20 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialMecanismul "Alertă răpire copil!" al Poliţiei Române, primul din ţările UE primite...

Mecanismul „Alertă răpire copil!” al Poliţiei Române, primul din ţările UE primite în 2007

Poliţia Română a lansat mecanismul „Alertă răpire copil!”, care se va declanşa numai în cazurile de răpiri de copii sau de dispariţie a acestora în circumstanţe în care viaţa sau sănătatea lor sunt puse în pericol, relatează Agerpres

„Mecanismul este complementar activităţilor specifice ale poliţiei şi ale parchetului în cazul dispariţiilor de copii, având rolul de a ajuta ancheta în curs cu informaţii suplimentare. Este un mecanism care mobilizează mijloace excepţionale pentru situaţii excepţionale. Lansarea alertei oferă posibilitatea oricărei persoane care deţine o informaţie ce ar putea ajuta la găsirea unui copil răpit sau dispărut să informeze de îndată autorităţile, apelând numărul unic de urgenţă 112″, a declarat un adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române, Florentin Robescu.

El a subliniat importanţa implicării mass media şi a unui număr mare de parteneri publici şi privaţi, precum şi a societăţii în ansamblul ei în prevenirea şi combaterea dispariţiilor şi răpirilor de copii. Robescu le-a mulţumit partenerilor semnatari ai Convenţiei Naţionale de colaborare în cadrul mecanismului „Alertă răpire copil!” pentru disponibilitatea de care au dat dovadă.

Robescu a precizat că mecanismul a fost construit de Poliţia Română, în parteneriat cu Ministerul Public şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual Focus, în cadrul unui proiect co-finanţat de Comisia Europeană. Adjunctul  a adăugat că România este prima ţară dintre noile state membre ale UE care a construit un astfel de mecanism.

Cele mai citite

Un puști-minune din Brazilia și-a anunțat retragere din fotbal la doar 21 din cauza problemelor de sănătate mintală

Rodrigo Varanda își anunță retragerea din fotbal la doar 21 de ani, din cauza problemelor de sănătate mintală Atacantul brazilian Rodrigo Varanda și-a anunțat retragerea...

România, tot mai dependentă de importuri: Peste 25% din legume și 40% din fructe aduse din străinătate

Peste un sfert din legumele consumate în România și 40% din fructe provin din import, conform unei analize realizate de Ziarul Financiar, pe baza...

România, tot mai aproape de eliminarea vizelor pentru SUA: rata de respingere a cererilor de viză scade sub 3%

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat recent că România a atins un prag esențial pentru admiterea în programul Visa Waiver al Statelor Unite, subliniind că...
Ultima oră
Pe aceeași temă