30.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialLiderul suprem iranian, Ali Khamenei: SUA nu prezintă încredere

Liderul suprem iranian, Ali Khamenei: SUA nu prezintă încredere

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a criticat discuţia pe care preşedintele iranian, Hassan Rohani, a avut-o cu omologul său american, Barack Obama, avertizând că Statele Unite „nu prezintă încredere”.

„Susţinem iniţiativa diplomatică a Guvernului iranian şi apreciem importanţa activităţilor de la reuniunea Adunării Generale a ONU”, a declarat Ali Khamenei.

„Dar o parte a vizitei la New York a fost deplasată. Suntem pesimişti în legătură cu americanii şi nu avem încredere. Administraţia americană nu prezintă încredere, are o atitudine dispreţuitoare, neraţională şi nu respectă promisiunile”, a adăugat liderul suprem iranian.

Ayatollahul Khamenei, care are ultimul cuvânt în orice decizie politică iraniană, a denunţat alianţa Statelor Unite cu Israelul, principalul inamic al Iranului. „Administraţia americană este acaparată de reţeaua sionistă internaţională şi se pliază cerinţelor acestui regim nelegitim”, a spus Ali Khamenei.

Preşedinţii Statelor Unite şi Iranului, Barack Obama şi Hassan Rohani, au discutat la telefon săptămâna trecută, fiind vorba de prima conversaţie la acest nivel de la Revoluţia islamică din 1979.

Cele mai citite

Top 7 soluții de care ai nevoie dacă găzduiești o seară cu prietenii vara

Organizezi un party la tine acasă, profitând de faptul că vremea de afară încă este bună? Vezi cum trebuie să te pregătești pentru...

Erdogan acuză Israelul că pregătește un „genocid” în Liban

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat sâmbătă Israelul că pregăteşte un "genocid" în Liban, denunţând "atacuri brutale" împotriva Hezbollah care au costat vieţile...

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...
Ultima oră
Pe aceeași temă