11.3 C
București
duminică, 15 septembrie 2024
AcasăSpecialLiderul CNS: Nimeni nu a vorbit de responsabilitatea unor demnitari UDMR în...

Liderul CNS: Nimeni nu a vorbit de responsabilitatea unor demnitari UDMR în cazul Colegiului „Miko”

Liderul CNS, Izsak Balazs, acuză reprezentanţii UDMR că au încercat să rezolve problema retrocedării unor bunuri bisericeşti „în spatele culiselor”, în baza unor înţelegeri politice, şi că demnitari ai Uniunii au vândut apartamente aparţinând Colegiului „Szekely Miko”, deşi acesta era revendicat, potrivit Mediafax.

 

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că România s-a angajat, în momentul aderării la Consiliul Europei, în 1993, la retrocedarea bunurilor bisericeşti, însă acest angajament internaţional a fost de multe ori tergiversat, iar în unele cazuri s-a ajuns chiar la „situaţii contrare”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a susţinut că maghiarii din România nu s-au plâns la Consiliul Europei de nerespectarea acestui angajament de către statul român, din cauza reprezentanţilor UDMR, care au încercat să rezolve problema retrocedării unor bunuri bisericeşti „în spatele culiselor”, în baza unor înţelegeri politice.

Izsak Balazs a subliniat că despre aceste „mijloace nefolosite” ale dreptului internaţional de protecţie a minorităţilor nu s-a spus nimic sâmbătă, la manifestaţia de la Sfântu Gheorghe, legată de Colegiul „Szekely Miko”.

„După 1993, România îşi asumă obligativitatea să răspundă acestei solicitări şi din această cauză începe procedura de retrocedare a bunurilor bisericeşti. În 19 ani cât au trecut de atunci, de mai multe ori ar fi fost nevoie să ne adresăm Consiliului Europei, pentru că această procedură a mers foarte lent, s-au întâmplat nişte lucruri care nu trebuiau să se întâmple şi care erau contrare acestei obligativităţi, dar noi nu am făcut uz de acest drept internaţional de protecţie a minorităţilor. Din ce cauză? Explicaţia o găsim într-o declaraţie făcută de Marko Bela în 1998: «Nu ne vom adresa Consiliului Europei, nu ne vom plânge împotriva unui guvern din care facem şi noi parte». Deci mijloacele dreptului internaţional de protecţie a minorităţilor sunt nişte mijloace nefolosite, chiar interzise, motiv pentru care nu s-a vorbit şi nu s-a spus niciun cuvânt nici sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, despre această obligativitate a României”, a declarat Izsak Balazs.

El a adăugat că UDMR nu face nici în prezent acest gest, de a se plânge la Consiliul Europei, pentru că „vin alegerile şi după acestea – un nou Guvern”.

Potrivit lui Izsak Balazs, demnitari ai Uniunii au vândut apartamente aparţinând Colegiului „Szekely Miko”, deşi acesta era revendicat şi în curs de retrocedare. El i-a menţionat pe parlamentarii Albert Almos – fost primar al municipiului Sfântu Gheorghe şi Olosz Gergely, care la acel moment era directorul întreprinderii de gestionare locativă din oraş, subliniind că nimeni nu a vorbit de responsabilitatea acestor demnitari UDMR în cazul Colegiului „Miko”. Mai mult, el a susţinut că există şi alţi demnitari ai UDMR implicaţi în „renaţionalizări”, precum senatorul Seres Denes.

„În acea perioadă (când s-au vândut apartamente aparţinând Colegiului «Szekely Miko» – n.r.) primarul oraşului Sfântu Gheorghe era Albert Almos, actual senator UDMR, iar directorul întreprinderii de gestionare locativă era Olosz Gergely, deputat UDMR. Numele lor nu a fost rostit, de responsabilitatea lor nu s-a vorbit niciodată. La Târgu Mureş, primarul Fodor Imre (din perioada 1996-2000 – n.r.) a refuzat de fiecare dată, categoric, să vândă pe baza Legii 112 imobile care au fost solicitate de biserici. (…) Nu se întâmplă pentru prima oară: când Colegiul Reformat din Zalău, la iniţiativa senatorului UDMR Seres Denes, a fost renaţionalizat, la momentul respectiv un singur om, un singur personaj important al vieţii publice, Tokes Laszlo, a fost cel care a protestat faţă de renaţionalizare, motiv pentru care a fost eliminat din UDMR, atunci a fost desfiinţată funcţia de preşedinte de onoare”, a afirmat liderul CNS.

În acelaşi context, Izsak Balazs a susţinut că toate aceste situaţii demonstrează că autonomia ar fi soluţia, „chiar şi în privinţa bunurilor patrimoniului bisericesc şi comunitar”, pentru că, dacă ar exista autonomie, problemele s-ar rezolva în comunitate şi n-ar mai fi nevoie de înţelegeri în coaliţie.

Pe de altă parte, el a reclamat faptul că deşi CNS – care a fost prezent cu peste 800 de oameni din „Scaunele Secuieşti” la Sfântu Gheorghe – a afişat un banner de 10 metri cu inscripţia „Autonomia Ţinutului Secuiesc”, operatorii oficiali ai manifestaţiei nu l-au filmat, nici măcar fugitiv, tot la îndemnul UDMR.

„Toţi, începând de la Borbely Laszlo, chiar şi episcopul Pap Geza, influenţat bineînţeles de UDMR, au spus că aici nu trebuie să vorbim de soluţii sau autonomie, ci nu ştiu despre ce, dar să nu fie vorba de autonomie. Şi atunci s-a trasat directiva şi pentru presă: dacă cineva aici arată tablă cu autonomia, nu trebuie filmat, nu trebuie văzut, aia se taie. Există poate şi photoshop şi există şi reţete de la Orwell – «1984», cum trebuie o ştire redactată ca să fie altfel totuşi decât cum s-a întâmplat. Se puteau face şi fără demonstraţie aceste ştiri şi aceste filmări, cu tehnica de astăzi”, a conchis Izsak.

Aproximativ 25.000 de maghiari, între care sute de preoţi, au participat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, la protestul organizat faţă de sentinţa în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó” din municipiu, scopul acţiunii fiind acela de a semnala că decizia instanţei ar putea fi un precedent periculos.

Cele mai citite

Guvern: 271 de persoane au fost evacuate și mutate în siguranță

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, la Galați, reuniunea Comandamentului pentru Situații de Urgență în care au fost luate mai multe decizii pentru protejarea vieții...

Joe Biden se va preocupa de întărirea Ucrainei pentru restul mandatului

Preşedintele american Joe Biden este "hotărât" să folosească restul mandatului său pentru a întări Ucraina şi se va întâlni cu omologul său Volodimir Zelenski...
Ultima oră
Pe aceeași temă