O navă sub pavilion turcesc având la bord 69 de migranți clandestini de naționalitate irakiană, din care 29 de minori, a fost interceptată duminică dimineață în apele teritoriale românești, în apropiere de Portul Mangalia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă, Ionela Păsat, nava de patrulare MAI 3057 din cadrul Grupului de Nave Mangalia a fost alertată duminică dimineață în jurul orei 7:00, prin Sistemul Integrat de Supraveghere la Marea Neagră, pentru a intercepta o ambarcațiune suspectă ce naviga pe Marea Neagră, îndreptându-se către țărm, în apropiere de Mangalia, transmite Agerpres.
„Nava suspectă, sub pavilion Turcia, și-a continuat drumul și s-a stabilit că la bordul acesteia se află un număr mare de migranți, drept urmare, o navă a Gărzii de Coastă a intervenit interceptând și ulterior escortând ambarcațiunea în port, la sediul Grupului de Nave Mangalia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, conform sursei citate.
Din primele verificări ale autorităților române a reieșit faptul că nava Emek 1, sub pavilion Turcia, era condusă de doi facilitatori pentru migranți clandestini, un cetățean bulgar și un cipriot, iar la bordul ei se află 69 de irakieni (30 bărbați, 10 femei și 29 de minori), cercetările fiind continuate în acest caz.