6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialLiga Alesilor locali PSD, la Sala Palatului

Liga Alesilor locali PSD, la Sala Palatului

Liga Alesilor locali ai Partidului Social Democrat (PSD) a inceput, sambata dimineata, la Sala Palatului, cu un moment de reculegere pentru Giovanna Regianni, ucisa in Italia de un cetatean roman de etnie roma.

 

Vicepresedintele PSD Liviu Dragnea a cerut celor aproape 5.000 de participanti sa pastreze un moment de reculegere pentru italianca ucisa, moment in care din sala s-au auzit cateva voci care au cerut un moment de reculegere si pentru senatorul PSD Antonie Iorgovan, decedat recent. Dupa primul moment de reculegere, Dragnea a mai cerut inca unul si pentru Iorgovan.

 

Staff-ul de conducere al PSD si-a facut aparitia pe scena, in frunte cu liderul Mircea Geoana, in acordurile “Odei bucuriei”.

 

Geoana a dat mana cu presedintele organizatiei PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, cu presedintele de onoare, Ion Iliescu, si cu colegi din conducere, in timp ce sala scanda 'PSD', 'Ilfov', 'Vanghelie', si 'Iliescu'.

 

 

Cristian Diaconescu: Romania europeana a inceput cu Adrian Nastase

Romania europeana a inceput cu guvernul condus de Adrian Nastase, iar partidul european al unei Romanii europene este condus de Mircea Geoana, aceasta fiind axa de putere, a declarat sambata, la Sala Palatului, purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu. “Romania si-a inceput drumul democratic cu partidul fondat in 1990 de Ion Iliescu”, a spus Diaconescu in aplauzele salii. “Prea mult am acceptat umilirea si prea mult ne-am blamat pentru o vina pe care acest partid nu o poarta. Nu mai putem accepta rusinea de a fi reprezentanti pe plan european de o putere incompetenta, indiferent ca este portocalie sau violeta”, a continuat Diaconescu prezent la Liga alesilor locali ai PSD. El crede ca PSD trebuie sa intre in lupta. “Nu mai putem sa ne certam intre noi, cand poporul roman are de suferit, am fost votati de 5 milioane de romani, fata de acestia avem o responsabilitate”, a spus Diaconescu.

 

 

Marian Vanghelie: Nastase si Iliescu au facut multe pentru PSD

Adrian Nastase si Ion Iliescu au facut multe pentru PSD, a declarat sambata, la Sala Palatului, presedintele PSD Bucuresti prezent la Liga alesilor locali. Chiar daca social-democratii “se mai cearta ei intre ei”, Vanghelie a subliniat, in uralele salii, ca il respecta pe Ion Iliescu pentru ceea ce a facut pentru Romania si pentru PSD. “Si il respectam si pe Mircea Geoana, pentru ca este un presedinte puternic care va conduce Romania, si daca vrea sau nu Traian Basescu. (…) Sa-i spunem lui Traian Basescu ca el ne-a dat acest guvern corupt, ca el a numit un primar general corupt care ne-a indatorat de 15 milioane de dolari”. El a aratat ca ii respecta pe alesii locali “pentru ca nu s-au miorlait” pentru greutatile pe care le au de la actuala putere, si, mai ales, pentru ca nu au bani. ”Discutam de lista coruptiei, PSD este corupt, dar Berceanu, Stolojan, Flutur nu sunt corupti? Cine mama dracu sunt hotii astia? Sa-i calcam in picioare pentru ca au nenorocit Romania”, a spus Vanghelie in aplauze. El a avut un mesaj si pentru Traian Basescu: “Il vom da jos, si sa aiba grija de la primul consilier local pana la Ion Iliescu. Trebuie sa plece acasa si el si premierul Tariceanu, si toti ministrii incapabili si prosti. Cum mama dracului sa conduca astia Romania? Sunt sigur ca vom castiga alegerile”, a mai spus presedintele PSD Bucuresti in uralele salii. Vanghelie si-a incheiat discursul spunand ca “Mircea Geoana a facut un joc de glezne atunci cand s-a certat cu Ion Iliescu”. “O sa fiti pacaliti”, le-a mai spus el celor de la putere, in aclamatiile social-democrate.

 

 

Gh. Nechita, primarul Iasiului: Fiecare vot al PSD vine din teritoriu

Fiecare scandal in PSD pornit de la “centru” se resimte puternic la nivel local, iar acest lucru se reflecta, la randul sau, in scaderea credibilitatii acestui partid, a declarat, sambata, primarul Iasului, Gheorghe Nechita, in cadrul Ligii Alesilor locali, ce se desfasoara la Sala Palatului. “Trebuie sa stiti ca fiecare vot pentru partid vine din teritoriu”, a spus primarul iesean, care i-a sfatuit pe cei prezenti sa renunte la disputele interne ce pot slabi credibilitatea acestui partid. Nechita a atras de asemenea atentia asupra faptului ca PSD “nu si-a jucat pe deplin cartea opozitiei”. “Mai troznea o incheietura, se mai fractura un os”, a caracterizat el metaforic situatia creata in anumite momente in interiorul partidului. Primarul de Iasi afirma, de asemenea, ca toata lumea trebuie sa stie ca PSD este un partid puternic, si nu unul “presidential”, “de carton” “umflat cu pompa”. In acelasi timp, el a recunoscut ca insuccesul motiunii de cenzura a creat impresia in randul electoratului ca partidul este divizat in interior, iar un partid cu framantari interne nu inspira incredere pentru ca nu poate asigura stabilitatea societatii. “Ne batem, cateodata, intre noi, nu pentru a ne reforma, ci pentru interese particulare”, a constatat Gheorghe Nechita. In alta ordine de idei, el a spus ca PSD trebuie sa se asigure ca fondurile pentru comunitatile locale vor fi prinse in mod corect in bugetul care urmeaza sa fie votat in Parlament. “Nu putem accepta ca banii romanilor sa incapa in buzunarele catorva potentati. Banii romanilor trebuie sa se intoarca in buzunarele romanilor”, a conchis primarul Iasiului.

 

 

Ion Iliescu: Unii au fost conditionati de Cotroceni sa ma dea afara

 

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat sambata, la Sala Palatului, ca nu este usor pentru acest partid sa-i motiveze pe cetatenii care vor iesi la vot pentru alegerea viitorilor europarlamentari. In aplauzele prelungite ale salii, Ion Iliescu a aratat ca alesii locali reprezinta veriga esentiala a oricarui partid politic aflat acum in fata unui moment politic major pentru tara. “Suntem pentru prima oara in fata acestui examen, cand alegem reprezentantii nostri in Parlamentul European care da expresie noului statut al Romaniei. Dar nu este indiferent pe cine trimitem in PE si in asta consta miza bataliei pe care trebuie sa o duca PSD, si aceasta trebuie s-o spunem explicit oamenilor. Nu este usor sa motivezi cetatenii sa voteze niste europarlamentari, pentru ca, de multe ori, nu inteleg bine nici cum este cu Parlamentul tarii, este mult mai complicat sa inteleaga ratiunea motivarii participarii la vot”, a subliniat fostul sef al statului. El a subliniat ca grupul socialistilor eurpopeni a fost grupul parlamentar european care a sprijinit cel mai mult Romania pentru integrarea europeana, in timp ce popularii europeni – grup din care face parte si PD – s-au opus constant acestui proces.

 

Nu avem nevoie de oameni care sa pronunte fraze de stanga si sa traga cu coada ochiului spre dreapta, si sa mearga sa ceara aprobarea de la “Curte, de la Cotroceni”, a declarat sambata, la Sala Palatului, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, in uralele salii. El a afirmat ca “unii chiar au fost conditionati de Cotroceni sa-l dea afara pe Ion Iliescu din PSD, pentru ca partidul sa devina unul reformat”. “Daca trecea motiunea de cenzura, se deschidea calea initiativei politice a lui Basescu – el sa detemine formarea unui alt guvern. Deci cei care au votat impotriva motiunii au facut bine”, a spus Iliescu acompaniat de aplauze puternice. El a adaugat ca “referendumul pentru uninominal a fost inventat de seful statului pentru a torpila alegerile” europarlamentare si a reafirmat ca nu va vota pentru acest referendum. “Mai mult, Traian Basescu m-a prezentat drept intruchiparea raului in Romania. Nu discut despre calitatea morala a unor asemenea maniere de a se prezenta in disputa publica, dar nu este nou acest lucru, nu domnul Traian Basescu inaugureaza o campanie de demonizare a mea”, a spus Iliescu amintind de anul 1990, si de evenimentele care au survenit in contextul structurarii vietii politice, respectiv la primele alegeri din mai 1990. Ulterior, considera Iliescu, “s-a cautat strategia coloanelor a cincea – subminarea din interior a fortelor politice si a reusit prin spargerea FSN”, formandu-se ulterior PD, ca partid de sorginte social-democrata.

 

 

Marian Oprisan: Avem nevoie si de batrani intelepti si de tineri

Partidul Social Democrat are nevoie deopotriva de “batrani intelepti si de tineri”, pentru a consolida acest partid, a afirmat, sambata, Marian Oprisan, presedintele Consiliului Judetean Vrancea. “Avem nevoie de batrani intelepti si de tineri. Cei mai valorosi sunt in PSD. Avem nevoie de Sorin Oprescu, Miron Mitrea, Adrian Nastase, iar eu – o javra batrana de 17 ani in acest partid – va spun ca avem nevoie de Ion Iliescu“, subliniat acesta in aplauzele furtunoase ale asistentei. Oprisan a aratat ca echipa de candidati pentru europarlamentare pe care o prezinta PSD tarii este “cea mai buna”. “Sa mergem acasa si sa spunem ca suntem cei mai buni si trebuie sa castigam europarlamentarele”, a declarat Oprisan. In alta ordine de idei, el a cerut imperios conducerii PSD sa faca “un legamant” in ceea ce priveste respectul pe care trebuie sa il acorde “centrul” alesilor locali, “care stiu ce este mai bine pentru oameni”. “Dupa ce am ajuns la putere in 2001, cu exceptia unor ministri, restul nu ne-au mai raspuns la telefon. Restul si-au lasat secretarii de stat sa-si bata joc de noi”, a punctat Oprisan. Presedintele Consiliului Judetean Vrancea a facut un apel catre conducerea centrala a partidului de a “face ceva pentru ca acesti oameni care sunt in sala (alesii locali n.red.) sa nu mai fie umiliti barbar de catre guvernul de dreapta Tariceanu”.

 

 

Adrian Severin: PSD gandeste european, dar actioneaza si local

PSD este un partid care "gandeste europeneste, dar care stie sa actioneze pe plan local", a declarat Adrian Severin, numarul doi pe lista candidatilor social democrati la alegerile europarlamentare, prezent la reuniunea Ligii Alesilor Locali, desfasurata la Sala Palatului. "Vrem europenizarea regiunilor, nu regionalizarea Europei, iar aceasta este in contrast cu ceea ce doreste presedintele tarii si cu guvernul pe care l-a impus, ce vrea sa aduca racilele locale si sa le impuna UE", a spus Severin. Adresandu-se primarilor PSD, Severin i-a numit "comandanti din linia intai", intrucat ei "sunt cei care stiu cel mai bine durerea" parintilor care sunt nevoiti sa-si lase copiii sa mearga pe jos kilometri intregi pana la scoala, a batranilor care n-au bani pentru medicamente, sau a familiilor care trebuie sa se 'rupa' pentru ca unul din parinti sa poata munci in strainatate. De asemenea, primarii PSD sunt cei care, potrivit lui Severin, simt cel mai bine faptul ca traiesc intr-un stat "in care social-democratii sunt vanati pentru ca ei cred in egalitate si solidaritate". Referindu-se la viitorul Europei, Severin a subliniat ca "Europa ori va fi sociala ori deloc" si i-a indemnat pe cetateni sa voteze candidatii social democrati intrucat "votand PSD, votam Partidul Socialistilor Europeni", formatiunea care s-a luptat pentru ca Romania sa adere la UE, pentru salariul minim european si, in general, pentru o Europa sociala, care presupune implicit si o "Romanie sociala".

 

 

Mircea Geoana sustine ca sta cu Ion Iliescu la masa unitatii PSD

Partidul Social Democrat este ca o casa solida sub acoperisul careia traieste o mare familie formata din toate generatiile, unde mai apar si discutii, pentru ca tinerii nu sunt intotdeauna de acord cu cei mai in varsta si vor sa redecoreze casa, iar batranii vor mai multa liniste si mai putine discutii in contradictoriu, dar, la finele zilei, familia se strange in jurul mesei si merge cu un mesaj de unitate, a declarat, sambata, la Sala Palatului, presedintele PSD, Mircea Geoana. Liderul PSD a mai aratat ca nu este in regula ca in acest partid unii sa se ocupe cu lipirea de etichete,iar altii cu lipirea de afise. "Sa va uitati cine isi rupe pingelele, ca mine si ca Titus, si cine sta la o sueta si isi face calcule", a spus el. Mircea Geoana a spus ca stie ca exista opinii in partid potrivit carora "nu i-a aparat suficient pe social-democrati". "Uneori mai exageram cu diversitatea de opinie, dar prefer sa fiu liderul unui partid viu, nu un partid de yesmeni – ca PD, sau de adunatura, ca cei de la PNL. Chiar daca uneori mai scartaie, democratia interna a partidului nostru este un bun castigat(…) Cine reprezinta speranta politicii romanesti? Stolojan, speranta reesapata de 20 de ani incoace? Daianu, care a fost coleg de guvernare cu Decebal Traian Remes, ba taranist, ba liberal, nici ei nu mai stiu ce sunt? Fac o gluma si spun ca singura speranta este jucatorul de la Steaua, Daniel Goian", a spus presedintele PSD. El a aratat ca nu totdeauna ceea ce spune si gandeste nu se potriveste suta la suta cu "ceea ce gandeste Ion iliescu". "Dar aceasta nu inseamna ca nu ne respectam intre noi, ca nu reprezentam cu totii culoarea social-democrata si ca punem interesul tarii si al partidului inaintea oricarui interes", a aratat el in aplauzele salii. "La masa mare a social-democratiei, sub cortul PSD, au loc si Ion Iliescu, si Nicolae Baniciou, si Adrian Nastase, si Vasile Dancu, si Gheorghe Nechita", a spus Mircea Geoana, in aplauzele salii. El a denuntat "trei ani de abuzuri, haos, scandal si abuzuri impotriva PSD", si i-a rugat pe colegii sai sa nu lase loc la niciun vot pierdut sau "la loc de frauda din partea lui Traian Basescu". "Cei care au vrut sa ne puna la pamant, or sa fie ei cu spatele pe pamant. Aceasta batalie electorala nu este o miza pentru PSD, ci sansa pentru o schimbare politica in Romania", a spus Geoana, care a mai sustinut ca "presedintele Traian Basescu isi baga coada in campania PSD". "Vreau o Romanie echitabila!", a spus de la microfon Mircea Geoana. "Si noi!", i s-a raspuns din sala in care sunt prezenti aproximativ 5.000 de social-democrati, la Liga Alesilor Locali ai PSD.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă