4.1 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialMelescanu, ministru interimar la Justitie (audio)

Melescanu, ministru interimar la Justitie (audio)

Primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu i-a transmis presedintelui Traian Basescu o scrisoare in care ii propune sefului statului sa dispuna masurile necesare pentru emiterea decretului de numire a lui Teodor Melescanu, ministrul Apararii, ca ministru interimar la Ministerul Justitiei, se afirma intr-un comunicat al Guvernului, citat de Ziare.com.

Presedintele Traian Basescu a semnat decretul de numire a lui Teodor Melescanu in functia de ministru interimar al Justitiei. Presedintele Romaniei saluta decizia primului-ministru Calin Popescu Tariceanu, de a propune un ministru interimar al Justitiei, in urma consultarii cu seful statului", se arata intr-un comunicat al Presedintiei. Conform sursei citate decretul a fost trimis spre publicare la Monitorul Oficial.

Potrivit Realitatea TV, presedintele i-a trimis inca de luni dimineata o scrisoare premierului Tariceanu in care ii cerea sa numeasca un interimar la Justitie.

 

Potrivit legii, Melescanu poate indeplini aceasta functie timp de 45 de zile de la vacantarea functiei. Problema juristilor este ca fostul ministru, Tudor Chiuariu, si-a dat demisia la 20 decembrie, ceea ce inseamna ca la 3 februarie, ministrul Justitiei are nevoie de un ministru plin.

Numele lui Melescanu a mai fost vehiculat, inainte de cel al Noricai Nicolai, pentru a ocupa functia de ministru al Justitiei. In plus, propunerea premierului intervine chiar in ziua in care fostul ministru, Tudor Chiuariu, a fost numit consilier la Guvern. Practic, ministerul Justitiei ramanea fara lider, avand in vedere ca Tudor Chiuariu a asigurat interimatul si urma sa-l asigure in continuare, pana la predarea oficiala a functiei.

 

Melescanu: Voi fi interimar 17 zile

"Premierul mi-a spus ca a decis sa-l numeasca pe Tudor Chiuariu la Guvern si in consecinta era nevoie de un interimar, pentru a nu bloca, intr-o perioada delicata pentru relatiile cu Uniunea Europeana, functionarea acestui mecanism foarte important", a declarat, la Antena 3, Teodor Melescanu.
"Voi fi ministru 17 zile", a precizat Melescanu, subliniind ca decretul de demisie a lui Chiuariu a fost publicat in Monitorul Oficial la 17 decembrie, deci perioada de 45 de zile de interimat stipulata de lege expira in jurul datei de 4 feburarie 2008.

"Sunt singurul cu studii juridice de specialitate la zi, si s-a considerat ca as fi cel mai indicat pentru aceasta functie. In plus, ca parlamentar, am participat la adoptarea legilor", a motivat Melescanu alegerea premierului Tariceanu.

Intrebat de mapa profesionala care ar putea oferi surprize, Teodor Melescanu a spus: "Sper ca nu". "Am avut ocazia sa-mi vad mapa profesionala si sunt convins ca nu contine nimic negativ la adresa mea. Dar, pana la urma, si pe Soare sunt pete. Daca se doreste, se poate gasi, dar eu cred ca nu m-ar impiedica sa-mi exercit functia", a subliniat actualul ministru al Apararii, potrivit Ziare.com.

 

Reactii politice

 

Mai toti politicienii cred ca interimatul lui Teodor Melescanu este un prim pas pentru iesirea din blocajul de la Justitie, informeaza Realitatea TV. Solutia finala ramane insa tot apelul la Curtea Constitutionala, sunt de parere liberalii. In schimb, pentru democratii liberali, solutia cea mai potrivita ar fi ca premierul sa renunte la nominalizarea Noricai Nicolai si sa faca alta propunere.

Cristian Diaconescu, vicepresedintele PSD, a declarat ca decizia lui Calin Popescu Tariceanu de a-l numi pe Teodor Melescanu ca ministru interimar la Ministerul Justitiei "reprezinta iesirea dintr-un blocaj". Vicepresedintele PSD considera ca Teodor Melescanu nu va fi perceput de sistem ca sef al Justitiei. "Cred ca acest interimat va dura cat va exista scandalul", este de parere Diaconescu.

Emil Boc, presedintele PD-L, crede ca solutia propusa de premier va fi acceptata de presedintele Traian Basescu. "Eu sper ca premierul sa se gandeasca la o alta nominalizare in locul Noricai Nicolai", sustine Boc.

Si vicepresedintele PD-L, Theodor Stolojan, afirma ca propunerea lui Teodor Melescanu in functia de ministru interimar "este un prim pas bun pe linia rezolvarii problemei" la justitie. "Cred ca pana la urma doamna Norica Nicolai va intelege ca cu asemenea probleme in trecutul dansei ca procuror, e greu sa acceada la functia de ministru al Justitiei intr-o democratie", este de parere Theodor Stolojan.

Crin Antonescu, vicepresedintele PNL, considera ca numirea lui Melescanu "este o optiune foarte buna" pentru interimat. "Desemnarea lui Teodor Melescanu ca interimar este o solutie pentru functionarea normala a Guvernului, si nu o abandonare a nominalizarii Noricai Nicolai", a sustinut vicepresedintele PNL.

 

Nicolai spune ca se bucura in continuare de sprijinul PNL

 

Norica Nicolai a declarat ca saluta numirea unui ministru interimar la Justitie si a apreciat si decizia de a-l numi pe Tudor Chiuariu in functia de consilier de stat, informeaza Realitatea TV.
Mai mult, Norica Nicolai a dat asigurari ca se bucura in continuare de sustinerea Partidului National Liberal pentru obtinerea portofoliului de la Justitie.

 

 

Cele mai citite

Primarul din Târgu Mureș a fost reținut de DNA

Soos Zoltan este acuzat că ar fi primit mită opere de artă în valoare de 200.000 de euro În urma alegerilor locale din luna iunie,...

Natalitatea scade, mortalitatea crește: datele INS

Institutul Național de Statistică (INS) a raportat o scădere a numărului de nașteri și o creștere a deceselor în România în luna octombrie 2024,...

Topul băncilor pe piața titlurilor de stat: CEC Bank își consolidează poziția de lider

CEC Bank, instituție de credit deținută de statul român, continuă să domine clasamentul dealerilor primari pe piața titlurilor de stat, menținându-se pe primul loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă