14.4 C
București
luni, 14 octombrie 2024
AcasăSpecialManifestaţie împotriva extremismului de dreapta la Munchen

Manifestaţie împotriva extremismului de dreapta la Munchen

Aproximativ 10.000 de persoane au defilat pe străzile din Munchen împotriva extremismului de dreapta, sâmbătă, cu patru zile înainte de deschiderea, în acest oraş, a unuia dintre cele mai mari procese pentru crime rasiste de după război în Germania, potrivit organizatorilor, relatează Mediafax.

Manifestaţia a reunit între 7.000 şi 10.000 de persoane, a asigurat colectivul asociaţiei aflate la originea acestui marş, în timp ce poliţia a estimat numărul participanţilor la 5.500 de persoane.

Militanta de extremă dreapta Beate Zschäpe va compărea începând de miercuri pentru presupusa sa participare la zece crime rasiste, ale căror victime au fost opt turci sau persoane de origine turcă şi un grec, calificate de cancelarul Angela Merkel drept o ruşine pentru Germania.

Văduva uneia dintre cele zece victime a apreciat sâmbătă că la opt ani de la moartea soţului ei, încă mai este stupefiată, potrivit agenţiei de presă germane dpa.

Familia lui Theodoros Boularides, ucis în 2005, a trăit în şoc deoarece a fost suspectată ea însăşi că a comis această crimă, a adăugat ea, potrivit aceleiaşi surse.

Cei doi acoliţi ai lui Beate Zschäpe, Uwe Böhnhardt şi Uwe Mundlos, consideraţi drept autorii acestor crime, s-au sinucis la 4 noiembrie 2011. Toţi trei formau celula neonazistă Clandestinitate naţional-socialistă (NSU).

Beate Zschäpe, în prezent în vârstă de 38 de ani, a avut o copilărie haotică. Mama sa, Annerose Apel, a născut-o făsă să ştie că este însărcinată. Tatăl ei este cel mai probabil un român care a refuzat permament să recunoască acestă paternitate.

Cele mai citite

Servicii de transport aerian de lux în România

Producătorul francez de avioane Dassault a livrat către România primul avion privat de lux Falcon Compania românească Dokia Air a cumpărat cu peste 40...

Europa, în fața unei ierni complicate: Reuniunea energetică a UE aduce speranțe pentru Est

Ministrul Burduja declară că tranziția energetică nu trebuie să blocheze utilizarea altor resurse Reuniunea miniștrilor energiei din Uniunea Europeană, va avea loc pe 15 octombrie...

Revoluția Wi-Fi: Acces gratuit și rapid la internet în toată Europa, inclusiv în România

Aplicației WiFi4EU oferă cetățenilor acces rapid la internet gratuit în spațiile publice din întreaga Europă, anunță Comisia Europeană. Rețelele wi-fi au fost create încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă