16.9 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialLăzăroiu reevalueaza dosarele persoanelor cu handicap din Hunedoara

Lăzăroiu reevalueaza dosarele persoanelor cu handicap din Hunedoara

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat marţi, după un control în judeţul Hunedoara, că toate dosarele persoanelor cu handicap din judeţ vor fi reevaluate din cauza neregulilor descoperite, iar ministerul are în vedere înăsprirea amenzilor şi introducerea răspunderii penale.

Toate dosarele pentru persoanele cu handicap, în special psihic şi mintal, existente în evidenţa DGASPC Hunedoara vor fi reanalizate, iar instituţia şi două persoane fizice au fost sancţionate cu 17.000 de lei pentru neregulile constatate, a declarat ministrul Sebastian Lăzăroiu.

El a afirmat că deşi neregulile constatate de inspectorii sociali sunt foarte grave, amenzile sunt mici pentru că atât permite legea, informeaza Mediafax.

„Inspecţia a avut loc în urmă cu două săptămâni. S-au aplicat amenzi dar sunt mici. Vorbim de fraudă şi s-a dat un plan de măsuri. Vor fi verificate toate cele 18.600 de dosare. S-au verificat încă 210 şi au mai găsit încă 62. Ceea ce m-a surprins este că de două săptămâni de când s-a făcut inspecţia, persoanele primesc încă ajutor, n-au fost suspendate din plată”, a declarat ministrul.

El a adăugat că DGASPC Hunedoara, fostul şi actualul preşedinte ai Comisiei de evaluare au fost sancţionaţi contravenţional cu 17.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind încadrarea în handicap.

„Este necesară mărirea sancţiunilor. S-au dat amenzi de 17.000 de lei dar mă întreb cât sunt şpăgile. Cred că mult mai mari şi atunci trebuie să întărim sancţiunile, să-i verificăm mai mult pe cei de la primărie, care fac anchetele şi să mergem până la răspundere penală pentru că vorbim de fraudarea bugetului de stat. Acesta e setul de măsuri urgente.

El a mai spus că în cazul judeţului Hunedoara s-a făcut sesizare la Parchet dar pentru astfel de situaţii trebuie introdusă răspunderea penală pentru toţi cei care sunt implicaţi.

De asemenea, echipa de control a propus măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate în ce priveşte evaluarea şi încadrarea în grad de handicap, printre care reanalizarea tuturor dosarelor pentru persoanele cu handicap, în special psihic şi mintal, existente în evidenţa DGASPC Hunedoara şi suspendarea drepturilor persoanelor la care se constată documente medicale irelevante pentru încadrarea în grad de handicap, reevaluarea încadrărilor cu respectarea legislaţiei în domeniu şi informarea lunară, atât a Inspecţiei Sociale cât şi a Comisiei Superioare asupra stadiului acţiunii.

MMFPS mai are în vedere şi modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap (în sensul în care, în prezent,

această comisiei nu poate respinge încadrarea în grad de handicap prin scăderea gradului) şi înăsprirea pedepselor pentru medicii care încadrează nelegal în grad de handicap.

Cele mai citite

Punct de respiro pentru debitori: Indicele ROBOR la 3 luni rămâne blocat la 5,55%

Și ROBOR la 6 luni ia o pauză și stagnează la 5,59% ROBOR este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile...

Suspiciuni de fraudă la programul „Casa Verde Fotovoltaice“. „Au fost încărcate dosare offline“

Fondurile alocate programul „Casa Verde Fotovoltaice“ pentru regiunea Sud-Vest Oltenia, incluzând județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea, s-au epuizat în doar 1 minut...

PAOK Salonic revine pe primul loc în Grecia după victoria contra nou-promovatei Levadiakos!

Campioana Greciei, PAOK Salonic, a pus capăt unei serii de trei meciuri fără victorie, reușind să câștige cu scorul de 2-0 împotriva echipei Levadiakos,...
Ultima oră
Pe aceeași temă