7 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialLiderii din zona euro ar putea aproba împrumuturi de 150 mld. euro...

Liderii din zona euro ar putea aproba împrumuturi de 150 mld. euro către FMI

Liderii din zona euro ar putea aproba furnizarea către FMI a unor împrumuturi bilaterale în valoare de 150 miliarde de euro, prin intermediul băncilor centrale, pentru susţinerea ţărilor afectate de criza datoriilor, a declarat un diplomat din Uniunea Europeană, citat de Bloomberg şi Mediafax.

Guvernele din regiune se aşteaptă totodată ca la summit-ul care va începe joi, 8 decembrie, să obţină un angajament din partea statelor din afara zonei euro pentru alte 50 de miliarde de euro, care să fie furnizate tot prin intermediul băncilor naţionale, a spus sursa.

Fondurile provenite de la băncile centrale vor fi folosite de FMI pentru programe preventive de împrumut destinate Italiei şi Spaniei, statele considerate în prezent cele mai vulnerabile, au declarat săptămâna trecută două surse apropiate discuţiilor.

Banca centrală din Germania (Bundesbank) este de acord să acorde, alături de alte bănci centrale din zona euro, împrumuturi FMI, ca parte a măsurilor de rezolvare a crizei datoriilor, a declarat joi o sursă din această instituţie, citată de Reuters.

„Trebuie să analizăm detaliile. Banii trebuie să meargă în conturile generale ale FMI, altfel un fond special pentru ţările din zona euro ar echivala cu finanţarea statelor membre”, a spus sursa.

Prin suplimentarea resurselor FMI se va compensa faptul că Banca Centrală Europeană (BCE) nu are dreptul, potrivit statului instituţiei, să finanţeze direct deficitele bugetare ale statelor.

Pe de altă parte, oficiali din zona euro au declarat că o propunere de acordare a unei licenţe bancare Mecanismului European de Stabilitate (ESM), care i-ar fi permis accesul la fondurile BCE, a fost respinsă.

„Ideea de a da ESM licenţă bancară a ieşit din discuţii”, a spus unul dintre oficiali, referindu-se la o propunere a preşedintelui Consiliului European Herman Van Rompuy.

Măsura era susţinută de Franţa şi respinsă de Germania.

Oficialul a arătat că tratatul referitor la ESM, care a fost aprobat dar nu şi ratificat, va fi modificat pentru a sublinia că implicarea sectorului privat în orice fel de restructurare a datoriilor suverane din zona euro va urma procedurile FMI.

„Nu renunţăm la participarea sectorului privat, dar vom afirma că va avea loc în circumstanţe excepţionale, strict în conformitate cu regulile FMI”, a spus sursa.

Oficialul este încrezător că se va ajunge la un acord referitor la adaptatea tratatului Lisabona pentru rezolvarea crizei datoriilor, dar că aceste schimbări vor fi convenite mai târziu şi finalizate la un summit din martie.

Cele mai citite

Rusia susține că a doborât 47 de drone ucrainene; un incendiu major a izbucnit în regiunea Rostov

Armata rusă a anunțat vineri că a interceptat 47 de drone ucrainene lansate în noaptea precedentă, majoritatea având ca țintă regiunea Rostov, situată la...

Restricții majore de trafic în București și pe DN7 cu ocazia Zilei Naționale a României

Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat o serie de restricții de trafic care vor fi impuse până pe 1 decembrie, pentru desfășurarea ceremoniilor dedicate...

Ce au în comun jocurile de noroc de top?

Oamenii care vor să își petreacă timpul liber fără să fie nevoiți să se deplaseze au la dispoziție mai multe opțiuni printre care și...
Ultima oră
Pe aceeași temă