundă. Dar un minion pe nume Kevin are un plan: împreună cu rebelul adolescent Stuart şi cu simpaticul Bob se vor aventura în lumea largă pentru a găsi un nou şef pe care ei şi fraţii lor să-l urmeze supuşi, informează cinemagia.ro.
Cei trei pornesc într-o aventură palpitantă care îi va duce, în cele din urmă, la următorul lor stăpân – Scarlet Overkill (voce: Sandra Bullock), prima superticăloasă din toate vremurile. Minionii au de îndeplinit cea mai dificilă misiune din toată existenţa lor: aceea de a-şi salva specia de la anihilare. Printre actorii care şi-au împrumutat vocile pentru această animaţie se numără Jon Hamm, Michael Keaton, Steve Coogan şi Geoffrey Rush.
Lungmetrajul „Omul-Furnică/ Ant-Man”, de Peyton Reed, cel mai recent film inspirat din universul super-eroilor Marvel, a debutat pe locul al doilea în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 484.133 de lei şi 21.897 de spectatori. Filmul SF de acţiune, care îl are ca protagonist pe actorul Paul Rudd, secondat de Michael Douglas şi Evangeline Lilly, este distribuit de Forum Film România.
Înarmat cu o abilitatea extraordinară de a-şi micşora dimensiunea şi de a-şi mări proporţional puterea, escrocul Scott Lang (Paul Rudd) se vede nevoit să îşi accepte latura eroică şi să vină în ajutorul mentorului său, cercetătorul Hank Pym (Michael Douglas), pentru a proteja secretul ce stă în spatele uimitorului costum Ant-Man, informează site-ul cinemagia.ro.
Locul al treilea în clasamentul de weekend este ocupat de comedia muzicală „Magic Mike XXL”, de Gregory Jacobs, cu Matt Bomer şi Channing Tatum în distribuţie, care a înregistrat încasări de 226.470 de lei şi 12.062 de spectatori.
Filmul reia povestea lui Mike, la trei ani după ce a renunţat la promiţătoarea sa carieră de stripper. După îndelungi insistenţe, acesta acceptă să se întoarcă în trupa de dansatori exotici „Regii din Tampa”, aflată acum în pragul eşecului. Pentru ultimul lor spectacol pregătesc un show senzaţional, în care legendarul Magic Mike va străluci din nou în lumina reflectoarelor.
Producţia „Terminator: Genisys”, de Alan Taylor, s-a clasat pe locul al patrulea în box office-ul românesc, cu încasări de 137.505 lei şi 5.995 de spectatori de vineri până duminică. În „Terminator: Genisys”, distribuit în România de Ro Image 2000, personajul principal este John Connor, interpretat de Jason Clarke. Alături de el, pe marele ecran, în format 3D, pot fi văzuţi actorii Jai Courtney, Emilia Clarke, Arnold Schwarzenegger şi J.K. Simmons.
John Connor îl trimite pe sergentul Kyle Reese (Jai Courtney) înapoi în 1984 pentru a o proteja pe Sarah Connor (Emilia Clarke) şi pentru a se asigura că omenirea va avea un viitor paşnic. Însă Reese se trezeşte într-o versiune nouă a trecutului care îi este necunoscută, unde are aliaţi surprinzători, inclusiv pe Gardian (Arnold Schwarzenegger), inamici periculoşi, dar şi o nouă misiune: să reseteze viitorul.
Filmul de animaţie „Întors pe dos/ Inside Out”, de Pete Docter şi Ronaldo Del Carmen, distribuit de Forum Films România, a avut, în al cincilea weekend de la debutul pe marile ecrane româneşti, 5.335 de spectatori şi încasări de 107.231 de lei, ocupând locul al cincilea în clasament. Filmul spune povestea vieţii lui Riley, o fetiţă veselă şi lipsită de griji, care este dată peste cap atunci când trebuie să îşi ia rămas-bun de la copilăria ei fericită din Minnesota pentru a se muta la San Francisco. Este momentul când emoţiile ei preiau iniţiativa, spre nemulţumirea părinţilor ei, complet depăşiţi de situaţia fetiţei.