Un fotograf AFP a fost împuşcat la o manifestaţie contra Charlie Hebdo, în Pakistan, relatează AFP, conform Mediafax.
Mii de oameni au participat la manifestaţia unde au fost incendiate drapele franceze şi portrete ale preşedintelui francez şi ale caricaturiştilor săptămânalului satiric.
Membri ai unor partide religioase dar şi laice, manifestanţii au defilat în Lahore , Karachi, Quetta, Peshawar, Multan şi în numeroase alte oraşe din ţară.
Peste 2.000 de persoane au manifestat în cel mai mare oraş al ţării, Karachi, unde partidul reigios Jamaat-e-Islami a organizat un marş până la mausoleul lui Mohammad Ali Jinnah, părintele fondator al ţării.
O delegaţie de pastori creştini li s-a alăturat pentru a-şi demonstra solidaritatea cu compatrioţii lor musulmani.
În alte zone din oraş, zeci de membri ai partidului Tehreek-e-Insaf au defilat împotriva săptămânalului satiric francez. O delegaţie a mers la reşedinţa consulului general francez şi i-a înmânat o rezoluţie care cere Parisului să interzică revista "pentru propagarea urii religioase în lume".
În Lahore, aproximativ 6.000 de persoane au asistat la manifestaţia organizată de grupări islamiste, între care Jamaat-ud-Dawa. Oratorii au cerut Pakistanului să întrerupă relaţiile cu Franţa.
În sud-vestul ţării, la Quetta, manifestanţii au călcat în picioare drapelul francez, după care l-au ars. La fel s-a întâmplat şi cu portrete ale preşedintelui francez François Hollande.
La Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, peste 100 de creştini au participat la o reuniune organizată de o biserică locală, scandând "moarte pentru Charlie Hebdo! moarte blasfematorilor Profetului Mahomed!" şi au incendiat un drapel francez.
Aproximativ 200 de persoane s-au reunit la Islamabad, în faţa unui club de presă, şi au ars portretele mai multor caricaturişti.
La Multan, în sudul ţării, manifestanţii au strigat: "Noi nu suntem Charlie, noi suntem Kouachi!", o referire la un slogan al reuniunii manifestanţilor francezi "Eu sunt Charlie" şi la numele de familie al celor doi fraţi care au atacat săptămânalul satiric.
Pakistanul, a doua cea mai populată ţară musulmană din lume, cu aproximativ 200 de milioane de locuitori, se confruntă periodic cu manifestaţii violente împotriva publicării în Occident a unor înregistrări video sau desene considerate blasfematoare.