» Florin Bican s-a gandit sa-si ajute pustiul sa se fereasca de marlanie, una dintre cele mai spornice maladii contemporane.
» Asa au aparut "Cantice marlanesti" (Humanitas Educational), o colectie de poeme in zona "colindelor horror" ale Adei Milea.
» Desenele, pe masura enormitatilor puse in versuri, sunt realizate de graficianul Iulian Fratila.
» "Cantice marlanesti" a aparut in colectia Educational a Editurii Humanitas. Cand apreciati ca ar trebui sa inceapa tratamentul profilactic impotriva marlaniei?
— Marlania fiind atemporala, profilaxia ei nu se poate lega de un moment determinat cronologic. Nu e niciodata prea tarziu – si nici prea devreme – pentru a da pe ea cu DDT-ul etern al spiritului.
» Este marlania un rau social, care ne agreseaza din exterior, sau doar un fel de virus pe care oricare dintre noi il poate purta si la care suntem, pana la urma, imuni?
— Marlania este o stare latenta generala, care si-a facut intrarea in fondul nostru genetic prin pacatul originar. Desi nu posed cunostinte avansate de biologie, as indrazni sa spun ca flora noastra microbiana inglobeaza, fara exceptie, microorganisme purtatoare de marlanie, intr-o doza mai mare sau mai mica. In conditii propice, sub influenta unei game variate de stimuli, aceste microorganisme se prolifereaza aberant si scapa de sub control. De-abia atunci ajung ele sa se manifeste vizibil si agresiv in exterior si sa fie percepute ca rau social de catre cei in care marlania potentiala nu este momentan activa. Dar despre o imunitate la marlanie nu cred ca putem vorbi. Pana si parlamentarii, care au, cum se stie, o imunitate beton, pot fi afectati de aceasta predispozitie general umana.
» Cum recunoastem un marlan?
— Spontan… In virtutea acelui instinct invocat indirect de catre Flaubert in al sau Dictionar de idei…, cand defineste imbecilii ca pe "toti cei care gandesc altfel decat tine". La fel ar putea fi definiti si marlanii ca "toti cei care se poarta altfel decat tine". Exista totusi un portret robot al marlanului care, desi difera in functie de epoca si de aria geografica – ceea ce pledeaza pentru dimensiunea dinamica si universala a marlaniei –, contine si elemente imuabile. Marlanul din toate timpurile si din toate spatiile are o capacitate inspaimantatoare de a se lua in serios. El este cinic, dar nu in sensul doctrinei filosofice – aici s-ar incadra mai degraba la epicurism. Cinismul marlanului este instinctiv si militant. Marlanul de ambe sexe este autoritar, chiar dictatorial si afiseaza cu ostentatie lipsa de compasiune. Este un campion al corectitudinii politice atunci cand i se pare ca-i protejeaza interesele. Corectitudinea gramaticala, in schimb, i se pare un moft – ceea ce ne ajuta sa-l recunoastem si dupa ghiers. Atitudinea sa fata de viata si univers este caracterizata de suficienta. De aici si acea nonsalanta perceputa uneori ca nesimtire. Marlanul isi poarta cu el propriul sistem de referinta asa cum isi poarta melcul casa, dar, spre deosebire de gasteropod, in loc sa se retraga in acest sistem cand mediul i se pare necorespunzator, el cauta sa-si impuna sistemul si valorile cu forta si fara discernamant, ceea ce rezulta intr-o alta trasatura comuna cu purtatorul de cochilie – amandoi imbaloseaza traseul pe care se deplaseaza… Acesta este insa, repet, un portret robot. Oricat de convingator ar aproxima el unele trasaturi, este lipsit de viata. Daca-i adaugam insa componenta vitala, vom vedea ca marlanul devine pitoresc si adorabil, de unde si pericolul de a trezi in cei necontaminati dorinta de a-l emula.
Nesimtitul si marlanul se intalnesc pe filiera suficientei
» De ce in versuri despre marlanie si nu un eseu eventual, asa cum este "Ghidul nesimtitului"? Se inrudesc "Canticile" cu aceasta carte?
— Se inrudesc, fara indoiala, pana la un punct. Am vazut ca nesimtitul si marlanul se intalnesc pe filiera suficientei, ceea ce inseamna ca domnul Radu Paraschivescu si cu mine abordam – cu intentii similare, as zice – un subiect comun. Modul de abordare difera insa. Nesimtitul paraschivescian este abordat apolinic, pe cand eu abordez marlanul la modul dionisiac, urmarindu-l in imprevizibila dimensiune hiperbolica a potentialului sau si imprumutandu-i propria mea voce, asemenea unui medium. Eseul nu se preteaza la modulatiile hiperbolice ale marlaniei. Din acest motiv am recurs la versuri. Un alt motiv este ca beneficiarul primar al Canticelor a fost fiul meu Sebastian, la o varsta mai frageda, cand versurile sunt un purtator de mesaj mai eficient decat eseul. In plus, am fost fascinat de genul "cautionary verses" asa cum este reprezentat el in Anglia de la Hilaire Belloc la Roald Dahl, in Statele Unite de Edward Gorey, in Germania de Wilhelm Busch cu Max und Moritz si de bunul doctor Hoffman cu Struwwelpeter… si am incercat sa-l aclimatizez si in peisajul nostru literar.
Desi vehement agramat, marlanul autohton opereaza ingenios la nivelul limbii
» "«Canticele marlanesti» semnaleaza, dincolo de inconfundabilul specific autohton, dimensiunea globala a marlaniei, militand astfel pentru recunoasterea marlaniei romanesti si integrarea ei in cea europeana si, in ultima instanta, in cea universala." Am citat din prezentarea facuta de editura acestei carti. Dincolo de ironie, puteti identifica anumite trasaturi ale noastre si numai ale noastre pentru marlanie?
— Indiscutabil… Al nostru si numai al nostru este umorul marlanesc, voluntar si nu lipsit de subtilitate. Umor invo-luntar are tot marlanul. Dar umor voluntar care, in mod paradoxal, sa mai fie si subtil, chiar cand exploreaza abisurile sordidului, parca n-am mai intalnit altundeva. Apoi marlanul nostru injura ca nimeni altul. El este un rapsod al injuraturii, iar repertoriul sau atinge piscuri retorice ametitoare, prin care se deosebeste de manifestari verbale similare din alte spatii, asa cum fizica cuantica se deosebeste de cea traditionala. Sau asa-mi place sa cred, cel putin… Unde se mai pomenesc injuraturi de bascheti materni, de ma’mare-n bo etc.? Unde – acea misterioasa coda, cu iepur’li-n gura, a carei sorginte ma depaseste total, cu care l-am auzit pe un doctor in marlanie parafandu-si injuratura? As semnala aici inca un paradox intru originalitate: desi vehement agramat, marlanul autohton opereaza ingenios la nivelul limbii, atingand dimensiuni plastice demne de cauze mai bune. El isi justifica actiunile, sau absenta lor, printr-o dispozitie volitiva conturata in planul musculaturii – daca vrea muschii lui, face o chestie, daca nu vrea muschii lui, n-o face… Pentru c-asea vrea muschii lui, marlanul isi asculta maneaua in public si-si amplaseaza gratarul in spatii deturnate ad-hoc din circuitul public. Etica lui profesionala este inalta, dupa cum reiese din replica "Ce, ba, ma-nveti tu pa mine meserie?", cu care riposteaza daca-i reprosezi standardul submediocru al prestatiei sale. Sau: "Ce, ba, ma-nveti tu pa mine circulatie?", daca e la volan si in culpa flagranta. Marlanul este exponentul unor principii riguros conservatoare, exprimate succint in strigatul de lupta "Las-o, ba, ca merge asea!". Dar risc sa alunec spre o enciclopedie a marlaniei, asa ca ma opresc aici…
