Alistair Darling, ministrul britanic de finanţe, a confirmat duminică faptul că Marea Britanie nu va participa la Fondul de urgenţă menit să sprijine statele din zona euro aflate în dificultate, prin acordarea de garanţii, transmite AFP, potrivit Mediafax.
“Cred că este important să facem tot posibilul pentru stabilizarea pieţelor. Să fie foarte clar, dacă este o propunere de înfiinţare a unui fond de stabilizare pentru euro, responsabilitatea trebuie să revină ţărilor din Eurogroup”, a spus Darling.
Darling a confirmat astfel informaţia furnizată iniţial de o sursă diplomatică britanică. “Nu dorim să participăm la fondul european de sprijin”, a spus sursa.
Miniştrii de Finanţe din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene vor discuta duminică proiectul referitor la înfiinţarea “Fondului de stabilizare a zonei euro”, care prevede acordarea de împrumuturi UE statelor din zona euro aflate în dificultate.
Potrivit proiectului, Comisia Europeană va putea acorda împrumuturi de până la 70 de miliarde de euro, garantate de toate statele din UE, inclusiv de ţări precum Marea Britanie, care nu folosesc euro, întrucât este un mecanism al Uniunii, potrivit surselor diplomatice.
Pentru validarea acestui mecanism la nivelul UE este nevoie de acordul majorităţii calificate în rândul miniştrilor de Finanţe care se reunesc duminică la Bruxelles.
Refuzul autorităţilor de la Londra de a participa la programul de finanţare ar putea obliga zona euro să se limiteze la un mecanism de împrumuturi garantate numai de statele care folosesc moneda unică, opţiune aflată de asemenea în discuţie.