3.4 C
București
duminică, 1 decembrie 2024
AcasăSpecialLovitură de graţie dată almăjenilor

Lovitură de graţie dată almăjenilor

Caz fără precedent la Bozovici în „cruciada Guvernului” împotriva spitalelor: în doar 10 ore Spitalul din Bozovici a fost propus pentru desfiinţare. Pe lista iniţială cu spitalele ce urmează să fie comasate sau reprofilate, spitalul din Bozovici nu figura niciunde. El a fost introdus în pripă pe această listă abia în seara de 31 martie, la schimb cu Spitalul Oţelu Roşu, care a fost salvat şi scos de pe această listă pe ultima sută de metri.

Spital la 120 de kilometri

Când au aflat despre ce este vorba, nemulţumiţi, câteva sute de oamenii s-au strâns în faţa Primăriei după care, au intrat peste primar şi consilieri chiar în timpul şedinţei de consiliu local, pentru a le cere socoteală. Primarul spune şi el că nu are nici o informaţie şi crede că este o greşeală, asta pentru că a fost desfiinţat şi spitalul din Anina, iar în acest caz, cel mai apropiat spital a rămas cel de la Reşiţa, la aproximativ 120 de kilometri de Bozovici. În plus, pentru a ajunge acolo, trebuie parcurs un drum de munte, cu multe serpentine şi căderi mari de zăpadă iarna. Nu de puţine ori, mai ales primăvara, drumul a fost impracticabil datorită căderilor de stânci, iar multe dintre satele arondate sunt adevărate cătune, până la care nici salvarea nu poate ajunge. Bolnavii sunt coborâţi de acolo cu sania, căruţa ori tractorul.

Almăjenii nu se lasă cu una- cu două şi au început să se organizeze. Luni, câteva mii de oamenii din toată Valea Almăjului se vor strânge din nou în faţa spitalului şi vor protesta, iar consilierii locali au decis ca Primăria să atace în instanţă decizia Ministerului Sănătăţii. Mai mult, oamenii spun că dacă situaţia nu se va rezolva, spitalul va continua să funcţioneze, cu finanţarea întreagă de la Primăria Bozovici, până la clarificarea situaţiei.

Medicii sunt dezorientaţi şi aproape că nu mai au cuvinte. ,,Ieri am primit faxul cu decizia de închidere a Spitalului, chiar pe 1 aprilie, având termen ca până la ora 16, să externez toţi cei 70 de pacienţii, iar cei 56 de angajaţi să-şi depună opţiunile pentru a fi transferaţi la spitalul din Reşiţa. Aceasta înseamnă o navetă zilnică de 240 de km” spune dr. Ileana Popişti, directorul medical al Spitalului .

Oamenii nici nu vor să audă de desfiinţarea spitalului şi s-au adunat în faţa Primăriei Bozovici. ,,Spitalul de Bozovici are o dotare impecabilă, aparatură de bună calitate, cumpărată chiar în ultimii ani de Ministerul Sănătăţii şi a fost deservit de cinci medici specialişti şi patru medici rezidenţi. Vom da în judecată Ministerul Sănătăţii” spune primarul Aurel Miclea.

,,Suntem condamnaţi la moarte, oamenii strigă împotriva PDL şi cer demisia premierului şi a preşedintelui. Cine-i va asculta? Cine îi mai bagă în seamă pe români ? Aici funcţionează principiul pilelor. Până pe 31 martie trebuia desfiinţat spitalul din Oţelu Roşu, dar fiindcă primarul de acolo este prieten cu Băsescu, a intervenit pe lângă acesta şi s-a rezolvat totul” spune Ion Borozan.

,,Am probleme cardiace, au fost perioade în care am ajuns la spital şi de două ori pe săptămână. Ieri am fost dată afară din spital şi trimisă acasă. Mă simt foarte rău. Sunt din Bozovici, acum trebuie să merg 120 de kilometri la Reşiţa. M-au adus cu căruţa că maşină nu avem. Cu ce ajung acum la aşa depărtare de casă?”, spune Mariana Vasile. ,,Mai bine să mă strângă de gât sau să mă împuşte, decât să mă chinui în aşa hal” mai spune femeia.

Pavel Miclea, primarul din Bozovici, priveşte consternat la ce se întâmplă şi spune că ,,eu cred că este totuşi o greşeală. Nu se poate aşa ceva. Nici nu era vorba ca Bozoviciul să se desfiinţeze şi acum, dintr-o dată, a căzut asta peste noi ca un blestem”, a mai spus primarul.

Cele mai citite

Ilie Bolojan: Am votat pentru valorile noastre, pentru familie, pentru comunitate şi pentru ţară

Preşedintele interimar al PNL a declarat că a votat cu gândul la România modernă şi europeană Ilie Bolojan a votat la secţia de votare de...

Șapte ani fără Regele Mihai. Sute de oameni alături de Familia Regală la Curtea de Argeș

Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș a avut loc o ceremonie religioasă și militară, la împlinirea...

1 Decembrie: Ziua în care sufletul românesc s-a unit sub un singur steag

Alba Iulia, 1918 a reprezentat puntea dintre visul Unirii și mândria națională La 1 Decembrie, în fiecare an, românii din țară și din întreaga lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă