Cand, dupa esecul puciului de la Moscova din 19-21 august 1991, entuziasmul cuprinsese lumea, nimeni nu isi inchipuia ca, dupa 15 ani, totul se va transforma in deziluzie. Acum, 39 la suta din rusi considera ca victoria impotriva pucistilor „nu a fost decat un episod al luptei pentru putere” si doar 13 la suta cred ca a fost „o victorie a revolutiei democratice”.
Au trecut insa 15 ani din acea zi de luni, 19 august 1991, cand, in timp ce presedintele URSS de atunci, reformatorul Mihail Gorbaciov, se afla in vacanta in Crimeea, pucistii, sustinuti de directorul KGB, Vladimir Kriucikov, si de ministrul Apararii, Dmitri Iazov, au proclamat starea de urgenta, reintroducand cenzura si ordonand intrarea tancurilor armatei in Moscova. Presedintele Republicii Sovietice Ruse, Boris Eltin, a iesit din sediul Parlamentului rus, s-a urcat pe un tanc si i-a indemnat pe manifestanti la nesupunere civica impotriva pucistilor. Oamenii au iesit cu zecile de mii, sfidand blindatele. Pe 21 august, trei tineri au fost loviti de un blindat, manifestantii au atacat cu pietre si cocteiluri Molotov tancurile, astfel incat Iazov a ordonat soldatilor sa revina in cazarmi. Gorbaciov, revenit la Moscova, preia controlul si pe 22 august pucistii in frunte cu Ianaev au fost arestati, in timp ce 100.000 de oameni celebrau esecul loviturii de stat si daramau statuia lui Felix Dzerjinski, fondatorul CEKA (ulterior KGB).
Dar, vai!, „aceasta victorie nu a reusit sa devina simbolul unei tari noi, deoarece a fost urmata de destramarea URSS, o criza economica si razboaie sangeroase in republicile fost sovietice”, aprecia recent politologul rus Serghei Markov. Adevarat, insa destramarea imperiului sovietic este regretata numai de acei rusi care au un alt fel de „complex de la Weimar”, in timp ce popoarele care au suferit atat de mult sub ocupatia sovietica traiesc acum in state independente, inclusiv Republica Moldova. Cat priveste criza economica, aceasta s-ar fi produs oricum, o demonstrau cifrele epocii, iar saracirea populatiei isi are cauza in coruptia endemica din societatea rusa. S-a spus atunci ca victoria impotriva pucistilor semnifica reintrarea Rusiei in capitalism. Dar modul cum acesta a fost inteles/interpretat si aplicat a produs mare dezamagire populatiei atat in vremea coruptilor lui Boris Eltin, cat si acum, in „epoca de otel” a lui Putin. In Rusia, ca si la noi de altfel, apropiatii puterii, fostii nomenklaturisti comunisti, membri ai politiei secrete si-au insusit avutia tarii, potrivindu-li-se foarte bine proverbul englezesc despre scheletul ascuns in dulapul oricarei familii bogate. Imbogatirea peste noapte a fost posibila tocmai profitand de faptul ca „revolutia din august 1991” a restabilit proprietatea privata. Maestri ai rasturnarii sensului cuvintelor, noii imbogatiti ai Rusiei, comunistii de ieri, au aplicat in propriul folos ideea draga lor „proprietatea e un rapt”. Dupa victoria asupra pucistilor, se credea ca aceasta zi va intra in istorie si drept ziua revolutiei democratice. Astazi, in Rusia lui Putin, manifestatiile de strada sunt rare, presa de opozitie e pe cale de disparitie, opozitia este din ce in ce mai putin prezenta, Parlamentul este dominat de formatiuni care sustin actuala Putere. Cine incearca sa infiinteze un partid politic impotriva Kremlinului, cum a fost cazul magnatului Hodorkovski, se trezeste falit si exilat in Siberia.
…”Eram naivi, credeam ca o noua viata, o viata mai buna, se deschide in fata noastra”, recunostea recent o moscovita. „Nici o sarbatoare, nici o lectie”, titra si revista „Ogoniok”. Discreta, televiziunea rusa va difuza doar doua documentare. Iar Putin va tacea, probabil, asa cum a facut-o si la alte aniversari. Nici n-ar avea ce zice. Extractia, cariera, cultura profesionala l-au situat de la bun inceput de partea cealalta a baricadei.
