18.5 C
București
marți, 8 octombrie 2024
AcasăSpecialUPDATE Scandalul de corupție de la Radio l-a băgat în spital pe...

UPDATE Scandalul de corupție de la Radio l-a băgat în spital pe directorul Miculescu. El nu s-a prezentat luni la audieri invocând un preinfarct – surse

UPDATE luni, ora 11.00

Președintele – director general Ovidiu Miculescu NU s-a prezentat luni la audieri. El i-a anunțat pe anchetatori că este internat la spital în urma unui preinfarc, spun surse din Radio România. Ovidiu Miculescu s-a întors vineri de la Bruxelles, el nefiind prezent la perchezițiile făcute în birourile membrilor conducerii postului public de radio.

După ce s-a întors din străinătate, a convocat o ședință a Consiliului de Administrație, care s-a ținut duminică în absența sa ( a motivat că s-a internat la spital). La acea ședință cu scântei, după cum susțin sursele noastre, s-au rediscutat contractele nelegale semnate de unii dintre membrii fostului și ai actualului CA al Radio România, între care se află și Ovidiu Miculescu.

Anchetatorii au anunțat luni că prejudiciul a crescut la peste 500.000 de lei numai într-un singur contract, cel cu firma de turism Europoint pentru achiziționarea biletelor de avion, spun surse judiciare.

 UPDATE luni, ora 10.20

Audierea lui Ducu Bertzi în scandalul de corupție de la Radio România începe luni, la ora 11.00. Vineri au fost audiați opt suspecți. 

UPDATE duminică, ora 16.45

Sedința Consiliului de Administrație de la Radio România a început fără președintele-director general Ovidiu Miculescu. Acesta este internat în spital, după cum ne-a precizat Ruxandra Săraru, membru al CA de la radioul public.

Surse judiciare spun că Ovidiu Miculescu ar fi fost citat la audieri luni, în legătură cu contractele nelegale încheiate de conducerea radioului public. Fiind bolnav, probabil nu se va prezenta în fața anchetatorilor. Ovidiu Miculescu nu ne-a răspuns la apeluri pentru a-i consemna punctul de vedere.

–-

După declanșarea scandalului de corupție de la radioul public și după începerea urmăririi penale față de 11 membri ai actualei și ai fostei conduceri, președintele-director general Ovidiu Miculescu face duminică o ședință a Consiliului de Administrație. Știrea apare pe pagina susromania.wordpress.com

"Ovidiu Miculescu a convocat astăzi, 20.11.2016, începând cu ora 16.00, o ședință de Consiliu de Administrație la sediul SRR. Vor intra în sistem de radioconferință cei care nu pot ajunge la Radio. Ordinea de zi nu se cunoaște" se scrie pe pagina online amintită mai sus.

Ovidiu Miculescu NU a răspuns apelurilor noastre insistente.

Radioul public este zguduit de câteva zile de un scandal de corupție. Membri ai Consiliului de Administrație și ai conducerii Societății Române de Radiodifuziune sunt urmăriți penal pentru abuz în serviciu și conflict de interese. Președintele director- general a fost plecat din țară în ziua în care s-au făcut percheziții la Radio.

Potrivit Parchetului, 11 persoane urmărite penal sunt din actuala și fosta conducere și sunt suspectate că au încheiat nelegal contracte cu firme de prestări servicii, pe care le-ar fi controlat prin interpuși. Între persoanele suspecte s-ar afla Ovidiu Miculescu, președintele–director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), precum și Andras Istvan Demeter (fost președinte-director general, acum membru simplu al CA), Mirela Ioana Fugaru, Mihai Voicu, istoricul Stejărel Olaru (fost membru în CA) și Doina Moșneag (fost membru în CA).

În perioada iulie 2011 – ianuarie 2014, cei 11 membri ai conducerii postului public Radio România ar fi participat la luarea unor decizii în cadrul ședinţelor Consi­liului de Administrație al SRR în urma cărora au fost încheiate nelegal  mai multe contracte de prestări servicii. În baza acestora, suspecții ar fi obţinut în mod ilegal foloase patrimoniale în cuantum total de aproximativ 400.000 lei, susține Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei, într-un comunicat de presă.

Anchetatorii au făcut percheziții la sediul Radio România, în birourile membrilor conducerii instituției. Simultan, s-au făcut percheziții la sediul societății de turism Europoint SRL și la punctul de lucru de la aeroport al acestei firme. Există suspiciuni cu privire la încheierea unor contracte nelegale între firmă și conducerea Radio.

Cele mai citite

Hezbollah a lansat un atac cu rachete către baza serviciului de informaţii militare israeliene, Glilot, lângă Tel Aviv

Gruparea libaneză Hezbollah a anunţat luni că a lansat o salvă de rachete către principala bază a serviciului de informaţii militare israeliene, Glilot, lângă...

Debut pe plus la BVB, cea mai mare creștere din septembrie anul trecut

Titlurile BRD, Transelectrica și Antibiotice Iași, în topul tranzacțiilor Toţi indicii locali au început săptămâna pe plus. Indicii care includ fostele SIF-uri şi Fondul Proprietatea,...

Veteran de război în vârstă de 96 de ani, vizitat de ministrul Apărării și ambasadoarea Statelor Unite în România

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ambasadoarea Statelor Unite în România, Kathleen Kavalec, l-au vizitat luni, 7 octombrie, pe generalul-maior în retragere Gheorghe Călin,...
Ultima oră
Pe aceeași temă