Fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov avertizează că lumea se confruntă, în prezent, cu o perioadă „periculoasă”, ce ar putea duce la un nou război rece. În aceste condiții, el a făcut apel la „politici constructive” pe plan internațional, potrivit RIA Novosti, citat de Agerpres.
„Cred că ne confruntăm cu o perioadă extrem de periculoasă. Situaţia ar putea duce la cel puţin un război rece. Acesta a şi început deja. Şi cine crede că va câştiga, se înşală. Nimeni – nici noi, nici ei – nu va ceda! Un singur lucru este necesar în contextul actual – politici constructive pe plan internaţional. Şi ca lumea să avanseze spre pace”, a spus Gorbaciov.
În interviul realizat cu ocazia celei de-a 85-a aniversări, în 2 martie, fostul lider a spus că vor fi făcute publice „propuneri concrete”, pe tema actualului context internațional. El a atras atenția că istoria se repetă, astfel că este necesar „ca totul să se oprească”.
„Mulţi consideră că (…) Al Treilea Război Mondial a început deja. Se trage deja cu armele. Chiar nucleare. Sunt utilizate arme de distrugere în masă. Se înregistrează o creştere enormă a cheltuielilor militare. Se repetă tot ceea ce ne-a adus pe noi cândva la un pas de prăpastie. Prin urmare, este necesar ca totul să se oprească”, a explicat Mihail Gorbaciov.
Relaţia dintre Rusia şi Vest trece în prezent prin cea mai gravă criză de la sfârşitul războiului rece, ca urmare a rolului Moscovei în situaţia din Ucraina. Moscova acuză Occidentul că încearcă să creeze în jurul său un ‘cordon sanitar’, în timp ce Vestul îi reproşează o politică revanşardă şi revizionistă.