Majorarea indemnizaţiei pentru creşterea copiilor de la 75% la 85% din media veniturilor nete ale mamei sau tatălui, dacă acesta este cel care stă cu copilul, va avea impact în special asupra părinţilor cu venituri mici, respectiv, pentru mai mult de 80.000 de persoane, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu, scrie realitatea.net.
„Majorarea la 85% a indemnizaţiei pentru creşterea copiilor are impact în special pentru beneficiarii cu venituri mici, peste 80.000 de persoane (circa 50% din total) situând-se la valoarea minimă de 600 lei. În privinţa impactului bugetar, cheltuiala lunară va fi de aproximativ 150 milioane lei, cu circa 10 milioane lei mai mult faţă de cheltuielile anterioare. Până la sfârşitul anului a fost estimat un impact de circa 20 milioane lei, reprezentând efortul suplimentar pentru plăţi în lunile noiembrie şi decembrie”, a declarat ministrul Muncii.
În legătură cu sursa de finanţare, Mariana Câmpeanu a precizat că „sumele pot fi suportate din bugetul alocat MMFPS fără a fi depăşite alocările prin legea bugetară anuală”, scrie Agerpres.
În prezent, sunt în plată circa 160.000 de beneficiari care vor primi în noiembrie banii cuveniţi pentru luna anterioară. Potrivit reglementărilor cuprinse în Legea de aprobare a OUG nr.124/2011, începând cu luna octombrie 2012, persoanele aflate în plată vor beneficia de majorarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor de la 75% la 85% din veniturile medii nete lunare.