23.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie 2024
AcasăSpecialMereu între apele bătrânului Danubiu

Mereu între apele bătrânului Danubiu

Dr. Nicolae Papadopol (foto), directorul ştiinţific al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, vicepreşedintele Comitetului Naţional Român de Oceanografie, profesor universitar, cel mai vechi cadru didactic al Comitetului de Perfecţionare în domeniul protecţiei mediului, de pe lângă Asociaţia Balcanică de Mediu, filiala Constanţa, a avut amabilitatea să ne povestească despre mirifica Delta Dunării.

Care este structura populaţiei pe cele trei braţe ale Dunării?

N.P. Delta este împărţită aşa, pe segmente; pe canalul Sfântu Gheor­ghe găsim o populaţie predominant ucrainiană, lipovenii sunt mai concentraţi la Tulcea şi pe Canalul Sulina. În mod neobişnuit, Tulcea este considerată capitala Deltei, dar Tulcea, geografic, nu este plasată în Deltă, căci Delta începe şi se sfârşeşte la Tulcea. În aval de Tulcea se află Ceatalul Ismail, unde Dunărea se bifurcă în braţele Chilia şi Tulcea. Apoi, la Ceatalul Sfântu Gheorghe, braţul Tulcea se ramifică în braţele Sfântu Gheorghe şi Sulina.

R.: Ce ar trebui să reţinem?

N.P. România, în ultimii 20 de ani, s-a schimbat profund. Au dispărut industrii, s-au reaşezat principiile după cerinţele şi nevoile economiei de piaţă. A dispărut aşa-zisa etatizare a pescăriilor statului; acum, pescăria se formează din întreprinderi mici şi medii, din antreprenori privaţi. E fragmentată în unităţi mai mici, mai labile, care se adaptează uşor cerinţelor momentului şi normelor legislative care au fost introduse în Deltă, acele legi prohibitive, restricţii privind sezoanele de pescuit, speciile permise. După anul 1990 a fost înfiinţată această echipă, mă refer la Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Una dintre atracţiile Dunării o constituiau pescarii carmangii şi pescuitul de carmace de la Sfântu Gheorghe pentru sturioni, cei care dau caviarul. De câţiva ani, există un moratoriu privind pescuitul sturionilor. Aşadar, o tagmă de pescari, aceea a carmangiilor, a dispărut. 

Cum au reacţionat oamenii în faţa acestor schimbări, a acestor mutaţii?

N.P. Cei tineri au migrat spre oraşe, vrând să trăiască mai bine.

Ce-l atrage pe un deltaş spre lumea oraşelor?

N.P. Oraşele spre care au migrat cei mai tineri sunt Brăila, Constanţa, Galaţi, tot oraşe legate de apă. Oamenii au plecat din mijlocul Deltei, unde, între canale, duceau un trai complet izolat. S-a produs nu numai o îmbătrânire a populaţiei în Deltă, dar s-au schimbat şi raporturile între sexe în aceste locaţii, dovadă că numărul bărbaţilor a scăzut şi cel al femeilor a crescut. Este o problemă demografică. În singurul oraş al Deltei, Sulina, populaţia majoritară este formată din vârstnici, dependenţi exclusiv de peşte. Apoi, după 1989 s-a produs o reaşezare a profesiunilor şi interesul pentru meseria de pescar a scăzut în opoziţie cu cel pentru turismul ecologic. Puţine familii au puterea financiară să-şi asigure mijloacele necesare turismului: bărci şi motoare puternice de propulsie a acestor bărci. Cei rămaşi în Deltă care se ocupă cu turismul ecologic au început să înveţe limbi străine ca să poată comunica cu turiştii străini: francezi, belgieni…

Aşadar, lumea Deltei era o lume nu numai de marinari?

N.P. Erau şi mulţi dintre locuitori marinari, care lucrau în flota de pescuit oceanic a României, dar în 1977, definitiv şi ireparabil, dispărând flota de pescuit, această masă de marinari de cursă lungă s-a reîntors la profesia de bază sau la alte îndeletniciri, după ce s-a şcolit prin porturile lumii. Administraţia fluvială a Dunării de Jos cu sediul la Galaţi a pierdut din importanţă în timp, apoi boicotul făcut de ucraineni traficului în aval pe canalul Sulina a făcut să scadă numărul de nave care tranzitează Dunărea maritimă.

Atunci, devine nerentabil să mai fii marinar.

N.P. Cam aşa ceva, pentru că nu ai ce, poate doar în ambarcaţiuni turistice. Agricultură în Deltă…se face foarte puţină. În trecut, a existat un proces de „furat” de la natură pământ şi folosit în agricultură. S-a renunţat la această acţiune. Renaturarea Deltei Dunării înseamnă că incintele îndiguite sunt redate naturii; sunt invadate de apă şi devin apoi bălţi. Se practică agricultură tradiţională; se cultivă porumb, roşii, vinete, ardei, pepene, mai ales pentru nevoile casei. Nu poţi afirma că există agricultori, pescari, oameni care trăiesc din tăiatul stufului sau din vânat. Nu! Locuitorii Deltei le fac pe toate de-a valma, în funcţie de sezoanele favorabile şi de cererile anuale: fie pescuit de scrumbie, fie tăieri de stuf pentru Combinatul de la Chiţcani, fie turism, fie vânătoare. Există această dorinţă de a scăpa de viaţa atât de dură din Deltă. Iernile sunt de-a dreptul cumplite, nu este combustibil pentru aşezările locuite, focul se face fie cu lemn (plop sau salcie), fie cu maldăre mici de stuf. Focul de stuf are un anumit farmec, e un foc iute, puternic, cu multă funingine, fiind folosit la cuptoarele din casele lipovenilor. Adevărate gospodine, lipovencele sunt renumite pentru lucrurile deosebite pe care le fac, cozonaci, pâine, dar şi pentru curăţenia ireproşabilă. Este cunoscută aşa-zisa lijancă, un pat din chirpici, tipic lipovenesc, care este construit lângă sobă şi este încălzit.

Ce sentimente vă trezeşte revenirea în Deltă, locul copilăriei? Vă revin amintirile, vă cuprinde dorul, „…acolo unde bătrânul Danubiu îşi pierde şi apa, şi numele în mare…”?

N.P. Impresiile cele mai frumoase mi-au rămas din copilărie, dar eu am avut o copilărie grea, zbuciumată. Anii ’50-’60 au fost ani de mare încercare în România. Voi doar aţi auzit! Viaţa era foarte aspră pe atunci, o penurie mare de alimente, pâinea era raţionalizată. În afară de asta, Delta înseamnă izolare aproape completă şi cei care trăiesc în aşezările Deltei întâmpină probleme mai ales în sezonul de iarnă, când rămân blocaţi, pierd legătura cu ceilalţi, poşta nu mai funcţionează, nu poţi să îţi aduci alimentele de bază, iar dacă te îmbolnăveşti, cine te duce la spital? Sigur că Delta este minunată în anotimpul cald, explozia de vegetaţie, biodiversitatea Deltei sunt fascinante. Ochiul care o vede, mai ales în tinereţe, îşi face gând de călătorie, căci niciodată nu te saturi cu ce vezi, ai vrea ceva mai mult, mai diferit. Eu am avut şansa să văd Delta, îmi place, dar nu aş mai reveni. M-am „stricat” cu comoditatea de oraş, cu viaţa „dulce” de la Constanţa şi mi-ar fi greu să mai trăiesc în Deltă, căci aş face apostolat aici.   

Elif Samedin

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă