13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialMai multă cale ferată modernizată

Mai multă cale ferată modernizată

România va marca anul acesta o premieră în ultimele decenii – va inaugura de trei ori mai mulți kilometri de cale ferată refăcută decât de autostradă.

Ministrul Trans­­­­­portu­ri­lor, Dan Cos­­­­­tescu, a prezentat ieri bilanțul la șase luni al instituției pe care o conduce, precum și pro­iectele rutiere și feroviare care se vor finaliza până la sfârșitul acestui an.

La capitolul autostrăzi, obiectivele pentru 2016 sunt finalizarea loturilor 2 și 3 de pe tronsonul Lugoj-Deva și Șoseaua de Centură a Bucureștiului, por­­țiu­­nea cuprinsă între Autostrada București-Pitești și DN7 (Chitila). Cam atât. În total, vor fi inaugurați în acest an doar 45 km de autostradă. Aici sunt incluși și cei 8,9 km de pe Centura Capitalei, care nu vor avea chiar profl de autostradă, existând și sensuri giratorii.

Este important de precizat faptul că, potrivit ministrului, în luna septembrie a acestui an va fi reluată circulația și pe celebrul tronson Cunța-Săliște, care a trebuit demolat după ce fusese inaugurat de Victor Ponta în campania electorală din noiembrie 2014.

În domeniul feroviar, proiec­­tele începute în anii trecuți și tărăgănate până a trecut perioada în care puteau primi fonduri europene pe exercițiul financiar 2007-2013 încep să ajungă la final. Până la sfârșitul anului 2016, vor fi gata tronsonul Frontieră-Curtici-Arad-Radna, dar și unele loturi de pe tronsonul Coșlariu-Sighișoara. Potrivit contabilizării făcute de ministru, în total se va putea circula cu viteze sporite pe aproximativ 160 km de cale ferată nouă.

Întrebat de „România liberă“ dacă faptul că semnalizarea fe­ro­via­ră modernă va fi gata abia în 2018 nu va afecta cumva viteza de circulație a trenurilor, Dan Costescu a răspuns negativ.  „Construc­to­rul va aranja organizarea de șan­tier, astfel încât circulația să se desfășoare după sistemul
vechi de semnalizare. Noul sis­­tem ajută la circulația trenurilor internaționale pe teritoriul României, asigurând o mai mare interoperativitate cu sistemele țărilor vecine“, a spus Costescu.

2016 va fi și anul în care se vor organiza licitații semnificative atât la compania de drumuri, cât și la cea de cale ferată CFR SA. La CNADNR vor fi organizate licitații pentru tronsonul de autostradă Nădășelu-Mihăești-Suplacu de Barcău și pentru loturile 1 și 5 din autostrada Comarnic-Brașov.

La CFR SA vor fi lansate și mai multe licitații. Este vorba de tronsoanele Craiova-Calafat, Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș, Cluj Na­poca-Oradea-Episcopia Bihor și București Nord-Giurgiu Oraș. Pe acest din urmă tronson va fi refăcut inclusiv podul de peste Argeș de la Grădiștea, prăbușit la inundațiile din 2005. Din această cauză, circulația trenurilor de la București la Giurgiu se face de 11 ani pe o rută ocolitoare.

În ceea ce privește metroul, ministrul a anunțat că până la sfârșitul anului vor fi gata cele două stații de pe Magistrala 4, Laminorului și Lac Străulești. La acest obiectiv a fost eliberată într-un final autorizația de construcție pentru Terminalul Multimodal Străulești și au început deja lucrările. Terminalul nu va fi gata până la finele anului, dar asta nu va afecta circulația trenurilor de metrou.

Magistrala 5, Eroilor-Drumul Taberei, va fi gata cu șase luni mai devreme, a anunțat ministrul, adică în vara anului viitor.     

Oameni de la companiile private

Ministrul Dan Costescu a mai anunțat că societățile din subordinea ministerului trebuie să înceapă să “fure” oameni din sectorul privat. El a dat exemplul Tarom, unde dejà s-au produs asemenea furturi de specialiști care au lucrat la KLM, Lufthansa și Austrian Airlines, bunăoară. Un alt specialist a fost recrutat de CFR Marfă de la un operator feroviar privat, a precizat Costescu. “Trebuie să începem să furăm manageri și personal de la companiile private, așa cum au furat și ei de la societățile de stat în ultimii ani”, a spus Dan Costescu.

Cele mai citite

Zece persoane suspecte de terorism au fost omorâte de armata israeliană în Cisiordania

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a omorât zece persoane şi a arestat alte opt într-un raid asupra taberei Nur-Shams din apropierea oraşului Tulkarm...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă