Lucian Bute a vorbit miercuri despre posibilitatea revanşei cu britanicul Carl Froch, în faţa căruia a pierdut titlul mondial, scrie Realitatea.net.
„Nu trebuie să mă grăbesc şi să spun că peste trei luni gata, îl bat! Imi doresc revanşa, acest lucru este stipulat clar în contract, dar trebuie să mă întorc la Montreal, să văd meciul cu staff-ul meu, să vedem ce şi unde am greşit la Nottingham”, a declarat Lucian Bute.
„În acest moment sunt două posibilităţi: fie să cer revanşa foarte repede, în câteva luni, adică să facem un meci în octombrie sau noiembrie, fie să facem înainte fiecare câte o partidă, apoi să ne întâlnim în primăvara anului viitor”, a precizat Lucian Bute.
„Am vorbit cu staff-ul de la InterBox inclusiv de o urcare în categorie, la semigrea. Probabil că acest lucru se va întâmpla, dar mai am doi-trei adversari la supermijlocie, poate revanşa cu Carl Froch, un meci cu Andre Ward… Poate că anul viitor voi urca la semigrea”, a declarat Lucian Bute.
Lucian Bute admite că s-a întâmplat ceva ciudat cu el la Nottingham, dar n-a găsit încă o explicaţie plauzibilă pentru modul în care a fost învins.
„Nu a fost seara mea. Froch a câştigat pe merit. Nu am avut tăria de caracter sa văd meciul, sa vad ce s-a întâmplat. Văd imagini în subconştient, dar abia când ma voi întoarce la Montreal voi face o analiză a meciului, împreună cu antrenorul, să văd ce s-a întâmplat la Nottingham. Strategia o stabilisem în funcţie de viteza mea de execuţie, nu trebuia să stau în corzi, dar nu am o explicaţie de ce s-a întâmplat aşa, de ce am stat în corzi, de ce m-am făcut de râs. Eram hipnotizat!”, a declarat Lucian Bute.
„Îmi pare rău de modul în care am pierdut. Bute nu trebuia să piardă aşa. Am fost învins într-o manieră clară, categorică. Aştept revanţa, dacă va fi una. Revanţa este prevăzută în contract, acum, peste trei luni, peste un an, când vreau eu. În funcţie de cum o să fiu, o să decidem dacă şi când va avea loc. Acum am nevoie de linişte, de o vacanţă, să stau departe de sala de box”, a mai adăugat Lucian Bute.