19.4 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialLIVE STREAM: Conferința lui Putin de sfârșit de an. Noi săgeți către...

LIVE STREAM: Conferința lui Putin de sfârșit de an. Noi săgeți către Turcia. Ce spune despre colaborarea cu SUA

UPDATE 14.00:  Rusia este pregătită să-şi restabilească relaţiile cu Georgia, relatează Reuters, citat de Mediafax.

Astfel, Moscova este pregătită inclusiv să anuleze regimul de obligativitate a vizelor impus georgienilor. 

Numindu-l pe Mihai Saakaşvili – preşedintele Georgiei în timpul războiului-fulger cu Rusia, în funcţia de guvernator al unei regiuni din Ucraina – Kievul a „scuipat poporul ucrainean în faţă”, a apreciat Putin.

UPDATE 13.45: În ceea ce privește colaborarea cu Statele Unite, Vladimir Putin a anunțat că Rusia vrea să colaboreze cu oricine va fi noul președinte american, relatează Reuters, conform Mediafax

„Suntem pregătiţi să cooperăm cu orice preşedinte votat de poporul american. Ei (americanii) sunt cei care încearcă să ne spună nouă cu cine să votăm”, a punctat liderul rus. 

UPDATE 13.30: Vladimir Putin a declarat că Rusia este interesată „să vadă conflictul din estul Ucrainei soluţionat cât mai repede posibil”, informează Associated Press, citat de Mediafax.

Liderul de la Kremlin a îndemnat Guvernul ucrainean să aprobe rapid un pachet legislativ cu privire la organizarea unor alegeri locale în Ucraina, dar a afirmat că autorităţile ucrainene avansează încet în această problemă.

El a declarat că Moscova vrea ca acest conflict să fie soluţionat şi este pregătită să-şi folosească influenţa pe care o are pe lângă rebelii proruşi din estul Ucrainei pentru a se ajunge la un compromis. Mai mult, el a anunţat că Rusia va discuta despre un posibil schimb de prizonieri cu Ucraina.

Totodată, Vladimir Putin a reiterat că Moscova nu are trupe guvernamentale în estul Ucrainei, adăugând însă că acolo au fost oameni care au „efectuat anumite sarcini militare”.

Întrebat dacă Moscova este pregătită să accepte un schimb – imlpicând doi militari ruşi pe care Kievul susţine că-i deţine şi pilotul ucrainean Nadejda Savcenko plus alţi prizonieri -, Putin a răspuns că orice schimb este necesar să fie „egal” şi că este necesar ca detaliile să fie discutate cu autorităţile ucrainene.

UPDATE 12.40: Putin a declarat că Rusia va continua operaţiunea militară în Siria atunci când sirienii vor decide că a venit vremea încetării luptei şi lansării negocierilor, informează Mediafax

„Nu vrem să fim noi mai sirieni ca sirienii”, a subliniat el.

Putin a spus că nu este sigur dacă Rusia are sau nevoie de o bază permanentă în Siria.

Armamentul rus – precum rachete de croazieră lansate de pe mare şi din aer – oferă Moscovei suficientă putere de foc să lovească un inamic, a declarat liderul de la Kremlin, apreciind că s-ar putea să nu fie necesară o bază rusă permanentă în Siria.

Totodată, liderul rus a subliniat că poporul sirian este cel care trebuie să stabilească cine conduce ţara.

UPDATE 12.20: Putin a declarat, din nou, că nu vede nici o posibilitate de depășire a tensiunilor cu Turcia, după doborârea bombardierului rus, relatează AP, conform Mediafax. 

Președintele rus s-a declarat şocat că Ankara nu a încercat să-şi explice această acţiune, ci a cerut imediat ajutorul NATO, și a mai arătat că staţionarea unor sisteme de rachete antiaeriene în Siria a pus capăt încălcării spaţiului aerian sirian de către avioane militare turceşti.

În ceea ce privește starea economiei rusești,  dă semne de stabilizare, în pofida prăbuşirii preţului petrolului.  Astfel, el a arătat că, în pofida unei diminuări a PIB-ului, cauzată de scăderea la nivel global a preţului petrolului – principala marfă a Rusiei -, industria a început să-şi revină. 
Vladimir Putin a apreciat că Guvernul face faţă crizei economice și a adăugat că nu vede necesitatea unei remanieri. În opinia sa, eventuale schimbări „drastice” de personal nu ar face bine.

–-

Preşedintele rus Vladimir Putin susţine, joi, conferinţa anuală, în care va aborda teme privind economia Rusiei, dar şi despre războiul din Siria şi tensiunile cu Turcia, informează Mediafax.

Este cea de-a 11-a sesiune anuală de întrebări şi răspunsuri cu presa. Potrivit agenţiei ruse Tass, aproximativ 1.390 de jurnalişti au fost acreditaţi la eveniment, inclusiv Ksenia Sobciak de la postul Dojd, care a intrat într-o dispută cu Putin în cursul evenimentului de anul trecut.

Putin a creat această tradiţie a întâlnirii cu presa în 2001, din cauza numeroaselor solicitări pe care le-a primit de la jurnaişti, potrivit purtătorului său de cuvânt.

De obicei conferinţa începe la prânz şi durează mai multe ore. Reporterii îi adresează întrebări, iar liderul de la Kremlin decide când încheie evenimentul.

În timp ce Putin răspunde o singură dată pe an întrebărilor presei, numeroşi alţi şefi de stat stau de vorbă cu jurnaliştii mult mai des.

Preşedinţii americani, spre exemplu, susţin de mai multe ori pe an conferinţe de presă oficiale şi fac, adesea, declaraţii neanunţate, la Casa Albă, ocazie cu care răspund, de asemenea, întrebărilor jurnaliştilor.

 

 

 

 

Cele mai citite

FCSB a învins în deplasare pe PAOK Salonic cu 1-0(1-0) în 10 oameni

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...

Viktor Orban avertizează că UE se îndreaptă către un „război rece economic” cu China

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că Uniunea Europeană riscă să intre într-un "război rece economic" cu China, în contextul pregătirilor blocului european...

FCSB a învins în deplasare pe PAOK Salonic cu 1-0(1-0) în 10 oameni

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă