17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMai multe hârtii de semnat, pentru elevi și profesori

Mai multe hârtii de semnat, pentru elevi și profesori

Noile declarații lansate de MEC au stârnit nemulțumirea reprezentanților elevilor.

“Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat două declaraţii pe proprie răspundere, pentru elevi şi părinţi, respectiv pentru cadrele didactice. Declaraţia pentru elevi şi părinţi invocă două articole din Legea Educaţiei şi Ordinul 5.545/2020 al ministrului Educaţiei, precum şi Codul penal. Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă indignarea faţă de priorităţile Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în timp ce din ce în ce mai multe unităţi de învăţământ trec în scenariul roşu, fără a avea, însă, infrastructura necesară predării online. Considerăm că aceste declaraţii sunt redundante, întrucât aspectele menţionate în cuprinsul lor sunt extrase din lege, care e, inerent, obligatorie pentru toţi actorii sistemului de învăţământ”, se arată într-un comunicat al Consiliului Național al Elevilor (CNE).

Reprezentanţii elevilor solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării eliminarea declaraţiilor şi monitorizarea îndeaproape, prin inspectoratele şcolare judeţene, a activităţii didactice online a profesorilor.

“În timp ce situaţia epidemiologică se agravează de la o zi la alta, fapt care va conduce în mod cert spre tranziţia către educaţia online a multor unităţi de învăţământ, Ministerul Educaţiei şi Cercetării devine campion naţional la plimbat hârtii. Aceste declaraţii sunt complet inutile, întrucât aspectele legale menţionate în cadrul acestora sunt deja obligatorii pentru elevi, profesori şi părinţi. (…) Sunt curios câţi elevi care nu au acces la internet vor completa această declaraţie”, a declarat, preşedintele CNE, Rareş Voicu.

 

Peste 3.000 de școli închise

Deja de mai multe zile, avem peste 3.000 de unități de învățământ preuniversitar în scenariul roșu.

Potrivit unei raportări a MEC, situația este următoarea:

– 9.580 de unități de învățământ figurează în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ.

– 4.969 de unități, în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu.

– 3.107 unități, în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

393 sunt în Scenariul 3 ca urmare a cazurilor de COVID-19 înregistrate, în timp ce 2.714 unități de învățământ apar din cauza ratei de incidență a cazurilor din localitățile în care acestea funcționează ori a infrastructurii școlare supuse unor lucrări de reabilitare.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Eurobarometru. Românii, tot mai interesați de alegerile europarlamentare

Alegerile locale au fost comasate cu cele europarlamentare și au loc pe data de 9 iunie, iar porivit unui sondaj realizat de parlamentul european,...

Ciolacu s-a întâlnit cu românii din Qatar: “Sunt ferm convins că în Qatar câștigați mult mai bine”

Premierul Marcel Ciolacu, aflat în fruntea unei delegații guvernamentale în Qatar, s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității de români care trăiește în această țară...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...
Ultima oră
Pe aceeași temă