MAE precizează că discursul secretarului de stat american Hillary Clinton în cadrul Consiliului Ministerial OSCE de la Dublin, în ceea ce priveşte România, nu s-a referit la situaţia opoziţiei sau la alte abuzuri, ci la „provocări faţă de procesele constituţionale”, potrivit Mediafax.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis joi o serie de precizări cu privire la declaraţia făcută de secretarul de stat american Hillary Clinton în cadrul Consiliului Ministerial OSCE de la Dublin.
„În discursul prezentat în cadrul reuniunii menţionate, referirile la România sunt mult mai restrânse decât lasă să se înţeleagă unele ştiri de presă. Astfel, discursul nu s-a referit la situaţia opoziţiei sau la alte abuzuri, ci la «provocări faţă de procesele constituţionale». România nu (repetăm, nu) a fost asociată, în niciun caz, unei serii de state «ale căror guverne ar fi devenit mai agresive în contracararea opoziţiei”, aşa cum este relatat în mod eronat sau rău intenţionat în unele preluări de presă. În realitate, discursul menţionat citează România astfel: «Sunt din păcate semne de declin democratic» («democratic backsliding») în Ungaria şi provocări faţă de procesele constituţionale în România … («challenges to constitutional processes»)”, menţionează MAE.
Ministerul Afacerilor Externe „reaminteşte că evoluţiile din vara acestui an s-au desfăşurat strict în cadrul oferit de Constituţia României, iar deciziile Curţii Constituţionale au fost pe deplin şi în întregime respectate”.
„Ministerul Afacerilor Externe nu doreşte să comenteze modul tendenţios în care s-a preluat ştirea în unele medii de presă. Ceea ce contează este relaţia specială dintre România şi SUA, parteneriatul strategic România-SUA fiind prioritar pentru România. În egală măsura, MAE atrage din nou atenţia asupra necesităţii respectării deontologiei profesiei de jurnalist, citarea exactă a surselor fiind o precondiţie absolut necesară pentru informarea corectă a opiniei publice”, se mai arată în comunicatul MAE.
O ştire difuzată de AFP menţiona că, la reuniunea OSCE de la Dublin, Hillary Clinton a acuzat guvernele că devin „tot mai agresive în încercarea de a contracara opoziţia, înainte de a denunţa situaţia din Rusia, Belarus, Ucraina, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan sau Kazakhstan, dar şi din România şi din Ungaria.
Din transcrierea discursului rostit la OSCE de Hillary Clinton postată pe site-ul Departamentului de Stat a rezultat că aceasta a spus că „sunt semnale nefericite privind regresul democraţiei în Ungaria şi provocări pentru procesele constituţionale din România”.
Ea s-a referit, în context, şi la faptul că „în Belarus autorităţile guvernamentale reprimă sistematic drepturile omului, intimidează jurnaliştii şi persecută politic opozanţii”, la „îngrijorarea privind anchetarea selectivă a liderilor opoziţiei din Ucraina, ţară în care alegerile din octombrie au fost un pas înapoi pentru democraţice”.
Secretarul de stat a menţionat şi restricţiile privind libertatea de expresie şi religioasă din Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan şi Kazahstan, precum şi constrângerile la adresa libertăţii justiţiei, atacurile la adresa jurnaliştilor şi alegerile care nu sunt întotdeauna libere şi corecte din ţările Caucazului. Ea a evidenţiat în această ordine de idei şi restricţiile la adresa societăţii civile din Rusia, inclusiv propunerea legislativă de a fi înregistraţi ca agenţi străini jurnaliştii şi membrii ONG-urilor care primesc finanţare externă.