Repezentantii suporterilor cluburilor Dinamo, Steaua si Rapid cer Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala (CC) in legatura cu o exceptie de neconstitutionalitate din Legea 4/2008, cunoscuta ca "Legea Dragomir", apreciind ca aceasta are un articol care ingradeste accesul la justitie.
Suporterii, prin avocatul Nicolae Cladoveanu, au formulat o petitie pentru Avocatului Poporului in care ii cer sa supuna verificarii Curtii Constitutionale Legea 4/2008. "Subscrisele Ligi ale Suporterilor Cluburilor FC Dinamo, FC Steaua, UFC Rapid, toate din Bucuresti, prin reprezentantii lor legali, va rugam ca, in virtutea dispozitiilor art. 59 alin. 1 si art. 146 lit. d din Constitutia Romaniei, sa ridicati la Curtea Constitutionala exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor cuprinse in art. 49 alin. 4 al Legii 4/2008, care reglementeaza prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si jocurilor sportive", se arata intr-un comunicat postat pe site-ul fanilor dinamovisti.
Articolul 49, alineatul 4, al Legii 4/2008 prevede ca "impotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea masurii interzicerii accesului la competitii sportive invinuitul sau inculpatul poate face plangere in trei zile de la luarea masurii in instanta competenta sa judece cauza in prima instanta, instanta se pronunta asupra plangerii printr-o incheiere, care nu este supusa nici unei cai de atac".
Suporterii apreciaza ca prin aceasta formulare "nefericita" Legea 4/2008 se pune in afara dispozitiilor constitutionale.
Astfel, acestia precizeaza ca in articolul 21 "Accesul liber la justitie" din legea fundamentala este prevazut la alineatul 1: "Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime". Totodata, potrivit alineatului 2 al aceluiasi articol, "nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept", explica suporterii posibila neconstitutionalitate a Legii Dragomir.
Suporterii arata ca legea fundamentala are prioritate si toate celelalte legi trebuie sa se supuna acesteia. "Ambele norme sunt imperative, dar intr-o apreciere a legilor consideram ca legea fundamentala are prioritate si toate legile trebuie sa se supuna suprematiei sale", precizeaza sursa citata.
» Traian Basescu a semnat, pe 8 ianuarie, decretul de promulgare a Legii privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si jocurilor sportive. Proiectul de lege privind prevenirea si combaterea violentelor la competitiile sportive, initiat de presedintele LPF Dumitru Dragomir, deputat PRM, a fost aprobat in luna decembrie de Camera Deputatilor. Dupa aprobarea legii, liderii suporterilor diferitelor echipe de fotbal au criticat prevederile ei, considerandu-le aberante, si au anuntat chiar ca ii vor cere sefului statului sa nu o promulge.