Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat miercuri că nu va aproba o rezoluţie a ONU care să permită recursul la forţă în Siria, argumentând că în Libia coaliţia occidentală nu respectă deciziile Consiliului de Securitate, relatează AFP, citat de Mediafax.
„Pe tema unei rezoluţii în Siria: nu voi susţine o astfel de rezoluţie (care să autorizeze folosirea forţei pentru protejarea civililor) chiar dacă prietenii mei îmi vor cere acest lucru”, a declarat el în faţa a 800 de jurnalişti, în prima sa conferinţă de presă de o asemenea amploare de la preluarea preşedinţiei ruse, în 2008.
Medvedev a explicat că s-ar opune unui astfel de text deoarece rezoluţia 1.973 care autorizează recursul la forţă împotriva regimului lui Muammar Kadhafi, la fel ca precedenta, care condamnă reprimarea din Libia, sunt în „blocaj”.
Preşedintele rus nu a declarat totuşi dacă ar susţine o eventuală rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care să condamne reprimarea manifestanţilor opoziţiei din Siria.