Bulgaria si Romania, impreuna
Bulgaria si Romania calatoresc impreuna spre UE pentru ca nivelul reformelor din cele doua tari este apropiat, a declarat adjunctul ministrului bulgar de externe, Ghergana Grancearova, comentand informatiile aparute in presa romana potrivit carora Romania are sanse sa adere la UE in 2007, in timp ce Bulgaria va fi amanata pentru 2008, a transmis agentia bulgara de stiri Focus.
Piata muncii din UE
Incepand cu 1 mai, Spania, Portugalia, Grecia si Finlanda se alatura Marii Britanii, Irlandei si Suediei, ridicand total restrictiile asupra folosirii muncitorilor sositi din cele opt state fost comuniste devenite membre UE in 2004, a informat AP. Celelalte tari occidentale au ales alte formule: Germania, Austria, Danemarca, Italia si Olanda isi mentin toate restrictiile fata de forta de munca estica, iar Franta, Belgia si Luxemburg isi flexibilizeaza legislatia muncii pentru a o accepta cu unele conditii.
Decapitare
Un inginer indian, rapit vineri in sudul Afganistanului, a fost ucis, iar cadavrul sau a fost gasit decapitat intr-un district al provinciei Zabul, au anuntat ieri surse afgane citate de AFP. Un purtator de cuvant al talibanilor anuntase ca Surya Narayan a fost ucis in timpul unei tentative de evadare.