9.5 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSpecialMarea Britanie vrea să renegocieze termenii apartenenţei la UE

Marea Britanie vrea să renegocieze termenii apartenenţei la UE

Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne a precizat, marţi, că Guvernul conservator este hotătât să recâştige din drepturile pierdute în favoarea UE, înainte de a organiza un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la blocul comunitar, informează Mediafax.

Osborne a spus, la sosirea la reuniunea miniştrilor de Finanţe ai UE de la Bruxelles, că premierul David Cameron va fi „constructiv dar angajat”, în discuţiile cu UE, iar partea britanică va şi „hotărâtă şi fermă” în solicitarea reformelor, relatează Wall Street Journal.

Citește și: Ce spune Cameron despre un referendum pentru INDEPENDENȚĂ în Scoţia

Conservatorii au câştigat majoritatea în alegerile legislative de săptămâna trecută cu promisiunea de a renegocia termenii apartenenţei Marii Britanii la Uniune şi de a organiza, până în 2017, un referendum referitor la rămânerea sau nu în UE.

Cameron a spus că vrea să obţină o serie de drepturi din partea Bruxelles-ului, între care un control mai mare asupra ajutoarelor sociale care pot fi solicitate de muncitorii străini în Marea Britanie.

„Am venit aici cu un mandat foarte clar de a îmbunătăţi relaţiile Marii Britanii cu UE. Nu cred că cineva are vreun dobiu. Vom organiza un referendum privind apartenenţa la UE, după ce vom avea acele negocieri. Nimeni nu trebuie să subestimeze hotărârea noastră de a reuşi, pentru poporul britanic şi pentru muncitorii din UE”, a spus Osborne.

Între schimbările avute în vedere de Partidul Conservator se află restrucţionarea dreptului cetăţenilor dintr-un stat membru al UE de a cere ajutoare sociale în alt stat membru, opinie susţinută şi de alte state membre bogate, precum Germania.

Alte restricţii, care ating principiul libertăţii de mişcare a persoanelor şi a muncitorilor din UE, nu sunt acceptate de Comisia Europeană, ceea ce va duce la negocieri.

Nu este aşteptat ca negocierile oficiale pe tema solicitărilor Marii Britanii să înceapă marţi, dar oficiali din această ţară şi din UE spun că discuţii informale, despre tipul de solicitări, ar putea avea loc în următoarele săptămâni. Subiectul ar putea fi prezentat mai amplu atunci când Cameron va merge la Bruxelles în luna iunie, pentru o reuniune a şefilor de guverne din UE.

Ministrul austriac de Finanţe, Hans Jorg Schelling, a spus marţi că este convins că referendumul va avea un rezultat pozitiv, iar Marea Britanie va rămâne în UE.

Cele mai citite

Inter câștigă la limită în fața lui Arsenal în Champions League! Calhanoglu a marcat unicul gol din penalty

Inter Milano a obținut o victorie importantă în Champions League, învingând Arsenal cu scorul de 1-0, într-o partidă marcată de un joc intens și...

Bela Karoly, în stare gravă! Legendarul antrenor de gimnastică se luptă cu Alzheimerul

Starea de sănătate a lui Bela Karoly, fostul antrenor de gimnastică al echipei României și al Statelor Unite, se deteriorează grav, potrivit informațiilor furnizate...

Florin Tănase, optimist înaintea meciului FCSB – Midtjylland! „Ar fi un pas uriaș”

Atacantul FCSB, Florin Tănase, își exprimă încrederea înaintea partidei cu Midtjylland din Europa League, subliniind importanța unei victorii în contextul programului încărcat al echipei. FCSB...
Ultima oră
Pe aceeași temă