Metehne romanesti (I)

Departe de mine gandul de a ma erija in datator de sfaturi, note, bile albe sau bile negre. Nimic nu mi se pare mai deplasat decat pretentia unora de a reprezenta asa-numite „instante morale”. Tocmai o asemenea atitudine mi s-ar parea demna sa deschida seria metehnelor romanesti sau neromanesti. Tot asa, anumite critici venite de la unii romani din diaspora au un insuportabil ton de suficienta si superioritate. Si inca mai nepotrivit ar fi ca un ambasador sa se exprime in raspar cu acel patriotism care reprezinta un fel de indatorire profesionala.
Din 32 de ani, cati am acum, 16 i-am petrecut in peregrinari. Am stat, am studiat si am lucrat in Franta, Germania si Statele Unite. Astept cu nerabdare revelatiile spatiului scandinav. Legaturile mele cu tara au fost insa constante si extrem de stranse, asa ca am putut face multiple observatii comparative. N-ar fi fost de ajuns sa iau drept termen de comparatie doar o singura tara occidentala, asa cum se intampla foarte adesea in discursul depreciativ al anumitor romani plecati. „Occidentul” nu e un monolit si nu poate fi utilizat in mod legitim drept masura unica a felului cum ar trebui sa fie Romania. Iar de invatat am avea destule de invatat de la tari orientale, care se descurca mai bine decat noi.
Sunt, cu alte cuvinte, un adversar al generalizarilor si ca atare ma incumet sa prezint cateva reflectii despre o serie de metehne paguboase pe care le-am putut observa in frecventele mele reveniri in tara. Despre multe dintre ele nici nu cred ca ar avea ceva specific romanesc. Voi ajunge, de exemplu, sa vorbesc despre coruptie, care, dupa parerea mea, n-are nimic de-a face cu „firea romanilor”, ci cu efectele perverse ale legislatiei si practicilor administrative de la noi. Altele, la randul lor, sunt legate de modul de functionare a sistemului politic si exprima mentalitatea foarte aparte a unor categorii de potentati. Romanii sunt de fapt primele victime ale apucaturilor de care voi vorbi si nu de putine ori chiar cei ce se comporta in felul descris de mine. A-ti fura singur caciula este o indeletnicire contraproductiva. Tocmai despre asta va fi vorba in aceste articole.
In sfarsit, sper sa fiu citit si de catre unii dintre cei pe care-i descriu in aceste insemnari bazate, toate, pe experiente concrete. Fiind un om politicos, nu ma apuc sa fac observatii dezagreabile unui politician care intarzie cu orele in mod sistematic sau unui editor care nu plateste colaboratorii de o maniera convenabila. Neavand de-a face decat in mod ocazional cu asemenea persoane, nici nu sunt afectat personal de comportamentul lor. Si, nefiind suparacios, doresc chiar sa le fiu de folos. Printre ei sunt oameni pe care-i admir sau la care tin foarte mult (din departare, e drept). Critica mea va ramane binevoitoare, asa cum o ingaduie, cred, buna distanta, deopotriva interioara si geografica.