4.9 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialLeul, cel mai prost pariu în 2012

Leul, cel mai prost pariu în 2012

Aţi simţit deja în rate sau în preţul carburanţilor deprecierea faţă de euro, franc elveţian, dolar. Ştiţi însă că forintul, zlotul, dar şi aurul au crescut faţă de leu cât toată deprecierea acumulată de acesta în faţa principalelor valute?

 

De Ziua Naţională, am recapitulat performanţele monedei naţionale. „Pariaţi pe leu”, a sunat fals în acest an. Leul a pierdut până acum 4,31% faţă de euro, 3,87% în faţa dolarului şi s-a depreciat cu 5,33% faţă de franc. Aţi simţit-o probabil în valoarea ratelor, a combustibilului, în factura de la mobil. Impactul este mai puţin dureros pentru economiile din bănci, dobânzile la lei fiind superioare celor în valută. Cum depozitele în moneda naţională au fost remunerate, în medie, cu 5-6% în 2012, iar cele în euro cu 2-3%, consemnăm o pierdere de 1-2% pentru fanii economisirii în lei prin raportare la depozitele în euro. Faţă de francul elveţian, unde băncile nu oferă dobândă pentru sumele păstrate în CHF, putem spune că economiile în lei şi-au conservat valoarea. Cam acelaşi lucru şi raportat la dolar, dobânzile fiind în acel caz de 1-2%. Ce va fi în 2013? Economia zonei euro încetineşte (sunt afectate exporturile româneşti), deficitul de cont curent este tot mai greu de finanţat în condiţiile unei absorbţii deficitare a fondurilor europene, avem un vârf de rambursare în contul datoriei publice externe. Ne vine greu să credem că economiile în valută nu vor performa mai bine şi în 2013.

 

Valutele regionale, surpriza anului

Cu ochii la euro sau dolar, am scăpat din vedere zlotul, forintul, coroana din Cehia. Problemele zonei euro şi şansele tot mai mari ca acestea să fie rezolvate cu… tiparul s-au reflectat cel mai bine în cotaţiile euro faţă de cele trei valute regionale. Dacă faţă de leu avem o  apreciere importantă a euro, faţă de zlot, forint, coroană, euro a pierdut teren, în unele cazuri spectaculos. Deduceţi asta din avansul forintului faţă de leu în primele 11 luni (16,16%!), din cotaţiile zlotului, care a urcat de la 0,973 lei la 1,099 lei (+13%), chiar şi din evoluţia coroanei din Cehia (+6,5% raportat la leu). Gramul de aur este, la rândul său, mai scump cu 13,8% în lei (3,8% vin însă din deprecierea leu-dolar, iar restul de 10 procente din…continuarea politicilor de „quantitative easing” în SUA). Faţă de forint şi zlot separat, leul s-a depreciat cât faţă de euro, dolar şi franc elveţian împreună!

Nu are sens să raportăm depozitele în lei la economiile în zloţi, forinţi ori coroane, băncile româneşti nu oferă astfel de instrumente în oferta uzuală. Dar, chiar şi fără dobândă, un plasament în zloţi, de pildă, ar fi surclasat orice depozit în lei, fie şi unul la o bancă  grecească din România, cele mai darnice la capitolul randamente.

Bursa, o excepţie fericită

Diferenţa pentru investitori au făcut-o SIF-urile, intrate într-un proces relativ accelerat de lichidare a portofoliilor la presiunea acţionariatului (pragul de deţinere a urcat la 5%), care vrea repede dividende. Nici Fondul Proprietatea, colegul lor de indice, nu a ieşit rău, acţiunile având o apreciere de 24% de la începutul anului. Indicele BET, care urmăreşte cele mai mari companii listate, a urcat însă cu doar 10,4%, iar în cazul BET-C (indicele compozit, cu toate companiile de la BVB incluse) avem chiar o corecţie minusculă (-0,5%). Asta denotă că puţini mai sunt dispuşi să parieze pe companii de buzunar, fie şi cu perspective bune, sunt căutate în special acţiunile lichide, ale unor companii mari, din partea cărora apar mai greu surprize neplăcute (pierderea pieţei, insolvenţă etc.). Nu uitaţi că, în cazul acţiunilor, performanţa totală poate fi mai mare dacă includem şi dividendele.

Dacă ne raportăm în final şi la inflaţie, depozitul în lei nu v-ar fi protejat decât în situaţia în care economiseaţi… la ţară (estimarea BNR pentru 2012 a fost urcată la 5,1%, iar în cazul inflaţiei vorbim de o medie pe ţară, contribuţia urbanului fiind net superioară ruralului). 

Cele mai citite

Republica Moldova: Guvernul Recean rămâne în funcție, după ce moțiunea de cenzură a eșuat

Moțiunea de cenzură înaintată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor împotriva Guvernului condus de premierul Dorin Recean a fost respinsă în Parlamentul Republicii Moldova. Doar 18...

Israelul analizează posibilitatea unui atac asupra instalațiilor nucleare iraniene

Israelul explorează opțiunea de a lovi instalațiile nucleare ale Iranului, considerând că actualul context geopolitic oferă o oportunitate favorabilă, potrivit unui raport publicat de...

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...
Ultima oră
Pe aceeași temă