18.4 C
București
marți, 10 septembrie 2024
AcasăSpecialMesajul preşedintelui Băsescu: Sunteţi o elită. Oprea: Aeronautica mondială s-a ridicat şi...

Mesajul preşedintelui Băsescu: Sunteţi o elită. Oprea: Aeronautica mondială s-a ridicat şi pe aripi româneşti

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, marţi, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, felicitări tuturor celor care lucrează în cadrul aviaţiei militare şi civile, evidenţiind performanţele obţinute în acest domeniu, dar şi faptul că pentru menţinerea statutului actual trebuie identificate soluţii care să permită continuarea procesului de transformare şi modernizare.

 

”Sunteţi o categorie de forţe de elită, cu un important rol în asigurarea misiunii de apărare a spaţiului aerian naţional şi al Alianţei Nord-Atlantice prin executarea serviciului de luptă – poliţie aeriană sub comandă NATO şi a transportului trupelor şi materialelor în şi din teatrele de operaţii. Pentru a vă menţine acest statut, trebuie să identificaţi soluţii care să vă permită, în condiţiile actuale dificile, să continuaţi procesul de transformare şi modernizare la care v-aţi angajat, astfel încât să dispuneţi de structuri operaţionale suple, cu un lanţ de comandă-control simplificat, eficient şi adaptat la noul mediu de securitate”, se arată în mesajul preşedintelui, prezentat, marţi, de consilierul de stat Ion Oprişor în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Piaţa Aviatorilor din Capitală, informează Agerpres.

El a subliniat că faptele de arme ale luptătorilor aerieni din cele două conflagraţii mondiale au pus în evidenţă riscurile pe care le presupune această meserie, dar că periculozitatea sa a fost demonstrată şi în catastrofa aviatică de pe aerodromul Tuzla.

”Aş dori să folosesc acest prilej pentru a transmite, încă o dată, sincere condoleanţe familiilor militarilor care au pierit prematur în acest tragic accident aviatic”, se arată în mesajul şeful statului.

El a subliniat că, în ultimii ani, militarii Forţelor Aeriene sau personalul aeronautic civil s-au aflat permanent în localităţile calamitate de inundaţii, ajutând sinistraţii, transportându-i la adăpost, aprovizionându-i cu apă, hrană şi medicamente.

Totodată, în mesaj se arată că românii au contribuit constant la îmbogăţirea domeniului aeronautic din punct de vedere tehnologic.

”Dacă în alte domenii ţara noastră a fost nevoită să depună eforturi substanţiale pentru a recupera decalajul de cunoaştere, de tehnologie şi de inovaţie faţă de marile puteri ale vremii, aviaţia a oferit României şansa unică de a contribui, simultan cu Europa, la dezvoltarea acestui domeniu”, a precizat el.

Preşedintele a mai apreciat că aviaţia a oferit românilor oportunitatea de a pune în evidenţă creativitatea de care dispun, elitele demonstrând, în perioada unirii şi a începutului modernizării societăţii româneşti, o extraordinară sincronizare cu procesele inovatoare ale statelor avansate, înscriind România în avangarda cercetării aeronautice.

”Când spui Traian Vuia, te gândeşti la realizatorul, cu 100 de ani în urmă, al zborului mecanic complet. Numele Aurel Vlaicu ne duce imediat cu gândul la Icarul modern ale cărui aeroplane originale au încântat o lume întreagă. Ne mândrim, de asemenea, cu Elena Stoenescu Caragiani, care s-a numărat printre primele zece femei pilot brevetate din lume, sau cu Victor Atanasiu, al doilea medic militar din lume brevetat ca pilot. Apoi, cum aş putea să îl omit pe Henri Coandă, inventatorul necontestat, cu un secol în urmă, al primului avion cu reacţie din lume”, se menţionează în mesaj.

Preşedintele a adresat sincere urări de sănătate şi realizări în plan personal şi profesional întregului personal navigant, inginerilor şi tehnicienilor, artileriştilor şi rachetiştilor sol-aer, radiolocatoriştilor, precum şi tuturor celor care slujesc aviaţia militară şi civilă.

 

Gabriel Oprea: Aeronautica mondială s-a ridicat şi pe aripi româneşti

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a participat, marţi, la ceremonia militară şi religioasă organizată la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor şi a adresat un mesaj în care şi-a exprimat preţuirea şi recunoştinţa pentru eroii aerului.

”Sărbătorirea la 20 iulie a Zilei Forţelor Aeriene, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul spiritual şi ocrotitorul temerarilor zborului, constituie pentru mine un deosebit prilej de a mă adresa întregului personal, militar şi civil, care serveşte ţara sub Drapel, în cadrul acestei categorii de forţe a Armatei României.(…) Suntem încă profund marcaţi de pierderea celor doisprezece camarazi ai noştri în catastrofa aviatică de la Tuzla şi este greu să acceptăm dispariţia lor din familia unită a Armatei României”, a spus ministrul Apărării Naţionale, citat de Agerpres.

El a remarcat că, deşi Forţele Aeriene au avut de traversat şi perioade dificile, în cadrul procesului de reformă, modernizare şi profesionalizare parcurs şi s-au confruntat şi cu lipsuri, această categorie de forţe a reuşit să se menţină la niveluri viabile, să-şi continue tradiţiile, să-şi conserve valorile care i-au marcat existenţa şi ascensiunea.

Oprea şi-a manifestat convingerea că militarii şi personalul civil din Forţele Aeriene Române îşi vor face în continuare datoria ”cu profesionalism şi dăruire” şi a subliniat contribuţia pe care aceştia şi-au adus-o la apărarea ţării în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi rezultatele obţinute în exerciţiile multinaţionale, în teatrele de operaţii, în transportul trupelor, în misiunea de serviciu Poliţie Aeriană executată sub comandă NATO, dar şi în misiunile umanitare pentru salvarea unor vieţi aflate în dificultate.

”Sunt mărturii că Forţele Aeriene îşi fac pe deplin datoria. (…) Sunteţi demni continuatori ai iluştrilor înaintaşi care au dat nume şi renume aripilor româneşti şi ai glorioaselor tradiţii ale acestei nobile arme, oameni care v-aţi dedicat întreaga putere de muncă îndeplinirii, cu cele mai bune rezultate, a misiunilor interne şi internaţionale încredinţate”, a adăugat ministrul Apărării.

El a subliniat necesitatea ca în paralel cu desfăşurarea programelor strategice de modernizare şi înzestrare să se desfăşoare ”cu exigenţă” pregătirea sub toate aspectele a resursei umane, a personalului din unităţile de artilerie şi rachete sol-aer, din structurile de radiolocaţie, din bazele aeriene, a piloţilor profesionişti care vor fi la manşa avioanelor multirol şi a celor de transport scurt/mediu curier, prevăzute a intra în viitor în dotare.

Oprea a reamintit că la 17 iunie s-a sărbătorit un secol de existenţă a aviaţiei româneşti, de la primul zbor al lui Aurel Vlaicu, afirmând că România a fost printre primele din lume în cucerirea spaţiului aerian.

”Spunem cu mândrie că Aeronautica mondială s-a ridicat şi pe aripi româneşti. (…) Primul zbor efectuat cu un avion proiectat şi construit în România, la Arsenalul Armatei, de către Aurel Vlaicu, a reprezentat un moment de referinţă în istoria aviaţiei româneşti şi mondiale, alături de realizările remarcabile a încă doi titani ai zborului – Traian Vuia şi Henri Coandă şi a creat premisele dezvoltării aeronauticii româneşti, atât în dimensiunea sa civilă, cât, mai ales, în cea militară”, a mai spus Oprea.

El a adăugat că Forţelor Aeriene Române trebuie să facă faţă provocărilor pentru a se menţine la standardele de interoperabilitate şi compatibilitate ale aliaţilor.

”Cu prilejul sărbătoririi Zilei Forţelor Aeriene, în contextul Centenarului Aeronautic Românesc 1910 – 2010, vă mulţumesc din inimă tuturor pentru dragostea şi devotamentul manifestate faţă de armată, faţă de ţară, pentru dăruirea şi spiritul de răspundere cu care vă îndepliniţi misiunile. Cer senin şi la mulţi ani!”, a transmis ministrul.

La ceremonie, au mai luat parte şeful SMFA, Anghel Stanciu, consilierul de stat Ion Oprişor, vicepreşedinte Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Marian Săniuţă, alţi oficiali.

Cele mai citite

Grupa C2 a Ligii Națiunilor: România-Lituania 3-1

Naţionala de fotbal a României a învins cu emoţii selecţionata Lituaniei, cu scorul de 3-1 (1-1), luni seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă