15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialMihaela Miroiu, profesoară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative: Femeia...

Mihaela Miroiu, profesoară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative: Femeia are un primat moral asupra deciziei de a avorta | CEL MAI CITIT INTERVIU AL SĂPTĂMÂNII

Avortul este o soluție-limită în viața unei femei. Totodată, este o problemă grea din punct de vedere moral. Zilele acestea, spațiul public a fost invadat de mesaje anti-avort, între adepții pro-opțiune și cei pro-viață născându-se polemici mai intense decât oricând. Peste acest zgomot suprapunem o discuție „la rece“ cu Mihaela Miroiu, inițiatoarea studiilor feministe și de gen în România, într-o încercare de a pune ideile în ordine, de la cauză la efect.

Consecințele istorice ale interzicerii avortului prin lege sunt binecunoscute în România, însă merită reamintite. O dezbatere corectă pe această temă nu poate fi un simplu ping-pong pro sau contra avort, ci trebuie să înceapă de la educație și să ajungă la soluțiile concrete și reale pentru reducerea numărului de avorturi.

RL: Povestiți-ne despre dreptul femeii la a face avort.

Mihaela Miroiu: Avortul este faptul de a pune capăt unei viitoare vieți, înainte ca ea să se nască. Deci acesta este un rău în sine. Noi trăim ucigând diverse ființe ca să ne putem hrăni. Este o ucidere pe care o socotim legitimă (deși uciderea este un rău), fiindcă suntem omnivori, respectiv cei care nu am renunțat să mâncăm animale consimțim la uciderea altor ființe. O să spunem că nu putem compara ființele umane cu cele non-umane, fiindcă noi suntem specie aleasă, respectiv rațională, și că uciderea cuiva din această specie nu este legitimă decât în situații de autoapărare (când ne amenință propria viață sau propria sănătate).

Ajungem la problema: când și dacă putem considera că un embrion e ființă umană. Unii cred că este din momentul concepției. Alții (majoritatea) susțin că este o ființă umană din momentul în care se formează siste-mul nervos central și că, din acest moment, nu se mai justifică decât uciderea din autoapărare. Este consen-sul mai larg care limitează perioada în care se poate face, legitim moral, un avort, cu excepția cazurilor în care este amenințată viața mamei, când avortul este permis fără astfel de limite.

Viața unui embrion începe din momentul concepției. Viața unei ființe potențial raționale începe din momentul formării sistemului nervos central. În oricare dintre aceste cazuri, dreptul fătului de a exista poate să intre în conflict cu dreptul femeii de a nu fi mamă a acelui făt. Maternitatea nu se încheie în momentul nașterii fătului, ci al morții mamei (sau, în variantă tragică, moartea copilului), deci este o legătură, o responsabilitate pe viață.
O femeie care alege un avort alege să nu fie mama acelui viitor copil. Doar în coșmaruri cinice alege să ucidă pe cineva. Cum nimeni nu poate obliga un om să fie legat de un altul, pe motiv că viața celui din urmă depinde de el (vezi situația în care ne-ar obliga cineva, prin lege, să donăm zilnic sânge, timp de 9 luni pentru un om care poate muri fără transfuzia cu sângele nostru), înseamnă că a cere cuiva să fie legat de o ființă intrauterină este totuna cu a-l obliga prin lege să fie bun samaritean și nu cu faptul de a-l aprecia că este un bun samaritean.

De regulă, motivele pentru care o femeie nu alege responsabilitatea să fie mamă sunt: lipsa partenerului (acesta dă bir cu fugiții), sau iresponsabilitatea partenerului cu care ar urma să îl crească, lipsa mijloacelor de a crește copilul, blamul și excluderea pentru un copil nelegitim, incestul, violul, stigmatizarea socială, apariția sarcinii la o vârstă complet improprie pentru o astfel de responsabilitate. În consecință, femeia are un primat moral indiscutabil asupra acestei decizii. Îngrădirea legală a acestui primat este o încălcare gravă a libertății de a-ți asuma o astfel de responsabilitate.

Avortul este o problemă moral grea. Dar cum femeia este cea care poartă povara acestei decizii și a consecințelor ei, chiar pe viață, nu este cazul să decidă altcineva în locul ei, din punct de vedere legal sau cutumiar. Este de dorit moral ca, atunci când sarcina este rezultatul unui parteneriat de cuplu, decizia să fie luată de comun acord cu partenerul, desigur, înainte de formarea sistemului nervos central al fătului.

Ce se întâmplă când avortul este interzis prin lege? Care sunt consecințele istorice ale interzicerii acestui drept?

Există câteva consecințe foarte grave:
a) Avortul trece în sfera amoralismului. Dacă nu suntem libere să decidem, atunci nu răspundem moral. Moralitatea are sens doar pentru ființele libere. Când libertatea este dramatic îngrădită, încercăm să ne descurcăm strecurându-ne printre legi și proceduri. Faptul de a avorta încetează să mai fie un păcat moral. Devine o simplă problemă care trebuie rezolvată cu orice preț.
b) Când avortul a fost interzis prin lege și nici contraceptivele nu au fost legal disponibile (1966-1989), au murit oficial peste 10.000 de femei, au rămas orfani sau au fost abandonați zeci de mii de copii. Au devenit sterile mii de femei, prin histerectomii din cauza complicațiilor date de avorturi cu andrele, sonde, apă distilată, masaje brutale pe uter, fuse introduse în utere. Au fost arestați și închiși mii de femei, de doctori, de moașe și de practicanți amatori ai avorturilor pe bani ruinător de mulți. Au fost distruse mii de familii. Au rămas mii de orfani și de tați singuri. Bărbații acelor femei moarte sau închise nu au fost nici uciși, nici închiși, nici măcar anchetați. Decizia interzicerii avorturilor, prin Decretul 770/1966, a fost luată exclusiv de persoane aparținând sexului care niciodată nu poate să fie și victimă directă.

Cine are sau ar trebui să aibă control asupra corpului femeii?

Întrebarea echivalentă este: cine ar trebui să aibă control asupra bărbaților, a sexualității lor și a folosirii spermatozoizilor emiși de către aceștia? Dacă statul dă un răspuns la această întrebare, mă oblig moral să mai reflectez cine are drept asupra facultăților reproductive ale femeilor.

La nivelul discursului public se face o confuzie a planurilor, în care se amestecă tema avortului ca metodă de contracepție și concepția ca datorie – religioasă, socială, culturală, pe lângă alte opinii părtinitoare legate de moralitatea femeii, precum și apelul la clișeul „bărbatului adevărat“. Cum poate fi „descâlcită“ această confuzie?  Și cum ar suna o dezbatere corectă a problemei în spațiul public?

Avortul este o soluție-limită, la care ar trebui să se recurgă în condiții-limită. Nu este mijloc contraceptiv. În privința concepției ca datorie, asta e chiar habotnicie totalitară. Indiferent cine o susține. Eu am trăit vremea controalelor ginecologice forțate, în care eram duse, ca vitele de prăsilă, să se verifice dacă s-a produs monta, să se înregistreze sarcina, ca să fim împiedicate să facem avorturi.

O dezbatere corectă pe această temă ar trebui să înceapă prin programe de educație pentru viața privată (inclusiv pentru cea sexuală și cea parentală), inserate la toate clasele învățământului obligatoriu, potrivit gra-dului de înțelegere. Din aceste programe, copiii, puberii și adolescenții ar trebui să poată înțelege clar și limpede că viața sexuală ar trebui să fie una încărcată de valori morale și afective, cu alte cuvinte, că sexul nu e scop în sine și că este o formă de sărăcire a împlinirii lor ca oameni dacă este doar atât, că este dezirabil să aibă sentimente și să fie solidari, că a fi părinte este o mare responsabilitate aleasă în cunoștință de cauză. Ar trebui să știe reguli elementare de conduită erotică și sexuală, obligația și mijloacele de a se proteja de sarcini pe care nu le pot asuma. Ar trebui să fie întotdeauna o educație mixtă, astfel încât să nu mai avem două sexe: unul care suportă consecințele, uneori dramatice, chiar tragice, și altul care poruncește ce trebuie să facă femeile, dar se spală pe mâini de orice responsabilitate post-plăcere personală.

Implicarea politicului, prin susținerea Coaliției pentru Familie, a dus discursul la un alt nivel, astfel că anul acesta polemica e mult mai aprinsă decât în anii trecuți. S-a schimbat ceva în dinamica socială? Sunt femeile mai atente și mai dornice să-și apere drepturile?

Coaliția pentru Familie ar trebui să se ocupe mai ales de familiile și copiii existenți și abia după aceea de familiile și copiii potențiali, în limitele respectului pentru dreptul de a alege cum vrei să trăiești. Desigur, dacă nu respectă libertatea de alegere a celorlalți, ei înșiși pot să fie o pildă vie pentru traiul după principiile pe care le apără. Adică ar trebui să fie familii heterosexuale armonioase, parteneriale, cu copii mulți, frumos crescuți, îngrijiți și educați. Să nu recurgă niciodată la întreruperi de sarcină, nici măcar în caz de viol, incest, abandon, sărăcie absolută sau când e vorba de propria lor fiică de 12-13 ani. Să nu divorțeze niciodată, orice s-ar întâmpla. Și să fie pregătiți să adopte toți copiii rezultați din sarcinile nedorite ale celor pe care le-au silit legal să aibă copii, chiar și în situații extreme. Și, dacă Doamne, ferește! propriii lor copii se dovedesc altfel decât heterosexuali, să își asume că ei vor trăi ca niște paria în societate sau ascunși de lume, condamnați la singurătate, într-o prefăcătorie dureroasă.

Măsuri concrete pentru reducerea numărului de avorturi

Mihaela Miroiu propune o serie de soluții care ar putea îmbunătăți în mod real viața fetelor și femeilor.

* Includerea contraceptivelor în rețetele compensate, încât să fie accesibile și fetelor și femeilor nevoiașe.

* Programe de educație școlară pentru viața privată, viața de cuplu, viața sexuală și responsabilitatea parentală.

* Consiliere etică și psihologică pentru adolescenți și adulți în probleme de cuplu, sarcină, avort, naștere și creștere a copiilor.

*Creșe, grădinițe publice, programe after-school din fonduri publice și înlesniri fiscale pentru firmele și instituțiile care au astfel de programe pentru copiii angajaților.

* Școli cu program de internat săptămânal pentru elevii din sate îndepărtate și din familii care nu își permit îngrijire și educare potrivită pentru copii și adolescenți.

* Indemnizații acordate și bunicilor sau tutorilor legali pentru îngrijirea copiilor.

* Un mediu prietenos, prosper și sigur pentru părinți, astfel încât să aibă curajul și bazele să își dorească să aibă copii.

* Programe speciale de susținere a părinților singuri (92% sunt mame singure) și pentru rudele care cresc copiii părinților plecați la muncă în locuri îndepărtate.

* Dar, mai presus de toate, să trăiască într-o lume în care îți e drag să vii, de care nu vrei să fugi, care te respectă așa cum ești și în care nici autoritățile, nici sărăcia nu te umilesc dincolo de suportabil.

 

Cele mai citite

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă