17.5 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialLeonard Orban: Actualul proiect de lege privind lobby-ul, favorabil doar unora

Leonard Orban: Actualul proiect de lege privind lobby-ul, favorabil doar unora

Leonard Orban, preşedintele CA al Institutului European din România, a declarat, marţi, că proiectul de lege privind activitatea de lobby, aflat în Parlament, nu răspunde la cele trei deziderate: transparenţă, integritate şi comportament etic.Potriv lui Orban, principalul lucru pentru care legea lobby-ului trebuie adoptată ţine de trei deziderate importante, şi anume transparenţă, integritate şi de comportament etic, informează Mediafax.

„Aşa cum vedem, proiectul de lege existent în momentul de faţă nu răspunde la niciunul din cele trei deziderate, dimpotrivă”, a mai spus Orban, atrăgând atenţia că apare o „clasă de lobby-işti, un nou Barou, dar marea parte din activitatea de lobby şi demersuri ale grupurilor de interese ar intra într-o piaţă neagră”.

„Părerea mea este că actuala formă a legii, propusă în momentul de faţă, nu numai că nu ajută lobby-ul, dar chiar poate să creeze probleme semnificative pentru diferiţi actori, nu numai de pe piaţa zonei de business, în demersurile pe care le fac pentru conturarea unor poziţii la nivel naţional şi ulterior în influenţarea deciziilor la nivel european”, a spus Leonard Orban.

Citeşte şi: Zgonea: Guvernul susţine reglementarea lobby-ului

El a mai spus că este nevoie de mai mult timp pentru găsirea unor formule şi unor prevederi legislative menite să îmbunătăţească semnificativ acest proiect de lege.

Orban a spus că este important să existe dezbateri pe această temă, care să ducă la o soluţie, fie că este vorba despre adoptarea unei legislaţii, fie că se va merge pe alte reglementări, şi să se ajungă la o decizie în cunoştinţă de cauză.

El a menţionat că experienţa europeană a fost deja prezentată, iar în cea mai mare parte a activităţii sale profesionale a fost subiectul demersurilor de lobby şi a putut constata destule elemente, în primul rând faptul că lobby face toată lumea.

„Ideea că doar societăţile de consultanţă, vreau să vă spun, este complet falsă. Ponderea societăţilor de consultanţă este de 12%, eu, din activitatea avută, nu am avut şi nu s-au făcut demersuri pe lângă mine, mai mult de 5%, de către societăţi de consultanţă. În rest, au fost o varietate de nenumăraţi actori, care au făcut demersuri către mine, atât în caligate de comisar european, cât şi de ministru al Afacerilor Europene”, a spus Leonard Orban.

Fostul comisar european a ţinut să precizeze că ideea că legea se orientează numai către o categorie restrânsă, consultanţi sau servicii de consultanţă, face „o lege inutilă”.

„Eu, personal, sprijin ideea unei reglementări în acest domeniu, dar e de preferat ca reglementarea să fie foarte bine făcută, pentru că, altfel, este preferat să avem autoreglementare sau să nu avem nimic”, a spus Leonard Orban.

El a precizat că vrea să se refere la un singur risc, în momentul de faţă, arătând că dacă legea va fi adoptată în formula în care este prezentată acum – trecând peste chestiunile legate de definiţii, de neegalităţile între activitatea de lobby şi chestiunea traficului de influenţă, unul din motivele pentru care nu s-a adoptat nicio lege în domeniu până în prezent – sunt chestiuni care ar putea să pună sub semnul întrebării întreg procesul de adoptate a deciziilor, de către diferiţi actori români.

Leonard Orban a spus că s-a întâlnit cu mulţi reprezentanţi ai mediului de afaceri, sindicate, patronate, ONG-uri, care au militat pentru susţinerea de către România a unor poziţii legate de modificarea legislaţiei comunitare.

„Definiţia cea mai clară a demersului de lobby este influenţarea unor decizii, legislative, a unei politici publice sau reglementarea unei politici publice”, a spus Orban, apreciind că toate demersurile făcute pe lângă el au fost demersuri de lobby.

Leonard Orban a criticat faptul că, prin lege, ar putea apărea acea categorie de „lobby-işti care numai ei vor fi îndreptăţiţi să facă demersuri pe lângă autorităţile române, europene, în ideea modificării unor prevederi legislative sau legate de modificarea unor politici naţionale sau comunitare”.

„Practic, ar însemna că toţi ceilalţi actori care sunt permanent implicaţi în acest proces ar acţiona, cumva, în afara acestei legi şi ar putea întâmpina anumite obstacole”, a spus Orban.

Cele mai citite

Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale la BEC

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale,...

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...

Dopamina politicii sau genetica minciunii

Oamenii politici care nu-și recunosc greșelile, devin antipatici. Tac sau își raționalizează răspunsul, se uită în jur și-și recalibrează discursul. Avem un recul când...
Ultima oră
Pe aceeași temă