3.4 C
Bucharest
Thursday, 30 November 2023
HomeSpecialMarcel Pavel, invitat special la concertul Dulce Pontes de la Bucureşti

Marcel Pavel, invitat special la concertul Dulce Pontes de la Bucureşti

Artistul Marcel Pavel este invitat special în cadrul concertului pe care regina muzicii fado, Dulce Pontes, îl va susţine pe 9 februarie, la Sala Palatului din Capitală.

În decursul unei cariere de peste 15 ani, Marcel Pavel a colaborat cu mulţi artişti cunoscuţi de pe scena naţionlă şi internaţională, printre care se numără Toto Cutogno, Boney M, Smokie sau sopranele Irina Iordăchescu şi Crina Zancu.

Dulce Pontes revine la Sala Palatului din Bucureşti, pe 9 februarie într-un concert ce va face inimile melomanilor să tresară însufleţite de inflexiunile răscolitoare ale muzicii fado.

Dulce Pontes a concertat pe cele mai mari scene ale lumii, cucerind publicul la Royal Albert Hall din Londra, Arena din Verona, Auditoriumul din Roma, Palatul Mazda din Milano, Palatul Congresului din Paris şi la International Forum Hall din Tokio. Ea a avut colaborări cu artişti de prestigiu precum José Carreras, Cesária Évora şi Andrea Bocelli.

Considerată demna urmaşă a Amaliei Rodrigues, Dulce Pontes a cucerit lumea cu albumul “Làgrimas”, ce include piesa emblematică “Canção do Mar,” care se regăseşte pe coloana sonoră a producţiei hollywoodiene “Primal Fear”, cu Richard Gere în distribuţie. “Làgrimas” rămâne unul din cele mai bine vândute albume din toate timpurile, în Portugalia.

Cariera artistei a luat avânt datorită colaborării cu legendarul compozitor Ennio Morricone, demarată în 1995 cu albumul “A Brisa do Coração”. Ennio Moricone a elaborat pentru Dulce Pontes compoziţii ce scot în evidenţă “amplitudinea ei vocală şi calităţile cameleonice atât de complete şi incredibil de variate, păstrând totuşi conotaţiile de fado portughez.” Iar punctul de vârf al colaborării a fost atins în 2003, odată cu lansarea albumului “Focus,” ce i-a adus solistei un disc de aur în doar 20 de zile.

 

Cele mai citite

Consulul general al României la Cernăuți a acordat diplome de excelență jurnaliștilor români de război

Consulul general al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, le-a acordat, miercuri, în cadrul unei ceremonii cu prilejul Zilei Naţionale a României, diplome de excelenţă...

Pe ce cheltuie CE Oltenia 1 milion de euro

Complexul Energetic Oltenia a alocat un buget de peste un milion de euro pentru închirierea de utilaje și echipamente de construcții și de lucrări...
00:01:03

Ben-Gvir vizitează locul unde au fost împușcături în Ierusalim

Ben-Gvir, ministrul securității naționale din Israel, vizitează locul unde au fost împușcături în Ierusalim, chiar în această dimineață, conform Reuters. Doi atacatori palestinieni au deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă