Malaezia va publica săptămâna viitoare un raport preliminar privind dispariţia avionului de tip Boeing 777 aparţinând companiei aeriene Malaysia Airlines, a anunţat premierul Najib Razak, al cărui Guvern a fost criticat dur pentru lipsa de transparenţă în cadrul anchetei, relatează AFP, citată de Mediafax.
"Am cerut unei echipe de experţi să studieze acest raport şi probabil că va fi publicat săptămâna viitoare", a declarat premierul într-un interviu pentru CNN, difuzat joi.
Guvernul malaezian nu a dezvăluit nimic, până în prezent, din ancheta pe care a efectuat-o asupra dispariţiei zborului MH370 pe 8 martie, care rămâne în continuare fără explicaţie.
Avionul avea 239 de persoane la bord, malaysieni şi chinezi, în principal, şi efectua o legătură pe ruta Kuala Lumpur-Beijing.
După ce şi-a schimbat ruta în direcţia opusă dintr-un motiv necunoscut, la o oră de la decolare, MH370 s-ar fi prăbuşit în sudul Oceanului Indian, la aproximativ 1.600 de kilometri nord-vest de Perth, un oraş situat pe coasta de vest a Australiei, potrivit unor date prin satelit.
În pofida unor operaţiuni uriaşe de căutare, implicând avioane, nave şi un robot submarin, nu s-a găsit nicio urmă a avionului.
Malaysia a fost supusă unui adevărat tir de critici, imediat după dispariţia avionului, din cauza unui răspuns iniţial haotic, unor informaţii contradictorii şi unor indicii importante nerelevate – un radar a captat trecerea avionului imediat după ce şi-a schimbat cursul, dar nimeni nu a reacţionat -, suscitând furia familiilor persoanelor date dispărute.
În acest interviu pentru CNN, premierul a anunţat că Guvernul nu este încă pregătit să declare decedate persoanele de la bordul avionului care efectua zborul MH370.
"La momentul potrivit voi fi, dar, pentru moment, cred că este necesar să ţinem cont de sentimentele rudelor, iar unii au declarat în mod public că nu sunt pregătiţi să accepte (decesele apropiaţilor) până când nu găsim o probă concretă" a prăbuşirii avionului, a adăugat Najib Razak.
Însă "este dificil să ne imaginăm altceva" decât moartea pasagerilor, a spus premierul malaezian.