Licitatia pentru concesionarea celor patru trasee de transport public de calatori din Onesti, organizata recent de executivul local, a starnit nemultumirea asociatiilor de transportatori „Chimoto” si „Remidis”, precum si a firmei Hozit SRL, care nu au reusit sa-si adjudece nici un traseu. Principalul castigator al licitatiei a fost firma Massaro, care a obtinut trei trasee, in timp ce firma Genora SRL a castigat unul singur. Chimoto, Remidis si Hozit, care nu au prins nici un traseu, si-au exprimat nemultumirile in special datorita faptului ca – sustin ele – nu cunosc nici acum, dupa licitatie, care a fost oferta castigatorilor. „Ni s-a spus doar ca ofertele firmelor castigatoare au fost mai bune ca ale noastre, dar noi nu avem nici o dovada in acest sens, intrucat reprezentantii Primariei au refuzat sa ne arate ofertele respective”, ne-a declarat unul din reprezentantii asociatiilor de transportatori.
Ofertele raman secrete
Punctele de vedere exprimate de cei care au pierdut licitatia arata ca este foarte probabil sa se ajunga in instanta de judecata, daca eventualele contestatii nu vor putea fi solutionate de executivul local. Insa criteriile de evaluare si punctajele corespunzatoare au fost si ele contestate, atat de participantii care au pierdut la licitatie, cat si de 8 consilieri locali, care au votat impotriva hotararii prin care acestea au fost aprobate. Adjudecarea definitiva a traseelor din Onesti va fi lamurita abia dupa solutionarea eventualelor contestatii.