Liderul conservator David Cameron a fost însărcinat, marţi seara, de regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii, cu formarea noului guvern, după demisia premierului laburist Gordon Brown.
Imediat după numire, Cameron a anunţat că va face coaliţie cu liberal-democraţii. Astfel, Marea Britanie va avea primul guvern de coaliţie din ultimii 36 de ani. În urma alegerilor legislative din 6 mai, conservatorii au 306 locuri în Parlament, iar liberalii 57, pentru majoritatea absolută fiind necesare 326 de mandate.
Cameron a spus că va forma cu liberal-democraţii o coaliţie “potrivită şi deplină”. Într-o alocuţiune rostită la sosirea la Downing Street 10 – reşedinţa premierului britanic – Cameron a spus că cele mai bune zile ale Regatului Unit vor veni abia de acum încolo. El a adăugat că vrea să reconstruiască încrederea populaţiei în politică şi a promis să fie “sincer despre ceea ce poate realiza guvernul” pledând totodată pentru o “societate mai responsabilă”.
O coaliţie va avea de trecut prin încercări, dar conservatorii şi liberal-democraţii pot începe să lucreze imediat la ameliorarea situaţiei ţării, a conchis noul premier.
Brown a renunţat la conducerea guvernului, la mandatul de deputat şi la şefia laburiştilor
Gordon Brown a anunţat marţi seara că demisionează din funcţia de prim-ministru, în condiţiile în care rivalii săi conservatori, câştigători ai alegerilor legislative din 6 mai, şi liberal-democraţii, care au ieşit pe locul al treilea, sunt pe punctul de a forma o coaliţie guvernamentală.
Premerul britanic demisionează, de asemenea, şi din fruntea Partidului Laburist, şi ca parlamentar, decizia având efect imediat, transmite BBC.
Brown a explicat că a luat decizia de a demisiona după ce a ajuns la concluzia că nu poate forma un guvern, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu partidele după alegerile de joia trecută, soldate cu un rezultat neconcludent. Niciun partid nu a reuşit să câştige majoritatea absolută în Parlament, o situaţie nemaiîntâlnită în viaţa politică de la Londra din 1974.
Brown i-a prezentat oficial demisia reginei, la Buckingham Palace, şi a recomandat ca liderul conservator, David Cameron, să-i urmeze în funcţie.
Într-o declaraţie încărcată de emoţie, făcută în faţa reşedinţei de la Downing Street 10 alături de soţia sa, Sarah, Brown a spus că funcţia de prim-ministru pe care a ocupat-o timp de mai bine de doi ani i-a plăcut şi a fost un privilegiu să-şi servească ţara. El i-a dorit succces succesorului său.
“Mi-a plăcut această slujbă pentru ocazia pe care mi-a dat-o de a face această ţară pe care o iubesc mai cinstită, mai tolerantă, mai verde, mai democratică, mai prosperă”, a spus Brown. “În faţa anilor, a provocărilor, incluzând criza financiară globală, am încercat întotdeauna să-mi fac datoria, să-mi dau silinţa în interesul Marii Britanii, al valorilor şi al oamenilor ei”, a adăugat premierul demisionar.
Brown i-a succedat lui Tony Blair la conducerea guvernului în iunie 2007, după ce timp de zece ani se ocupase de finanţele regatului.
După alegerile din 6 mai, atât laburiştii, cât şi conservatorii au încercat să-i convingă pe liberal-democraţi să li se alăture pentru a forma o coaliţie guvernamentală.
Brown spusese că va demisiona ca lider al Partidului Laburist, dar că va sta în funcţia de premier până în septembrie, dacă laburiştii pot ajunge la un acord cu liberal-democraţii lui Nick Clegg. Însă după ce această posibilitate pare să se fi epuizat, Brown a decis că nu poate forma un guvern şi că trebuie să demisioneze. El şi-a anunţat decizia înainte ca rivalii conservatori şi liberal-democraţii să anunţe că vor forma o coaliţie guvernamentală.
Înainte de a face anunţul, Brown s-a consultat cu soţia sa, Sarah, şi cu unii dintre cei mai apropiaţi colaboratori, între care lordul Peter Mandelson, Douglas Alexander, Ed Balls şi Ed Miliband. Brown a vorbit, de asemenea, la telefon cu fostul premier Tony Blair.
Comitetul Naţional Executiv al partidului a spus că vrea ca noul lider laburist să fie ales cât mai curând posibil, poate chiar până la sfârşitul lui iulie.
Potrivit unor surse citate de Sky News, Brown se va orienta, după părăsirea funcţiei, spre acţiuni caritabile şi literatură.
Date-cheie ale mandatului lui Gordon Brown
– 27 iunie 2007 – Brown îi urmează lui Blair în funcţia de premier. Blair s-a retras, pe fondul slăbirii autorităţii sale după războiul din 2003 din Irak şi al presiunii intense la care a fost supus de susţinătorii lui Brown.
– 29 iunie 2007 – Două tentative de atentat au fost dejucate în centrul Londrei. A doua zi, o maşină de teren în flăcări a intrat în clădirea unui terminal al aeroportului Glasgow. Brown este lăudat pentru răspunsul decisiv la aceste incidente, precum şi la inundaţiile grave din iulie şi la epidemia de febră aftoasă din august. Laburiştii îi devansează pe conservatori în sondaje.
– 6 octombrie 2007 – După mai multe săptămâni de speculaţii, ce nu au fost contrazise de surse guvernamentale, Brown exclude posibilitatea organizării de alegeri generale anticipate, în condiţiile în care conservatorii încep să urce în sondaje. Premierul primeşte porecla de “Laşul Brown”.
– 17 februarie 2008 – Guvernul lui Brown anunţă că banca Northern Rock va fi naţionalizată. Northern Rock este indicatorul modului în care criza economică, ce a definit în cele din urmă mandatul lui Brown, a lovit ţara.
– 1 mai 2008 – Laburiştii obţin cele mai slabe rezultate la alegerile locale din ultimii 40 de ani, ocupând a treia poziţie. Primarul Londrei, Ken Livingston (laburist), este înlocuit de conservatorul Boris Johnson. În următoarele săptămâni laburiştii pierd şi două locuri în Camera Comunelor.
– 29 iulie 2008 – Ministrul de externe David Miliband scrie un articol interpretat drept un preludiu la o posibilă tentativă de a prelua conducerea partidului, dar tentativa nu se materializează. Semnele de întrebare privind capacitatea lui Brown de a conduce sunt suspendate temporar, pe fondul crizei economice.
– 17 septembrie 2008 – La două zile după ce se prăbuşeşte Lehman Brothers, banca Lloyds TSB anunţă că va prelua HBOS, cea mai mare bancă de economii din ţară, în urma unui acord de urgenţă mediat de Brown.
– 8 octombrie 2008 – Guvernul anunţă un pachet de 500 de miliarde de lire sterline pentru a ajuta băncile afectate de criza financiară globală.
– 13 octombrie 2008 – Guvernul Brown anunţă planuri de a naţionaliza parţial Royal Bank of Scotland, Lloyds TSB şi HBOS, injectând 37 de miliarde de lire sterline în ele. Laureatul premiului Nobel pentru economie Paul Krugman scrie că Brown şi Darling au definit planul mondial de salvare şi se întreabă dacă Brown a “salvat sistemul financiar mondial”.
– 17 decembrie 2008 – Brown anunţă că majoritatea trupelor britanice se vor retrage din Irak până la mijlocul lui 2009.
– 23 ianuarie 2009 – Cifrele oficiale arată că Marea Britanie a intrat în recesiune, după două trimestre succesive de scădere a economiei.
– 2 aprilie 2009 – Liderii mondiali se reunesc la summitul G20 de la Londra, găzduit de Brown, şi ajung la un acord privind măsurile de urgenţă care trebuie luate pentru a pune capăt crizei financiare mondiale.
– 8 mai 2009 – Ziarul Daily Telegraph publică primele dezvăluiri privind deconturile făcute de parlamentari pentru bunuri şi servicii variind de la becuri în locuinţele private până la o insulă pentru raţe. Brown răspunde târziu la acest scandal şi este depăşit de Cameron în sondaje.
– 4 iunie 2009 – Au loc alegeri europarlamentare şi locale. Laburiştii obţin rezultate dezastruoase. Secretarul pentru muncă şi pensii, James Purnell, demisionează din funcţie şi îl îndeamnă pe Brown să procedeze la fel. Şi alţi miniştri părăsesc apoi cabinetul şi apar zvonuri privind o posibilă sfidare a autorităţii lui Brown, care nu se materializează.
– 6 ianuarie 2010 – Doi foşti minişti le scriu parlamentarilor laburşti, spunându-le că partidul este “divizat profund” şi cerând un scrutin secret privind menţinerea lui Brown la conducere. Dar această provocare nu merge mai departe.
– 26 ianuarie 2010 – Datele oficiale arată că Marea Britanie a ieşit din recesiune. Laburiştii încep să crească în sondaje.
– 20 februarie 2010 – Brown neagă acuzaţiile apărute într-o carte, potrivit cărora ar fi agresat angajaţi ai Downing Street.
– 6 aprilie 2010 – Brown convoacă alegeri anticipate pentru data de 6 mai
– 6 mai 2010 – Alegerile sunt câştigate de conservatori, care nu reuşesc însă să aibă o majoritate absolută, situaţie nemaiîntâlnită de 36 de ani în Marea Britanie.
-11 mai 2010 – Gordon Brown demisionează, deschizând calea guvernului de coaliţie între conservatori şi liberal-democraţi. (Sursa: NewsIn)
