15.5 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialMesajul lui Westerwelle pentru diplomaţii români: Clădiţi cu noi Europa valorilor, democraţiei...

Mesajul lui Westerwelle pentru diplomaţii români: Clădiţi cu noi Europa valorilor, democraţiei şi drepturilor omului

Ministrul de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, îi îndeamnă pe diplomaţii români, într-un mesaj transmis luni cu prilejul Reuniunii anuale a diplomaţiei, să se alăture Guvernului Federal de la Berlin în clădirea unei Europe a valorilor, a democraţiei şi a drepturilor omului, potrivit Mediafax.

Oficialul german apreciază, în mesajul al cărui text a fost transmis presei de MAE român, că relaţia tradiţională româno-germană se aşează pe „un fundament de încredere crescută”, dar şi pe valorile şi principiile comune ale UE, care trebuie apărate „atât în exterior, cât şi în interior”.

„Aceste relaţii se bazează pe valorile şi principiile comune care ne unesc în interiorul UE şi pe care suntem chemaţi să le apărăm atât în exterior, cât şi în interior. În calitatea dumneavoastră de diplomaţi ştiţi că putem obţine cele mai mari succese în exterior doar atunci când reuşim să dăm exemple convingătoare ale unor virtuţi precum democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului”, afirmă Westerwelle.

De asemenea, el arată că respectarea acestor valori reprezintă una dintre obligaţiile reciproce majore în UE, care datorează prestigiul şi atracţia sa tocmai acestor valori.

„Convieţuirea constructivă în cadrul UE, precum şi clarificarea unor diferenţe în cadrul unor proceduri şi instituţii democratice reprezintă, din acest motiv, şi condiţiile pentru ca atât UE, cât şi Germania şi România să-şi poată reprezenta cu succes, în lume, propriile interese îndreptăţite. În acest sens, ţările noastre, şi mai ales serviciile noastre externe ar trebui să colaboreze în mod strâns”, a menţionat Westerwelle în mesajul său pentru diplomaţii români.

El adaugă că pentru depăşirea crizei datoriilor suverane din UE sunt necesare finanţe publice solide, investiţii inteligente ţintite pentru sporirea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă, iar Germania e recunoscătoare României pentru susţinerea fermă a Pactului de fiscalitate, precum şi pentru ceea ce întreprinde pentru „întoarcerea la o creştere sănătoasă”.

Ministrul german spune că pentru depăşirea crizei economice, precum şi a conflictelor internaţionale cum sunt cele din Siria şi Afganistan e nevoie de „mai multă Europă, nu de mai puţină”, cu decizii externe, economice şi financiare „democratic legitimate”.

„Avem nevoie de o Europă capabilă de acţiune în cadrul politicii externe, economice şi financiare ale cărei decizii să fie democratic legitimate şi care să îşi poată menţine interesele în mod adecvat într-o lume policentrică. Numai împreună putem aborda, în această lume globalizată, multiplele provocări şi depăşi problemele. Clădiţi alături de noi această Europă a valorilor, a democraţiei şi drepturilor omului!”, este îndemnul adresat de Westerwelle diplomaţilor români.

Cele mai citite

George Pușcaș a dat cărțile pe față în urma scandalului de națională! „Vreau să clarific totul!”

În ultimele zile, au circulat speculații despre o posibilă plecare a lui George Pușcaș din cadrul echipei naționale a României. Atacantul a ieșit în...

Momente emoționante pentru Andreea Marin. Fiica ei se pregătește să plece la facultate

Andreea Marin și-a exprimat recent emoțiile sale legate de viitorul educațional al fiicei sale, Violeta Bănică. Andreea Marin, copleșită de emoții Tânăra se află în...

Ludovic Orban și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale: „Candidatura mea vreau să însemne un mesaj de încredere şi speranţă“

Ludovic Orban, președintele Partidului Forța Dreptei, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din acest an. El va reprezenta alianța politică formată din Partidul...
Ultima oră
Pe aceeași temă