37.1 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSpecialLoteria Română a cumpărat 181 autovehicule

Loteria Română a cumpărat 181 autovehicule

În urma unei licitaţii deschise, Compania Loteria Română a dat câştig de cauză SC Rădăcini Motors SRL şi a cumpărat 181 de autovehicule, în sistem buy-back, cu 13,38 milioane lei, potrivit unui anunţ al companiei de stat de pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Societatea Rădăcini Motors este importator autorizat al mărcilor Opel, Chevrolet, Cadillac, Corvette şi Hummer. La solicitarea NewsIn, reprezentanţii Loteriei Române nu au precizat pentru ce mărci de maşini au optat în urma acestui contract.

De asemenea, Loteria Română a afirmat că – potrivit normelor de securitate caracteristice produselor loteristice (bonuri de valoare) – asigură transportul şi distribuţia produselor loteristice pe întreg teritoriul ţării, cu autovehicule de transport proprii, dar că acestea sunt foarte vechi.

„Loteria Română are în exploatare 224 de maşini (inclusiv sediul central, agenţiile proprii din teritoriu, centrele de profit din toate judetele ţării), achiziţionate în perioada 1995-2004. În anul 2010, parcul auto al companiei a ajuns la un procent de 90% maşini foarte vechi, cu durata de funcţionare depăşită (mai mult de 5 ani vechime şi/sau peste 300.000 de km)”, potrivit datelor transmise de Loteria Română, la solicitarea NewsIn.

Reprezentanţii companiei mai spun că utilizarea acestor autovehicule vechi duce la cheltuieli tot mai mari de întreţinere şi reparaţii, „ajungându-se în anul 2009 la suma de 510.075 lei, în timp ce în primul trimestru al anului 2010 s-au cheltuit deja 294.219 lei”.

Totodată, reprezentanţii Loteriei mai spun că utilizarea maşinilor peste durata de funcţionare implică un consum ridicat de combustibil, creşterea gradului de uzură al mijloacelor auto pe companie, creşterea costurilor cu Inspecţia Tehnică Periodică, creşterea costurilor cu asigurarea/reasigurarea şi, nu în ultimul rând, riscul unor accidente de muncă.

Astfel că, „potrivit planului de Achiziţii al Companiei, aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2010, CN Loteria Română SA a demarat procedura de retragere din circulaţie a 181 de autovehicule de transport cu durata normată de funcţionare depăşită şi înlocuirea acestora cu maşini noi”.

Achiziţionarea în sistem buy-back presupune ca, odată cu livrarea noilor maşini, furnizorul va prelua autovehiculele amortizate, reducându-se valoarea de achiziţie a maşinilor.

Contractul a fost atribuit SC Rădăcini Motors SRL la 17 mai 2010. Loteria Română a primit o singură ofertă la licitaţia organizată, contractul având o durată de un an.

Loteria Română a fost înfiinţată în anul 1906. Compania Naţională „Loteria Română” SA este unic organizator şi exploatează, pe întreg teritoriul ţării, jocurile loto şi pariurile mutuale, jocurile de noroc caracteristice activităţii cazinourilor, precum şi jocurile de tip slot-machine şi cele de tip bingo, potrivit OUG nr. 77/24 iunie 2009.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă