Vreme de cinci ani, politicienii care conduc astăzi ţara, au refuzat în mod programatic să recunoască realitatea crizei economice şi au promovat public o mitologie politico-economică în care o conspiraţie pusă la cale de fosta putere a deposedat populaţia de drepturile băneşti cuvenite, a închis şcoli şi spitale şi a tăiat salariile bugetarilor, pensiile şi alocaţiile pentru mame pentru beneficii personale şi de grup, nu pentru a răspunde constrângerilor crizei pentru că dacă nu există criză, nu există nici constrângeri. Această mitologie a servit bine USL, care a câştigat zdrobitor alegerile. În 2013, guvernul USL se va lovi dur de zidul realităţii economice şi va avea revelaţia (sensul originar al cuvântului grec „apocalypsis”) crizei globale.
Anul nu începe deloc sub auspicii generoase. Cea mai mare economie a lumii, Statele Unite, este pe cale să se arunce de pe „stânca fiscală” pe care singură s-a suit şi, chiar dacă administraţia Obama şi liderii republicani din Congres vor ajunge la un acord de ultim moment, neîncrederea investitorilor va persista şi redresarea economică americană va fi firavă. Perspectivele de creştere ale economiei SUA nu depăşesc 2% pentru 2013, o performanţă sub aşteptări pentru America, obişnuită în trecut cu ritmuri de creştere de peste 5%. Or, dacă Statele Unite nu îşi revin repede, nici restul lumii nu o va face. Pentru că o fi prestaţia economica a americanilor lamentabilă din punct de vedere istoric, dar în comparaţie cu celelalte economii dezvoltate şi, în special cu Uniunea Europeană, este excelentă. Criza euro fiind departe de a se fi se fi încheiat, prognoza de creştere pentru 2013 a zonei euro este de numai 0,5%, cu o Germanie în vădită pierdere de viteză şi o Franţă care abia anul viitor va resimţi efectele experimentului Hollande de alungare a bogaţilor din ţară. Cum nici din China nu se aşteaptă veşti bune, unde, potrivit raportului Departamentului Economic şi al Afacerilor Sociale al ONU (DESA), 2013 va marca o scădere semnificativă a creşterii, perspectivele economice globale sunt proaste spre catastrofale. Potrivit DESA, creşterea globală de anul viitor va fi de numai 2,4%, dar şi aceasta este o cifră déjà revizuită în jos. Cum unele dintre cele mai slabe performanţe se aşteaptă din partea ţărilor europene cu care România are cele mai strânse legături economice – Germania, Franţa, Italia, Spania – anul 2013 va fi unul extrem de greu pentru economia românească. Cât de greu, va depinde de actualii guvernanţi care, cu supermajoritatea pe care o au, pot face cam tot ce le trece prin cap cu economia românescă. Ceea ce nu înseamnă foarte mult.
Nu ne vom lămuri, desigur, care sunt planurile guvernului pentru 2013 decât după ce vom avea un buget trecut prin parlament, dar trecând în revistă punctele programului de guvernare, câteva discrepanţe ies în evidenţă. Guvernul îşi propune să reducă impozitele venit prin acordarea unor deduceri pentru persoanele sarace, să diminueze TVA la 19% şi chiar la 9% pentru produsele alimentare, să reducă CAS cu 5% şi să mărească salariul minim la 1200 de lei. Desigur, nu toate aceste măsuri vor intra în vigoare de la anul, programul fiind unul pe patru ani, dar de undeva va trebui început încă din 2013, care va debuta, de exemplu, cu o indexare de 4% a pensiilor. În plus, guvernul îşi propune să construiască şcoli şi spitale, sute de kilometri de autostradă precum şi să demareze alte mari proiecte de infrastructură în care scop a şi înfiinţat un minister special condus de Dan Şova. Mai mult, dacă anul viitor guvernul va reuşi să definitiveze regionalizarea aşa cum a fost ea promovată de USL, prin adăugarea unui al patrulea strat birocratic unei administraţii şi aşa supradimensionate, va duce la o creştere masivă a cheltuielilor administrative atât la nivel central – povestea spusă de Ponta cum că poţi avea 28 de membri în guvern fără să creşti cheltuilelile este doar o poveste – cât şi la nivel regional.
Pe de altă parte, la capitolul venituri stăm prost. În 2012 investiţiile străine directe au înregistrat un minim istoric şi nu există niciun semn că în 2013 acest declin se va opri, dimpotrivă dată fiind situaţia globală. Pentru 2013, guvernul prevede o creştere de 2% bazându-se pe prognozele FMI, dar anul trecut, FMI şi-a revizuit de trei ori prognoza privind România şi de fiecare dată în jos. Dar chiar şi în cazul fericit în care previziunile guvernului se vor adeveri în totalitate şi vom avea o creştere de 2% în 2013 şi de 3% în următorii ani, tot nu va fi suficient pentru a acoperi reducerile de taxe şi impozite, creşterile salariale, acoperirea deficitului bugetului de asigurări sociale plus mărirea aparatului administrativ plus investiţiile de stat în infrastructură, totul în limita de deficit de 3% cerută de Tratatul de la Maastricht. Şi atunci de unde bani, pentru că guvernul nu are în plan nici privatizări ale marilor companii de stat ca să zici că se bazează pe o sursă certă de venituri?
Răspunsul este că guvernul se bazează pe două surse iluzorii de venit: îmbunăţirea dramatică a colectarii prin combaterea evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea şi mai dramatica a absorbţiei fondurilor europene. În ceea ce priveşte colectarea, ministrul bugetului, Liviu Voinea, a declarat în mai multe rânduri o isi doreste o crestere a veniturilor bugetare pana la 40-45% din PIB. Mult succes cu acest obiectiv, dar adevărul este că în România post-decembristă bugetul nu a fost niciodată mai mare de 32-34% din PIB. Să speri că poţi să-l aduci într-un an sau doi la 40% este absurd. Poţi să militarizezi fiscul şi să dublezi schema ANAF-ului cu agenţi SRI şi tot nu vei obţine în mod realist un astfel de grad de colectare. În plus, alergând după o comoară iluzorie s-ar putea să omori gâsca cu ouă de aur pentru că mulţi antreprenori vor renunţa la activitate sub dubla presiune a crizei şi a statului şi atunci mai taxează dacă mai ai ce!
În privinţa absorbţiei fondurilor europene, crearea noilor structuri administrative şi mai ales a unor proceduri transparente va lua mai mult timp decât cred optimiştii şi nici aşa rezultatele nu vor fi certe. Cum USL controlează în prezent întreaga administraţie şi cum tentaţia corupţiei este foarte mare, este foarte probabil să nu avem prea curând procedurile transparente de achiziţii publice puse în practică. Iar Comisia Europeană nu mai e dispusă să arate foarte multă toleranţă faţă de România.
Sigur, ar fi de dorit ca atât absorbţia cât şi combaterea evaziunii să devină surse reale de venit la buget, dar privind din perspectivă istorică este mult mai probabil că acest lucru nu se va întâmpla. În acest caz, nu mai rămân decât două surse de bani: împrumuturile externe şi tiparniţa. Dar bani ieftini nu prea mai sunt nicăieri în lume sau, cel puţin nu sunt pentru România în condiţiile în care un nou acord cu FMI este incert, iar tiparniţa este, slavă Domnului, la BNR, nu la Guvern.
Abia când va ajunge să înţeleagă ce spaţiu mic de manevră are şi că multe din marile proiecte despre care discută acum se vor lovi de zidul realităţii, va avea şi guvernul Ponta revelaţia forţei cu care a lovit criza economica. Acest lucru se va întâmpla mai curând decât se aşteaptă mulţi, si va avea consecinţe economice şi politice majore.
Dar să fim noi Cassandre mincinoase!
