Comisarul European pentru Protectia Consumatorului, Meglena Kuneva, si secretarul de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului, Dan Vlaicu, au participat marti la deschiderea Centrului European al Consumatorului Romania.
Centrul European al Consumatorului – ECC Romania a fost infiintat incepand cu data de 1 ianuarie 2008, acesta alaturandu-se retelei ECC-Net, pentru a-i sprijini pe cetatenii Uniunii Europene in domeniul achizitiilor transfrontaliere.
European Consumer Centres Network reprezinta o retea constituita la nivelul UE in scopul intaririi increderii consumatorilor, oferind consultanta cetatenilor europeni cu privire la drepturile pe care le au in calitate de consumatori si facilitand solutionarea problemelor intampinate, in special in cazurile in care au facut achizitii intr-un alt stat european.
ECC Romania si-a inceput activitatea cu sprijinul Comisiei Europene si al Guvernului Romaniei, prin Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului, suportul logistic fiind asigurat de Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania.